Societatea modernă – o societate narcisistă
Ora de Psihologie
Dr. Leli
Leliana Valentina Pârvulescu – Psiholog program Joc Responsabil
în cadrul Asociației Joc Responsabil
Frumusețea și căutarea perfecțiunii fizice, în ultimul timp a dus la dezvoltarea unei structuri de personalitate și a unor comportamente specifice.
Folosind filtrele atunci când postăm fotografii în rețelele de socializare, ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de realitatea unei fețe sau a unui corp umane. Ajungem să ne dorim aceeași față perfectă și când constatăm că nu e așa, ne gândim din ce în ce mai mult la operațiile estetice. Toate acestea au dus invariabil la dezvoltarea unei societăți narcisiste, în care frumosul este în prim plan.
Interesul pentru narcisism și personalitatea narcisistă s-a răspândit ca un foc de paie în ultimii ani. Astfel, am trecut de la un moment istoric în care nu toată lumea cunoștea sensul acestui cuvânt și diferitele sale semnificații, la un context social și cultural în care vorbim de o societate narcisistă, de relații narcisiste și, doar într-o mică măsură, și de tulburarea narcisistă a personalității. Suntem în epoca laudei de sine, în care fiecare moment din viața protagoniștilor este descris în jurnale sociale, a selfie-urilor, a laudei proprii, a căutării perfecțiunii. Așadar, indivizii cu personalitate narcisistă sunt egocentrici și autoreferențiali, nu țin cont de celălalt în nevoile sau opiniile lor și își ating obiectivele cu orice preț. Este de așteptat într-o societate atât de competitivă, ca cea actuală. Societatea contemporană întărește adesea această atitudine, promovând o dinamică a apetitului extrem și a dorinței de putere, a schimbării rolurilor în funcție de dorință și de modă, în care motto-ul „totul fără limite” arată că regula centrală devine cea a mișcărilor necontrolate, ca și cum ne-am percepe pe noi înșine și am putea adapta și inventa spațiul din jurul nostru, în fantezia omnipotentă că celălalt nu există sau nu este un subiect ca și noi. Contemporaneitatea înmulțește narcisiștii hipersensibili, cei care își trădează chiar patetic dependența de judecata celorlalți. Imaginea grandioasă a acestor noi narcisiști reprezintă o proiecție nerealistă și ideală a sinelui, care compensează o reprezentare de sine mult mai modestă și mai fragilă, caracterizată de slăbiciune și inferioritate.
Poate că pentru a încerca să înțelegem mai bine, este util să folosim o privire social-analitică; vorbim astăzi de o societate postmodernă invadată simultan de absența celuilalt și de propria prezență amplificată, persoana devine speriată de celălalt ca prezență și legătură constitutivă, își celebrează importanța proprie. Este important să începem să reflectăm, pornind de la fenomenele mass-media din trecut și din prezent, și cum toate aceste aspecte au evoluat treptat pentru a ajunge la imaginea de astăzi, de asemenea în lichiditatea ei în continuă schimbare. Îmi amintesc de momentul în care, în anii ’80, copiii deschideau televizorul la orele după-amiezii și găseau programe făcute pentru ei, cu spectacole de păpuși și marionete cu care se puteau identifica și își puteau crea propriul sine în evoluție. Astăzi, treizeci de ani mai târziu, deschizând televizorul la aceleași ore, găsim formate de televiziune în care triumful narcisismului este prezent prin lupta pentru protejarea individualității, în care celălalt este prezent ca o oglindă a propriilor nevoi și acționează pentru a trăi emoții imediate, în speranța de a putea fi ales de cei de pe „tron”. Cred că acest lucru pătrunde foarte mult, în inconștient, în viitoarea personalitate a copilului, care se va trezi că nu va mai trăi experiența de joacă cu păpușile, a unei oglinzi în care își poate crea propriul sine, ci o etapă în care există mai multe individualități, fiecare luptând pentru afirmarea de sine în detrimentul celorlalte. O etapă de tranziție de la ceea ce tocmai a fost descris până în prezent, cred că poate fi recunoscută în anii ’90, când o reclamă foarte celebră a unei cunoscute companii de telefonie scria „Totul este în jurul tău”, o metaforă timpurie care descria modul în care realitatea, deși nu ajunsese să afirme o lume fără limite proprie societății postmoderne, se pregătea să inventeze o realitate în care lumea era disponibilă în termenii ei și gata să fie folosită fără prezența celuilalt.
Iluzia narcisistă a societății postmoderne ar vrea să șteargă tabuul dependenței omului de celălalt, să îl izoleze cât mai mult, cufundat într-o realitate paralelă din rețelele de internet. Concepția este aceea de auto constituire, de auto fundamentare, de autorealizare. Niciodată o epocă ca a noastră nu a exaltat excesiv figura lui Narcis ca emblemă a unui subiect autosuficient, independent, autonom. Psihologul Lacan a subliniat caracterul profund sinucigaș al narcisismului uman, idolatrizându-și propria imagine, urmărind visul omnipotent de ștergere a alterității. Astfel, narcisistul modern arată pasiunea sa furioasă, orgoliul său capricios. Prejudecățile, xenofobia și teama de diversitate sunt aspecte pe care le observăm din ce în ce mai des în societatea modernă. Tocmai din acest motiv, psihologii sunt din ce în ce mai interesați să înțeleagă fenomene precum memoria colectivă și narcisismul colectiv și efectele lor asupra lumii reale.
De exemplu, un studiu publicat în revista Psychological Science, arată că 2800 de rezidenți americani au fost întrebați cât de mult au contribuit, în opinia lor, la dezvoltarea Statelor Unite. Procentele obținute au variat de la un stat la altul. Nu a existat un răspuns corect, dar ceea ce a reieșit a oferit o mulțime de informații despre felul în care sunt și gândesc acești oameni. Suma procentelor din fiecare stat a atins o cifră neașteptată chiar și pentru cercetători, de aproximativ 907%. Autorii se așteptau la procente ridicate, dar nu în această măsură.
Cercetătorii au creat, de asemenea, o scală de narcisism, pe care au numit-o „Indicele de narcisism”. Într-un al doilea studiu, aceeași abordare a fost aplicată la scară globală. Locuitorii din 35 de țări au fost întrebați cât de mult a contribuit națiunea lor la dezvoltarea istoriei lumii. Ceea ce reiese din acest din urmă studiu este un narcisism colectiv și mai puternic decât cel precedent. Chiar și Elveția, țara cu cel mai mic punctaj și neutră din punct de vedere istoric, a avut 11,3 % din estimările globale. Liderul narcisismului colectiv al lumii, ocupând astfel primul loc în acest studiu, este Rusia, care, cu 60,8%, consideră că a contribuit la istoria lumii. Acest rezultat este în concordanță cu studiile efectuate în ultimul deceniu în Rusia.
