Ce este fobia socială?
Ora de Psihologie
Dr. Leli
Leliana Valentina Pârvulescu – Psiholog program Joc Responsabil
în cadrul Asociației Joc Responsabil
Fobia socială (sau tulburarea de anxietate socială) este o tulburare deosebit de răspândită în societatea actuală; face parte din așa-numitele tulburări de anxietate, un grup mare de tulburări în care frica și anxietatea sunt caracteristicile predominante. Frica este răspunsul emoțional la un pericol iminent, care poate fi real sau perceput. Pe când anxietatea este anticiparea unei amenințări viitoare și se manifestă printr-un comportament de tensiune psihologică și musculară, o vigilență pregătitoare, o precauție, un comportament de evitare (de exemplu, neparticiparea la situații despre care se știe că declanșează anxietate).
Cu toții am experimentat aceste sentimente în anumite circumstanțe ale vieții, dar în cazul fobiei sociale ele devin excesive, sunt declanșate de circumstanțe neamenințătoare (de exemplu, vorbitul în public, întâlnirile cu oameni noi, mersul la cină sau petreceri). Sunt de asemenea permanente, durează multe luni, uneori ani și sunt invalidante, adică împiedică activitățile zilnice normale și relațiile sociale. De asemenea, frica și anxietatea excesivă apar din cauza interacțiunilor sociale (întâlniri cu oameni noi, vorbitul în public) și teama persoanei de a fi observată, examinată în timp ce vorbește, mănâncă, bea sau chiar de a fi judecată, umilită sau respinsă. Persoanele care suferă de această tulburare vor încerca pe cât posibil să evite contextele considerate periculoase și se pot întreba cum de alții fac față cu atâta calm acelorași situații.
Fobia socială are o prevalență medie (adică numărul de cazuri într-o anumită populație) în Europa de aproximativ 2,3% și se manifestă încă din copilărie (în jurul vârstei de 8-13 ani), rar la adulți și este mai frecventă la femei. Tulburarea durează mai multe luni (mai mult de 6 luni), iar la aproximativ 60% dintre persoanele netratate evoluția este de câțiva ani sau chiar mai mult.
Ca și în cazul tulburărilor de anxietate și al altor tulburări psihice, cauzele exacte ale fobiei sociale sunt necunoscute, dar există factori și caracteristici care contribuie la dezvoltarea bolii; cu toate acestea, trebuie reținut faptul că fobia se poate dezvolta într-un mod mai insidios decât un mecanism simplu de cauză și efect.
Cei mai importanți factori de risc sunt:
Factori biologici: amigdala (centrul de gestionare a emoțiilor din creier) este hiperactivă în cazurile de fobie socială.
Trăsături comportamentale: tendința de a se comporta cu inhibiție, timiditate și teamă de evaluări negative.
Experiențe stresante sau umilitoare: antecedente de abuz, hărțuire, părinți dominatori și autoritari.
Schimbări în viață care necesită noi roluri sociale: promovare la locul de muncă, divorț.
Factori genetici/familiali: trăsăturile comportamentale și mediul interacționează între ele și pot crește riscul de a dezvolta boala la rudele de gradul întâi ale persoanelor cu fobie socială.
Pe lângă simptomele anxietății și fricii, există simptomele fizice tipice de „atac și fugă” (activarea întregului organism pentru a fi gata, dacă este necesar, fie să lupte cu inamicul, fie să fugă), care sunt: neliniște, iritabilitate, agitație, tremurături, tensiune musculară, transpirație, creșterea ritmului cardiac, oboseală ușoară, dificultăți de concentrare sau pierderi de memorie, tulburări de somn. Persoana se teme că va manifesta simptome de anxietate (înroșire, tremur, transpirație, bâlbâială etc.) și că acestea vor fi judecate negativ, umilitoare, jenante, vor duce la respingere sau vor fi jignitoare pentru ceilalți. Dacă o persoană se teme, de exemplu, să tremure, va evita să bea, să mănânce, să scrie; dacă se teme să transpire, va evita să atingă sau să strângă mâna cuiva; dacă se teme să roșească, va evita să vorbească în public, să folosească lumini puternice sau să poarte discuții aprinse sau intime. Unele persoane se tem să folosească toaletele publice în prezența altor persoane (sindromul vezicii urinare timide). La copii, aceste emoții se pot manifesta prin plâns, izbucniri de furie, reținere, agățare, retragere sau incapacitate de a vorbi (mutism). Adolescenții au comportamente de evitare mai extinse decât copiii mai mici, în timp ce adulții mai în vârstă au niveluri mai scăzute de anxietate, dar într-o gamă mai largă de situații care pot fi legate de declinul anumitor funcții, cum ar fi vederea, auzul sau alte afecțiuni medicale.
Interacțiunile sociale sunt evitate sau, dacă nu sunt posibile, sunt suportate cu teamă și anxietate intense. Strategiile de evitare pot implica situații similare (nu merge la toate petrecerile, evită școala, cinele cu străinii) sau pot fi mai puțin evidente (pregătirea excesivă a textului unui discurs, limitarea contactului vizual).
În ciuda afectării semnificative a vieții de zi cu zi din cauza fobiei sociale, doar jumătate dintre oameni caută ajutor și, în medie, după 15-20 de ani de simptome. Prin urmare, repercusiunile sunt numeroase asupra vieții profesionale, sociale și emoționale, cum ar fi abandonarea școlii sau a muncii, șomaj, scăderea bunăstării și a calității vieții, lipsa sau absența unor relații semnificative și a unor activități recreative, depresie.
Tratamentul fobiei sociale se bazează în principal pe psihoterapie, deși pot fi folosite și unele medicamente, dar cu riscul de a altera abilitățile cognitive (gândire, memorie etc.) Psihoterapia învață oamenii să recunoască și să își controleze gândurile false despre amenințarea percepută și le înlocuiește cu un comportament mai funcțional. Așa-numita terapie de expunere este o tehnică ce constă în expunerea controlată la situația care provoacă anxietate (de exemplu, vorbitul în public) pentru a conștientiza că, consecințele nu sunt periculoase.
