Este de notorietate faptul că autoritățile fiscale romane au inceput “prigoana” impotriva organizatorilor de jocuri de noroc de tip pariu in cota fixă, incepând cu anul 2015.
In cele ce urmează vom incerca să arătăm, pe scurt, unde anume greșesc autoritățile, și cum trebuie privită, prin prisma reglementărilor, activitatea de jocuri de noroc de tip pariuri in cota fixa.
Condițiile minime pentru obținerea dreptului de operare
Activitatea de jocuri de noroc tip pariu in cota fixă constituie monopol de stat, reprezentând o activitate specială de prestări servicii și care poate să fie desfășurată doar in baza prevederilor legale speciale.
Pentru organizarea și exploatarea activității de jocuri de noroc tip pariu este necesar să se obțină de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN):
1. Licența de organizare a jocurilor de noroc tip pariu –activitate monopol de stat, cu plata anticipată a unei taxe anuale fixe;
2. Autorizație de exploatare a jocurilor de noroc – cu plata anticipată a unei sume minime și apoi regularizare lunară, prin aplicarea unei cote procentuale asupra venitului realizat din această activitate;
Operațiunea economico – financiară a jocurilor de noroc de tip pariu in cota fixă, care se consemneaza in documente justificative, consta in:
–Colectarea taxei de participare la joc, in numele jucătorilor, și eliberarea de mijloace de joc auxiliare, sub formă de bilete de participare;
–Consemnarea numărului și valoarea premiilor rezultate in urma desfășurării jocului, care nu poate reprezenta, valoric, mai puțin de 60% din taxa de participare la joc colectată;
–Stabilirea, sub formă de commission variabil, a venitului organizatorului din această prestare de serviciu, efectuată pentru participanți, reprezentând diferența dintre taxa de participare la joc colectată șI valoarea premiilor acordate;
–Plata premiilor deținătorilor de mijloace de joc auxiliare declarate câștigătoare;
–Reținerea, prin stopaj la sursă, a impozitelor pe venit, conform prevederilor legale;
–Regularizarea lunară a taxei de autorizare datorate bugetului de stat, in funcție de nivelul venitului realizat din această activitate.
Dacă in privința nivelului taxei anuale aferentă licenței de organizator, nu exista nici un fel de discuții, valoarea ei fiind stabilită la un nivel fix, autoritățile fiscale au inceput, din anul 2015, să pună la indoială modul de calcul al taxei anuale de autorizare precum și cel al impozitului special pe profit, in condițiile in care aceste reglementări erau in vigoare din anul 2009. Peste noapte, cei care coordonează această activitate de control fiscal, au ajuns la concluzia că pot să interpereteze in maniera proprie, fără acoperire legală, ce anume reprezintă baza de impozitare pentru cele două taxe. In acest sens, autoritățile au “decis” că baza de impozitare pentru calculul taxei anuale de autorizare, precum și pentru calculul impozitului special pe profit, il reprezintă taxă de participare colectată de organizatori de la jucători.
Mai jos vom prezenta cele mai evidente erori pe care considerăm noi că le-au făcut reprezentanții statului in activitatea de colectare a obligațiilor fiscale de la organizatorii de jocuri de noroc de tip pariuri in cota fixă:
–Nu au ținut cont de faptul că pentru stabilirea ambelor taxe fiscale baza de impozitare o reprezintă venitul real obținut din această activitate – GGR (Gross Gaming Revenue);
–Nu au avut in vedere realitatea economică a operațiunilor desfășurate, șI anume faptul că această activitate este una de prestări servicii, iar venitul este reprezentat de contravaloarea serviciului prestat, incasata pentru sine de organizator, serviciu realizat prin punerea la dispoziția jucătorilor a echipamentelor tehnice autorizate, in vederea desemnării câștigătorilor;
–Au trecut peste toate prevederile legale specifice jocurilor de noroc, in care se regăsește foarte clar conținutul economic al acestei activități, respectiv colectarea taxei de participare de la jucători, făcută in numele acestora, prin eliberarea de mijloace financiare, sub formă de bilete de joc, stabilirea câștigătorilor și acordarea premiilor, din fondurile de premiere constituite intr-un minim de 60% din taxa colectata, și apoi stabilirea venitului din această prestare de serviciu, ca diferența intre taxa colectata și premiile acordate.
