VLAD ROMAN
„Marii organizatori sunt relativ mulțumiți cu noile reglementări și cu momentul în care vin acestea”
De Mihnea Popescu-Grisogono
➤ De când activezi în industria jocurilor de noroc și cum ai început?
Din 1988, pe vremea aia lucram la Institutul de Fizică Atomică și eram student la seral la electronică.
Pentru că aveam probleme cu cei de la IFA în sensul că nu prea îmi dădeau voie să plec mai devreme la facultate, am decis să caut alt loc de muncă. Am găsit un anunț despre un concurs la IAPIT (Întreprinderea de Agrement pentru Turism) și așa am ajuns tehnician la service-ul pentru jocuri de noroc și distractive. A urmat revoluția… imediat după revoluție firma Novomatic din Austria a intrat în România iar eu am devenit tehnicianul șef pentru Romania. În 1991 am înființat și coordonat sucursala Novomatic din Turcia și Ciprul Turcesc.
În 1992 am hotărât să-mi fac propria afacere, așa a apărut Smart Games, am continuat colaborarea cu Novomatic atât în România cât și Turcia, Croația, Africa de Sud sau Cehia. Nu pot spune că am încetat relația cu Novomatic dar în 1996 împreună cu alți 2 ex-Novomatici (Viktor Mayer si Michael Order) am înființat Safe Games Ltd, o companie în Las Vegas unde am dezvoltat un sistem de monitorizare și control al meselor de joc din cazino folosind tehnologia RFID și CCD image recognition. Sistemul citea valoarea jetoanelor de pe masa de joc, detecta poziția acestora, clientul și cărțile fiecărui jucător și a dealerului după care verifica realtime corectitudinea desfășurării jocului, a plăților și transmitea rezultatele către sistemul de casino management existent. De-a lungul timpului am integrat acest sistem în cazinouri din Las Vegas, Australia, Malaysia, Argentina și Europa, lucru care m-a ajutat să înțeleg complexitatea acestei industrii atât din punct de vedere tehnic, operațional, management sau a jurisdicțiilor în care era instalat.
Din 2002, întors în România, am continuat să exploatez jocuri de noroc dar și să produc echipamente și accesorii pentru această industrie.
Am considerat că este cazul să împărtășesc experiența acumulată de-a lungul timpului și așa am început colaborarea cu diverși organizatori din țară pentru a-i ajuta să-și dezvolte și optimizeze afacerea.
➤ Ce înseamnă să fii consultant în această industrie?
Consultant nu este denumirea potrivită pentru serviciile oferite de Smart Games, noi oferim software și mentenanță IT pentru optimizarea activității de organizare a jocurilor de noroc, grafică și design pentru săli de jocuri, sisteme jackpot și campanii publicitare, producție publicitară și servicii de reprezentare a organizatorilor atât în relația cu ONJN cât și cu producătorii/distribuitorii de echipamente de joc, prestatorii de servicii în domeniu cum ar fi monitorizare, platforme online, organisme de evaluare, publicitate sau consultanți specializați în diferite domenii (financiar, legal, GDPR, AML, management, etc.)
Ca să-ți răspund la întrebare, un consultant trebuie în primul rând să fie la curent cu modul în care funcționează industria, cu tehnologia din spatele ei, cu noutățile ce apar în domeniu dar și cu partea legislativă, financiar-contabilă, marketing sau advertising.
Consultantul nu este a tot cunoscător, de aceea trebuie să aibă lângă el sau să colaboreze cu specialiști și oameni capabili să înțeleagă domeniul jocurilor de noroc aplicat în specializarea pe care o are, fie că vorbim despre fiscalitate, contabilitate, legislație, marketing, publicitate, mai ales că în ultimul timp apar constant tot felul de modificări legislative sau reglementări conexe.
➤ Cum a evoluat industria de-a lungul anilor?
Deși industria de gambling era considerată conservatoare, în ultimii ani s-a schimbat enorm. E adevărat că segmentul de cazino a păstrat oarecum același stil în schimb tehnologia a influențat masiv segmentul slot-machine, pariuri sportive și mai ales online.
Gândește-te cum arăta un slot-machine în anii 1990-2000 și cum arată acum. Pe atunci SAS-ul era la începuturi și era folosit cu precădere în cazinourile mari de peste ocean, sistemele de monitorizare abia apăruseră, online era doar un vis iar aparatele slot machine erau fie cu discuri electromecanice sau motoare step by step fie aveau monitoare CRT și erau maxim aparate video poker sau pokies (strămoșul Aristocrat al multi-linerelor de azi), sistemele wide area jackpot erau maximul de tehnologie iar la pariuri încă se miza cu cartonașe pe care bifai combinația.
