Stima de sine, cât de important este să o conștientizăm
Ora de Psihologie
Dr. Leli
Când vorbim despre stima de sine, ne gândim la teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson (1963), care spune că în primul an și jumătate de viață al copilului, ceea ce determină traseul evolutiv al viitorului adult (direcțiile de dezvoltare a vulnerabilităților și a potențialului psihologic și social al copilului) este tocmai capacitatea de a-și construi o poziție fundamentală de încredere în viitor. Teoria atașamentului oferă specificații suplimentare. Pentru aceasta, încrederea în disponibilitatea, sensibilitatea și capacitatea de reacție a figurii de referință (persoana sau persoanele la care ne adresăm atunci când suntem obosiți, triști, speriați, când avem nevoie de îngrijire și sprijin) este pivotul în jurul căruia mintea construiește modelele interne de funcționare echilibrate (schemele cognitive și afective ale sinelui, ale celorlalți și a relațiilor), iar așteptarea de a primi sprijin, reasigurare și susținere din partea acestuia (fie în formă reală sau simbolică, dacă nu este disponibil în practică) este considerată esențială pentru dezvoltarea unei personalități reziliente, proactive, deschise, capabile să își mențină echilibrul în condiții de stres (Mikulincer & Shaver, 2009).
Persoanele cu o stimă de sine ridicată tind să fie optimiste și sunt capabile să facă față cu seninătate evenimentelor negative; dimpotrivă, persoanele cu o stimă de sine scăzută tind să fie pesimiste, să dezvolte mai ușor crize depresive și nu sunt capabile să își folosească potențialul pentru a face față evenimentelor negative. De asemenea, persoanele care au o bună stimă de sine înainte de a întreprinde o activitate, de a rezolva o problemă sau de a se confrunta cu o situație, par mai încrezătoare în sine și sunt convinse că au șanse mari de reușită. Aceștia sunt oameni care au obținut deja succese în trecut și acest lucru le alimentează așteptările, dar chiar și atunci când au eșuat în sarcini similare, tind să fie optimiști. Situațiile dificile sunt văzute ca fiind stimulative, ca o provocare de a-și dovedi valoarea; ei sunt orientați spre o îmbunătățire constantă și spre atingerea unor obiective din ce în ce mai mari.
Persoanele cu stimă de sine scăzută se află în situația opusă: înainte de orice activitate, se simt anxioase și îngrijorate, simt dorința de a evita situația în loc să o înfrunte. Au multe îndoieli cu privire la rezultatul eforturilor lor, nu au încredere în capacitățile lor și nu văd situațiile ca pe niște provocări stimulatoare, ci ca pe niște amenințări la adresa valorii lor personale, ocazii în care riscă să demonstreze că nu sunt suficient de capabile, de interesante sau de inteligente.
Persoanele cu o stimă de sine ridicată, deși sunt mulțumite de ele însele, lucrează adesea din greu pentru a-și îmbunătăți zonele de slăbiciune, în timp ce persoanele cu o stimă de sine scăzută, fiind înclinate să „renunțe la joc” chiar înainte ca acesta să se termine, au tendința de a depune puține eforturi, de a se lăsa copleșite de anxietate și de a nu persista în eforturile lor dacă primele încercări sunt ineficiente.
Atunci când experimentăm un eveniment înregistrându-l ca fiind un succes sau un eșec, ne măsurăm performanța în raport cu un standard interior, dar dacă standardele noastre sunt prea stricte riscăm să ne simțim adesea nemulțumiți de noi înșine. Așteptările de succes trebuie, prin urmare, să fie măsurate în mod realist în raport cu propriile abilități și caracteristici. Acest lucru ne va permite să menținem o atitudine obiectivă și să nu fim prea stricți în ceea ce privește rezultatele pe care le obținem. Este preferabil să ne propunem un obiectiv pe care îl considerăm ambițios din punctul de vedere al resurselor noastre interne, stabilindu-ne câteva etape intermediare, obținând astfel succese mai ușor de atins în mod realist, hrănindu-ne astfel stima de sine și ajungând treptat la obiectivul final.
Învățăm să nu atribuim toată vina pentru un eșec, exclusiv incompetenței noastre și învățăm, de asemenea, să nu ne evaluăm prea rigid. Chiar dacă suntem forțați să atribuim eșecul nostru exclusiv unor cauze interne, acestea nu ar trebui privite ca părți stabile și neschimbabile, ci ca expresiile noastre la un anumit moment al vieții, într-o anumită situație și în urma unui anumit curs de experiențe. Eșecul nu este o dovadă a lipsei de valoare a cuiva; fiecare dintre noi are lipsuri și defecte care trebuie observate fără a fi hipercritici. O viziune pozitivă asupra propriei persoane, conștientizarea propriilor puncte forte și capacitatea de a ierta sunt aspecte care ne permit să ne vedem eșecurile într-o perspectivă mai sănătoasă, iar acestea vor fi aproape sigur reduse.
Există trei componente esențiale ale unei stime de sine: iubirea de sine, viziunea de sine și încrederea în sine. O doză echilibrată a acestor trei componente ar fi indispensabilă pentru a ne simți competenți și demni de iubire.
Iubirea de sine este cea care ne permite să ne apreciem în ciuda limitărilor și defectelor noastre. Această iubire de sine nu depinde de performanțele noastre, chiar dacă ne permite să facem față adversităților și să ne revenim după ce am ratat un obiectiv pe care ni l-am propus. În caz de dificultate, nu previne nici suferința, nici îndoiala, ci protejează împotriva disperării. Iubirea de sine depinde în mare măsură de dragostea pe care ne-a oferit-o familia noastră când eram copii și de hrana emoțională pe care am primit-o. Iubirea de sine este fundamentul stimei de sine, componenta sa cea mai profundă și mai intimă.
Viziunea de sine este cel de-al doilea pilon al stimei de sine, este privirea pe care ne-o acordăm nouă înșine, evaluarea subiectivă pe care o facem asupra calităților și defectelor noastre. Stima de sine este un aspect plastic al personalității. De fapt, valoarea pe care ne-o acordăm nouă înșine nu este statică, va varia de-a lungul vieții, dar este mai ales un aspect care poate fi sporit. După cum am văzut, un nivel bun al stimei de sine este strâns legat de calitatea vieții și de starea de bine psiho-fizică; de aceea este important să ne angajăm să dezvoltăm atitudini și comportamente care să fie mai funcționale pentru o percepție sănătoasă a propriei persoane și a valorii sale. Ceea ce putem spune cu siguranță este că fiecare dintre noi este unic, special, meritoriu și demn de afecțiune. A ne aminti acest lucru ne poate ajuta să ne percepem mai clar valoarea și să facem față mai eficient încercărilor vieții.
