Ovidiu Iosif

“Rolul și valoarea programelor «Asociației Joc Responsabil» se înțeleg cel mai bine prin estimarea costului eliminării lor”

Ovidiu Iosif, noul director executiv al Asociației Joc Responsabil vorbește despre importanța implicării industriei de jocuri de noroc în programe de responsabilitate socială

Asociația Joc Responsabil are, începând din luna noiembrie a anului trecut, o nouă conducere executivă. Ovidiu Iosif a preluat postul de director executiv al Asociației Joc Responsabil într-o perioadă în care industria de jocuri de noroc este afectată de pandemia de Sars-Cov-2, însă acest lucru nu-l împiedică să gândească și să pună în aplicare noi planuri de dezvoltare a Asociației. Ovidiu Iosif ne povestește pe larg despre cât de importantă este implicarea industriei de gambling din România în programe de responsabilitate socială, despre cât de mare este riscul lui „ce ne costă să nu facem nimic?” și despre cel mai nou program pe care Asociația Joc Responsabil îl derulează: „Am înțeles complexitatea situației în care se află cadrele medicale de la Institutul Marius Nasta și am pus la dispoziția cadrelor medicale, pacienților și aparținătorilor serviciile noastre de consiliere psihologică”.

➤ Domnule Iosif, sunteți de șase luni în poziția de Director Executiv al Asociației Joc Responsabil. Care vă sunt primele impresii și ce obiective v-ați propus?
Vă mărturisesc că, pentru mine, acest pas a marcat două premiere: Asociația Joc Responsabil (AJR) în sine precum și industria jocurilor de noroc din România. Am început să înțeleg industria prin prisma activităților specifice desfășurate de AJR și am venit aici în plină pandemie, când industria este profund afectată, dar acest lucru nu mă va împiedica să duc la îndeplinirea misiunii Asociației. În ceea ce privește obiectivele, activitatea noastră nu a fost întreruptă, dar ne-am adaptat situației generale, obiectivul principal fiind de continuarea programelor de bază, adică să asigurăm latura de prevenție și de intervenție în ceea ce privește problemele legate de practicarea în exces a jocurilor de noroc. Odată cu depășirea pandemiei, obiectivele noastre vor viza creșterea atât pe verticală cât și pe orizontală a portofoliului de programe.

➤ Ce v-a determinat să faceți acest pas către industria de jocuri de noroc?
În primul rând, anunțul de angajare, care impunea ca cerință calități de leader (cele de manager fiind implicit asumate). Ulterior a urmat un proces special de selecție în timpul căruia am cunoscut o parte din persoanele cu care urma să lucrez. Și acestea au fost mai mult decât suficiente. Am descoperit lucruri deosebite pe care nu le-am știut, cum ar fi că acest domeniu are 45.000 de angajați, că există un înalt grad de colectare a taxelor, sprijinul pentru cultură, contribuția la bugetul de stat. Am descoperit un nivel crescut de responsabilitate, cu multiple componente inclusiv prin utilizarea tehnologiei de ultimă generație. Un exemplu care m-a impresionat: există deja un operator, și sunt convins că nu este unicul, care și-a propus ca într-un orizont de timp rezonabil să aibă 0 venituri de la jucătorii care prezintă semne ce indică o posibilă dezvoltare a unor probleme și care a implementat un program pe baza inteligenței arti-ficiale care monitorizează cele 10 criterii considerate de psihologi ca fiind definitorii pentru adicție. În momentul în care se atinge un prag, contactează jucătorul și încearcă să găsească soluții la acest comportament.

➤ Spuneți-ne, vă rugăm, mai multe detalii despre modul cum funcționează Asociația Joc Responsabil și despre scopul pe care îl are?
Asociația Joc Responsabil este expresia responsabilității unei largi majorități a industriei, pentru că „ecosistemul AJR” cuprinde prin cei trei membri fondatori, Romslot, Romanian Bookmakers și Rombet, toți membrii acestor organizații. Spunând acest lucru nu vreau să se înțeleagă că operatorii din afara ecosistemului nu ar împărtăși aceleași valori, cum se vede limpede din paginele lor web. Misiunea noastră constă în dezvoltarea și implementarea de programe referitoare la efectele practicării jocurilor de noroc și raportarea socială la acestea. Asociația este gândită ca o asociație sprijinită financiar de industria jocurilor de noroc din România, atât prin membrii fondatori cât și suplimentar de unii operatori, pentru a putea susține anvergura programelor. Uneori, ne implicăm pentru că avem expertiza și resursele necesare și putem ajuta semnificativ și în proiecte din afara sferei jocurilor de noroc.