Acum avem aparate de joc ce rivalizează cu computere performante, imagini video demne de Hollywood, sunet surround, animație 3d, ecrane mari cu rezoluții HD sau Ultra HD, touch screen, sisteme performante de player tracking și awarding.
În cazinourile live (tradiționale) avem jetoane cu smartchip-uri, camere video cu soft performant de recunoaștere a imaginii, soft de analiză a jucătorului, sisteme de antifraudă, sisteme de inteligență artificială ce analizează comportamentul și nivelul de performanță al jucătorilor și al dealerilor precum și software performant de management al întregului complex în care se desfășoară jocurile de noroc.
La online totul este nou, nu are timp să se învechească pentru că aici este cel mai ușor să implementezi noile tehnologii și dacă nu ții pasul cu tehnica riști să nu mai fie compatibil softul cu hardware-ul. Segmentul online are cea mai mare dinamică a schimbării și datorită schimbului de generație va avea cea mai mare pondere în industrie.
De asemenea în ultimii ani am asistat și la dispariția unor tipuri de jocuri sau activități, fie pentru că au cam dispărut jucătorii fie că au apărut noi tipuri de jocuri mult mai atractive. Mă refer la bingo, poker-ul clasic, aparatele video-poker sau mesele automate de Texas Hold’em și în curând Loteria Română care nu a fost în stare să facă pasul în secolul 21, să implementeze bilete online sau să-și modernizeze locațiile ce au rămas ca acum 20 de ani.
➤ Ce părere ai de noile reglementări fiscale? Care vor fi efectele pe termen scurt, mediu și lung?
Ca de obicei când are probleme Guvernul mărește taxele… doar nu vrei să se pună la treabă să studieze domeniul la care modifică legislația, să consulte entitățile direct implicate să facă o proiecție bugetară nu numai a ce urmează să încaseze dar și a sustenabilității modificărilor pentru ținta taxată… e prea mult de lucru și nici nu vrea să-și obosească angajații.
Din păcate la noi iese unu pe post și spune că jocurile de noroc sunt impozitate cu 1%, el nu știe dacă e așa că nu a verificat situația l-a crezut pe “specialistul” de lângă el și uite așa toată lumea e cu ochii și gura pe nenorociții de la jocuri de noroc care nu dau nimic la Stat. Nu acuz “specialistul”… poate acesta o fi spus că jocurile de noroc contribuie cu 1% din PIB la taxe, dar omul nu e capabil să înțeleagă, nu citește legea pe care tot el și colegii lui au votat-o și îi dă înainte cu 40% taxe.
Pentru toate astea noi suntem de vină, noi i-am ales și noi îi lăsăm să fie incompetenți – în toate domeniile!
Acum, nimic de zis, e nevoie de bani la buget și de unde să iei bani repede?… de la vacile de muls jocuri de noroc, țigări, băuturi și în general de la cine plătește taxe indiferent că sunt persoane fizice sau juridice.
Referitor la industria noastră, să vedem ce modificări avem și să încercăm să descoperim strategia Guvernului pentru viitor și efectele implementării acestei strategii.
Loteria – creștere pentru taxa licențiere cu 17% și autorizare cu 11%;
Pariuri în cotă fixă – creștere pentru taxa licențiere cu 300% și autorizare cu 2%;
Cazinouri – creștere pentru taxa licențiere cu 21% și autorizare cu 8%;
Club de poker – creștere pentru taxa licențiere cu 17% și autorizare cu 7%;
Slot machine – creștere pentru taxa licențiere cu 275% și autorizare cu 28%;
Bingo – creștere pentru taxa licențiere cu 15% și autorizare cu 2%;
Jocuri online – creștere pentru taxa licențiere cu 160% și autorizare cu 7%;
VLT – creștere pentru taxa licențiere cu 20% și autorizare cu 0%;
Concluzia este relativ simplă – dacă ar fi să respectăm motivația din Ordonanța Guvernului, atunci organizatorii de pariuri și slot-machine trebuie să fie reduși cu 30% iar la online (noua vacă de muls) creșterea de taxe ar trebui să alimenteze Bugetul de Stat.
