FORMULA 1

De Vlad Roman,
General Manager, Smart Games

Monza nu a fost să fie o ”fiesta” perfectă pentru Ferrari dar la Singapore s-a întors roata, Sainz a reușit în sfârșit să aducă soarele italiano-spaniol în nocturna Marina Bay atât în calificări cât și în cursă.

Încă din antrenamentele de vineri echipa Ferrari a fost superioară celei de la Red Bull, atât Leclerc cât și Sainz l-au depășit pe Verstappen în ambele etape. Sâmbătă, Sainz a reușit din nou cel mai bun timp în antrenamente și în calificări, pentru ca duminică să câștige cursa.

Dar să facem o scurtă retrospectivă… Calificările – spectaculoase!, Carlos Sainz și George Russell în primele două poziții, urmați în linia a 2-a de Leclerc și Lando Norris. Nu au lipsit din primii zece nici Hamilton, Alonso sau Ocon, dar de menționat prezența echipei Haas cu ambii piloți și a nou venitului Liam Lawson pe pozitia a 10-a urmat de, fatalitate!, Max Verstappen – P11.

Din păcate Lance Stroll a avut parte de un accident grav în Q1, a pierdut controlul Aston Martin-ului său pe bordura exterioară în ultimul viraj și s-a izbit frontal de bariera pistei la viteză mare. Mașina complet distrusă a fost aruncată înapoi pe linia de start/sosire. Canadianul a ieșit nevătămat din epavă, dar oficialii au fost nevoiți să întrerupă calificările pentru curățare și reparații.

Cursa a fost o nebunie – 30 grade Celsius la ora 8 seara și o umiditate de 80%, condiții extenuante pentru piloții ce trebuie să suporte o temperatura de 60 de grade în cockpit. După două ore si 62 de tururi, doar doisprezece piloți au trecut linia de sosire, dar premiații au fost Sainz, Norris și Hamilton.

Cea de-a 15-a cursă a sezonului a fost determinată de jocuri tactice încă de la început. În primul stint, Sainz a încetinit în mod constant plutonul, astfel încât în fruntea plutonului nu a fost posibilă oprirea la boxe. În turul 20, Logan Sargeant, pilotul echipei Williams, a scos Safety Car-ul pe pistă, un accident în urma căruia aproape tot plutonul a profitat pentru a schimba pneurile. Doar piloții de la Red Bull au continuat, deoarece porniseră cu gume hard și astfel au câștigat ceva poziții pe pistă.

Strategia Ferrari a funcționat de această dată, la fel și pentru McLaren ce a reușit prin Lando Norris să-i țină în spate pe cei doi piloți Mercedes. Leclerc s-a clasat al 4-lea urmat de Max Verstappen, Alpha Tauri și Hass au punctat prin Liam Lawson respectiv Kevin Magnussen.

A fost un weekend negru pentru cei de la Red Bull care sperau să cucerească titlul de constructor la Singapore, totuși titlul avea sa vină o săptămână mai târziu la Suzuka…

În Japonia, Max a reînceput dominarea, Hamilton chiar a declarat că ”la Suzuka Red Bull are un avantaj de 30 de secunde!” – chiar dacă nu a fost în întregime real Max a dominat totul: antrenamentele, calificările, cursa… pană și turul cel mai rapid.

Red Bull și-a câștigat titlul la constructori, iar Max mai are nevoie doar de 3 puncte pentru a deveni campion mondial pentru a 3-a oară.

Surpriza plăcută la Suzuka au fost cei de la McLaren, Oscar și Lando au terminat pe locurile 2 și 3 atât în calificari cât și în cursă. De regulă debutanții în Formula 1 au nevoie de cel puțin doi ani pentru a se adapta sau pentru a confirma însă, se pare că această regulă nu se aplică la Oscar Piastri, australianul este cu adevărat un super-talent, după cursa din Japonia ocupă locul 9 în clasamentul piloților și a obținut deja primul podium din cariera sa în Formula 1. De la Marele Premiu al Marii Britanii, când ambilor piloți McLaren li s-a permis să piloteze pentru prima dată un MCL60 complet reînnoit, Piastri a trecut de la o realizare la alta. Un loc patru la Silverstone, urmat imediat de un loc cinci la Hungaroring, un rezultat de top trei la Sprintul Belgiei și acum punctul de vârf al sezonului de până acum, locul 3. Evoluția lui Piastri merge mână în mână cu progresul echipei sale – în creștere continuă.

Și într-adevăr creșterea continuă… după Suzuka a urmat sprintul din Qatar – pole possition în calificările pentru sprint și locul 1 la sprint, no comments, well done!

Sprintul de pe circuitul în nocturnă de la Lusail a marcat și bifarea celui de al 3-lea titlu mondial pentru Max Verstappen.

A doua zi cursa a început cu Max în prima poziție urmat de Russell, Hamilton, Alonso și Leclerc, deși clasați mai bine, datorită depășirii limitelor pistei, piloților McLaren li s-au anulat tururile rapide așa că au plecat din pozițiile 6 și 10. După calificări și sprint era clar că pneurile nu rezistă mai mult de 20-25 de tururi datorită asfaltului abraziv și a nisipului, ceea ce a determinat FIA să introducă o regulă specială pentru cursă – nu mai mult de 18 tururi de circuit cu un set de cauciucuri.

Cursa s-a transformat de fapt în 4 curse de sprint, au fost multe depășiri, un incident imediat după start având ca protagoniști pe Hamilton ce s-a lovit de Russell fiind nevoit să abandoneze, Sainz ce nici măcar nu a luat startul datorită problemelor tehnice, multe penalizări pentru depășirea limitelor circuitului și piloți extenuați datorită căldurii – Logan Sargeant chiar a abandonat din aceasta cauză.

Cum era de așteptat Verstappen a câștigat cursa, însă pilotul zilei, zic eu pilotul weekend-ului, a fost Oscar Piastri ce s-a clasat pe locul 2, poate colegul său Lando Norris l-ar fi depășit dacă nu respecta ordinele echipei, însă concluzia este aceiași – Oscar este cel mai bun debutant de anul acesta.

Articolul precedentNe regrupăm
Articolul următorPROTECȚIA DATELOR ÎN SEPTEMBRIE 2023