➤ Ce ne puteți spune despre programele Asociației?
Înainte de programe, vreau să vă spun ceva despre echipa AJR. Cum toate programele nostre sunt legate de comportamentul uman, echipa este majoritar formată din psihologi. Avem 16 psihologi care împreună adună peste 140 de ani de expertiză terapeutică. Personal sunt mândru că în echipă avem nume cu largă expertiză în terapia adicțiilor și nu numai, cum ar fi: Prof. Dr. Steliana Rizeanu, Dr. Leliana Pârvulescu (Dr. Leli) și Dr. Cristian Andrei – care este și ambasadorul AJR.
Și acum despre programe. De curând am publicat Bilanțul de Activitate pe anul 2020 care poate fi consultat pe site-ul www.jocresponsabil.ro pentru mai multe detalii.
Pe rând: Joc Responsabil: este primul program lansat de noi. Prin intermediul unei linii telefonice gratuite, cei care au sau consideră că au probleme se pot programa la ședințe de evaluare sau terapie la unul din cabinetele noastre din București (2), Constanța, Iași, Cluj-Napoca si Craiova, unde pot beneficia de cinci ședințe de terapie gratuite. 706 persoane au beneficiat anul trecut de acest program.
Consiliere 24/7: este primul program de tip „intervenție în tip-real” în care apelanții pot intra în contact prin intermediul unei platforme de tip chat cu unul din psihologii noștri, disponibili non-stop. Avem un sistem de clasificare a cazurilor, format din patru coduri. În anul 2020, servicul a fost apelat de 2.672 de persoane dintre care 336 încadrate sub cod roșu (însemnând că puteau recurge la gesturi care ar fi putut deveni extreme).
Antrenat de Majorat: reprezintă singurul program din România de educare a tinerilor din ultimii ani de liceu privind adoptarea unei atitudini responsabile față de jocurile de noroc și reprezintă implicarea concretă a industriei jocurilor de noroc în procesul de educație și prevenție în rândul tinerilor aflați la vârsta majoratului. Dr. Cristian Andrei discută despre conceptul de noroc, ce este cu adevărat important în relaționarea socială și cum trebuie să reacționeze adolescenții la tentațiile divertismentului adresat adulților.
Toate aceste programe nu puteau fi desfășurate fără sprijinul constant oferit de grupurile Superbet, Fortuna și GameWorld cărora le mulțumim pentru implicare!

➤ Ce urmează pentru Asociația Joc Responsabil? Ce noutăți pregătiți?
Să nu uităm ca adicția este un fenomen obiectiv. Va exista indiferent că ne place sau o ignorăm. De aceea fenomenul trebuie recunoscut și tratat cu profesionalism. Din acest motiv nu vom renunța vreodată la programele actuale. Și pentru că am ajuns în acest punct, vă pot spune că inițial și eu m-am gândit la cum se poate calcula acel ‘return on investment’. Cred că este mai simplu să înțelegem valoarea proiectelor prin estimarea costului eliminării lor. Mai exact, cât ne costă să nu le facem? Să presupunem că doar 5% din beneficiarii ședințelor de terapie și doar 5% din cei care apelează la Consiliere 24/7 din zona de cod roșu, în lipsa programelor, ar deveni niște cazuri delicate. Asta înseamnă fix un caz pe săptămână! Estimați dvs. costul, vă rog!
Și acum despre un program nou. De curând, am semnat un protocol de colaborare cu Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, prin care psihologii noștrii sunt disponibili nonstop pacienților, aparținătorilor si personalului medical, cu o vorbă bună, o încurajare, un sfat. În același timp, Dr. Cristian Andrei are săptămânal ședințe virtuale cu echipe de medici, asistente, infirmieri sau studenți la medicină – voluntari în call center-ul spitalului, pe teme cum ar fi însoțirea pacientului, întâmpinarea beneficiarilor, abordarea anxietății și abordarea tendințelor suicidare. La ultima ședință au participat peste 35 de cadre medicale. Și ce confirmare mai bună a calității și utilității programului poate fi alta decât faptul că cei din tura de noapte participă la ieșirea din tură la aceste ședințe în loc să plece acasă! Am plecat de la faptul că în lupta cu Covid sunt în spitale cadre medicale epuizate fizic și psihic. În același timp, pacienții trec prin momente dificile: azi poate că au în salon colegi de suferință, mâine poate pleacă de acolo, unii poate la ATI, alții… El unde se duce poimâine? Această angoasă reprezintă clipe cumplite pentru pacient. Sau aparținătorii care au căderi psihice cauzate de dispariția celui drag sau de învinovățirea că nu au acționat în timp util. În acest timp noi avem o echipă de psihologi disponibilă non-stop să îi ajute pe toți cei la care am făcut referire. Din discuțiile pe care le-am avut cu doamna doctor Beatrice Mahler și cu echipa dânsei, am înțeles complexitatea situației în care cei de acolo se regăsesc și am pus la dispoziția cadrelor medicale și pacienților serviciile noastre de consiliere psihologică. Chiar dacă nu face parte strict din misiunea noastră, se încadrează în sensul larg al responsabilității sociale. Și completează campania de pro-vaccinare recent lansată de industrie, arătând că putem da societății mult mai mult decât taxe. Derularea acestui program a fost posibilă datorită genorizității colegilor de la Fortuna, Fundația Superbet și Stanleybet.

➤ În final ce gânduri aveți pentru cititorii noștri?
În primul rând îmi doresc să cunosc cât mai mulți operatori și pe colegii de la autoritatea tutelară, să identificăm noi proiecte sau să le dezvoltăm pe cele existente. Pe website-ul www.jocresponsabil.ro am creat deja un spațiu pentru cei care doresc să ni se alăture și să se implice în proiectele de responsabilitate socială pe care le derulăm.

Articolul precedentIon Dichiseanu a încetat din viață la vârsta de 87 de ani
Articolul următorEldoradoCasino, o platformă de jocuri online proaspăt lansată