Organizatorii care de mult sunt împărțiți în două tabere cu viziuni și interese diferite nu au reușit să ajungă la un numitor comun în negocierile cu Guvernul. Am sperat că după pandemie au învățat ceva dar din păcate fiecare au făcut propriile propuneri și ne-am trezit cu niște taxe mai mari decât a cerut ONJN-ul.
Acum marii organizatori sunt relativ mulțumiți cu noile reglementări și cu momentul în care vin acestea, dar să nu ne amăgim!… nu sunt fericiți, dar sunt mulțumiți că este posibil să dispară o parte din CONCURENȚĂ.
Organizatorii mici și mai puțin vizibili din zona guvernamentală sunt bulversați, nu înțeleg cum este posibil să mărești niște taxe atât de drastic într-un moment atât de nepotrivit, după doi ani de pandemie în care acest domeniu a fost crunt afectat, la mai puțin de un an până la implementarea Ordinului 404 și în plină criză energetică, alimentară, umanitară și ce altă criză o mai veni.
Efecte pe termen scurt – venituri bugetare directe (taxa autorizare și viciu) probabil ușor crescute, falimentul unor organizatori dar si firme din localități mici care aveau contracte de asociere cu organizatori de pariuri sportive sau slot-machine și care fără veniturile de la “păcănele” nu vor mai face față cheltuielilor, pierderea locurilor de muncă pentru câteva mii de angajați, creșterea numărului de aparate la negru. La on-line jucătorii se vor adapta imediat, nu vor mai fi retrageri din cont mai mari de 10.000 de lei, deci impozit maxim pe câștiguri din jocuri de noroc de 3%. La fel și la pariuri în cotă fixă – mize care să asigure cote de câștiguri de până la pragul de 10.000 de lei, mai bine faci 10 bilete cu aceiași cotă dar la câștig de 100.000 lei tot 3% plătești impozit.
Efecte pe termen mediu – o reașezare a pieței cu mișcări de comasare a firmelor mici în holding-uri organizatoare de jocuri de noroc (deci nu o creștere spectaculoasă a veniturilor la buget obținute din taxa de licențiere), dispariția sau micșorarea numărului de aparate mai puțin performante ce nu permit acoperirea cheltuielilor organizatorilor, iarăși locuri de muncă pierdute pentru câteva mii de angajați, creșterea continuă de aparate la negru și a corupției, nici o creștere semnificativă a segmentului de cazino.
Efecte pe termen lung – pseudo-monopolizarea activității de jocuri de noroc de către câteva companii mari ce-și vor transfera profitul în diverse paradise fiscale deci fără venituri indirecte la buget.
➤ De ce crezi că Guvernul a făcut aceste noi modificări fiscale? Și nu mă refer doar la cele din domeniul jocurilor de noroc.
Pentru mai mulți bani și atât, în rest nu cred că Guvernul sau clasa politică are o viziune pentru viitor.
Nu zic că toate modificările sunt absurde dar nu poți să dai cu barda așa!, știi că ne revenim după doi ani în care economia a fost pe butuci.
Tu guvern și parlament ai ajutat discreționar pe cine ai considerat că te va ajuta la vot, ai aruncat banii noștri, ai contribuabililor, pe vaccinuri de ajuns pentru jumătate de Europă, e adevărat te-ai împrumutat ca să plătești șomajul tehnic dar și pensii speciale, salarii mari la stat, tichete de vacanță și contracte ale șmecherilor de lângă tine, ai primit bani de la UE să generezi creștere economică dar nu ai fost în stare să faci nimic și acum când se prevede o altă criză majoră tot la banii noștri te repezi?
Ce ar fi dacă în loc să ne ultra taxezi pe noi ai folosi oameni capabili să facă proiecte?
Dă-i afară pe acei incapabili cărora tot noi le plătim salariile mari, treci la digitalizarea aia că avem cel mai bun net din lume și nu datorită ție, mai micșorează aparatul bugetar că de aia nu găsim forță de muncă – pentru că toți vor la stat unde se plătește bine și nu prea se face nimic, nu mai căpușa companiile de stat… fă-le profitabile, nu mai cheltui banii noștri pe super-indemnizații și sporuri, dacă tot ne iei bani pentru sănătate fă ceva cu sistemul medical, cu banii care ți-i dăm pentru șomaj plătește pensiile celor care au contribuit la ele nu lua din fondul de pensii (banii noștri) să achiți pensii speciale, învață-ne copiii la școli moderne cu profesori adevărați, fă-ne drumuri bune că murim pe capete pe șosele aglomerate.
Arată-ne că faci toate astea și să vezi ce taxe colectezi la buget pentru că noi fraierii ăștia de contribuabili, antreprenori o să dezvoltăm țara asta și o să fim fericiți să dăm taxe mai mari.
➤ Ce planuri ai în general, dar pentru activitatea din industrie, în special?
Aici mă pui în dificultate, nu mai pot să-mi fac planuri pentru că nu am certitudinea că peste 3 luni nu vine alt deștept și schimbă totul.
Pot doar să-ți spun ce îmi doresc. În general în afară de sănătate îmi doresc tot ce am scris mai sus.
În special pentru industrie în primul rând predictibilitate, un cadru legislativ care să rămână așa măcar pe durata valabilității unei licențe.
Îmi doresc să nu mi se impună o taxă de analiză a unui dosar către o entitate pe care o plătesc oricum din banii mei și să fim serioși, documentele din dosar au fost analizate contra cost de alte entități care le-au eliberat, că doar de aceea achităm la organismele de certificare corectitudinea programelor și echipamentelor de joc, la Oficiul Registrului Comerțului autenticitatea contractelor de închiriere/asociere pentru punctele de lucru și certificatele constatatoare, la ANAF certificatul de atestare fiscală, la distribuitorii de mijloace de joc regulamentele de joc, etc. Poate nu este vorba de bani, nu este o sumă mare, dar măcar să găsească alte motive pentru taxa asta!, altfel o să ne trezim că plătim taxă de analiză pentru depunerea Declarației unice.
Îmi doresc o asociație puternică care să ne apere drepturile, îmi doresc să reușim să schimbăm ștampila de activitate blamată din opinia publică și a guvernanților, îmi doresc să pot deschide un cont la orice bancă pentru firmă cu cod CAEN 9200, îmi doresc ca ONJN să continue să participe la seminarii, expoziții, congrese, mese rotunde unde să conlucrăm pentru a găsi cele mai bune metode de a face această activitate cât mai transparentă, eficientă și responsabilă.
➤ Crezi că se mai pot întâmpla lucruri spectaculoase în industrie în țara noastră?
Sigur se vor întâmpla lucruri spectaculoase. Să ne gândim că mai sunt destule firme ce nu sunt prezente pe piața noastră, în ciuda războiului din Ucraina viața va merge înainte la fel și globalizarea.
Atât timp cât guvernele ce vor urma nu vor strânge robinetul mai tare și piața din România va fi încă profitabilă se vor mai întâmpla multe, rămâne de văzut cât de spectaculoase.
➤ Ești partener cu noi în două proiecte – Club Casino și Central European Gambling Summit. Ce te-a făcut să devii partener?
Formatul Club Casino l-am făcut împreună și are ca scop dezvăluirea omului din spatele brandului, e o discuție liberă în care invitatul ne vorbește despre el, despre afacerea în care este implicat, strecurăm știri și bârfe din industrie și le comentăm. Nu este un interviu pentru că nu avem un set de întrebări pregătite, pur și simplu mergem unde ne duce discuția. Cred că doar așa poți să-ți faci o idee despre un om cu care ai o relație de afaceri dar pe care nu l-ai cunoscut niciodată sau l-ai cunoscut doar la birou sau la un eveniment. La Club Casino se râde și în general e o atmosferă destinsă, fără inhibiții, se mai spun și banalități dar în general sper că ascultătorul rămâne cu ceva la sfârșit.
Central European Gambling Summit pentru mine este continuarea firească a Club Casino. Ne-am cunoscut la Club Casino, mi-am făcut o idee despre ce fel de om ești acum ne întâlnim la CEGS și avem un punct de pornire.
Ambele proiecte au ca scop aducerea mai aproape a entităților ce activează în industrie, punerea în discuție a problemelor de care s-au lovit alții sau a soluțiilor la probleme, promovarea de noi tehnologii sau echipamente, explicarea unor concepte de marketing, metodologia de aplicare a legilor și reglementarilor în domeniu.
Și pentru că ne-a plăcut atmosfera de la Club Casino ne-am gândit că o expoziție mai nonconformistă fără standuri, unde expozanții sunt împrăștiați prin sala în care găsești și producători, distribuitori, certificatori tehnici, firme de service, monitorizare, case de avocatură, producători software, consultanți AML sau GDPR, reprezentanți ai ONJN și bineînțeles organizatori.
… nu aveam cum să nu devin partener la așa ceva!
➤ Ce dorești să transmiți cititorilor noștri?
Nu pot să vă doresc decât multă putere și răbdare să trecem peste aceste vremuri complicate!