Faptul că autoritățile au ignorat baza de calcul corectă pentru stabilirea celor două taxe, rezulta din reglementările naționale și europene la care vom face referire in continuare:
–Reglementarea contabilă românească, armonizata cu Directiva europeană, prevede faptul că ”in categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile incasate sau de incasat `n nume propriu”;
–Standardul Internațional de Contabilitate 18 – Venituri – prevede ca “Veniturile includ doar intrările brute de beneficii economice primite sau de primit de către entitate in nume propriu.”
Mai mult decât atât, Curtea europeană de justiție, prin răspunsuri la intrebările preliminare ale statelor membre, incă incepând cu anul 1994 a realizat o bogată jurisprudență, obligatorie pentru toate statele membre, in ceea ce privește noțiunea de venit din activitatea de jocuri de noroc, care constiuie cifra de afaceri a acestor operatori economici, astfel:
a) In Hotărârea din 5 mai 1994, Glawe 4, Curtea s-a pronunțat cu privire la baza de impozitare aplicabilă in ceea ce privește jocurile de noroc atunci când, in temeiul legii, un anumit procentaj din sumele puse in joc de jucători este distribuit acestora cu titlu de câștig. Curtea a declarat că baza de impozitare a “este constituită numai din procentajul din sumele puse in joc de care exploatatorul poate dispune in mod efectiv pentru sine, ceea ce inseamnă că acest procentaj nu include procentajul din totalul sumelor puse in joc care corespunde câștigurilor plătite jucătorilor.”
b) Mai trebuie amintit, in continuare, că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Europene de Justiție “baza de impozitare a unei prestări de servicii este constituită din contrapartida primită in mod real pentru această prestație” (a se vedea in special Hotărârea din 27 martie 1990, Boots Company, C-126/88, Rec., p. I-1235, punctual 19, și Hotărârea Town & County Factors, punctul 27).
c) Rezultă că, in cadrul unui joc precum cel in discuție, contrapartida primită in mod real de organizatorul jocului pentru serviciul furnizat este constituită din taxa de participare colectată din care se scade partea, stabilită prin lege, care trebuie distribuită sub formă de câștiguri către jucători. Astfel, organizatorul nu poate să dispună in mod efectiv pentru sine decât de partea care rămâne din taxa de participare.
Concluzile care se desprind ca urmare a acestor acțiuni abusive ale autorităților de control se pot sintetiza astfel:
a) In prezent, organele fiscale ale statului nu mai pot să-șI schimbe “interpretarea proprie” privind stabilirea bazei de impozitare pentru cele două taxe, pentru a nu fi acuzați de tratament discriminator;
b) Organizatorii de jocuri de noroc de tip pariuri in cota fixă, vor putea să se folosescă, in instanțele românești, de răspunsurile date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la intrebările preliminare ridicate de justiția din alte state (Germania, Spania, etc);
c) Organizatorii de jocuri de noroc vor solicita, prin intermediul instanțelor din România, răspunsuri preliminare din partea Curții de Justiție a UE, pentru clarificarea bazei de impozitare in activitatea de jocuri de noroc, iar efectele trimiterii preliminare asupra litigiului național sunt:
–Introducerea unei intrebări preliminare are ca efect suspendarea procedurii naționale, până când Curtea statuează cu privire la ea;
–Curtea de Justiție a UE va comunica instanței de trimitere hotărârea pronunțată;
–Hotărârea Curții are caracter obligatoriu pentru instanțele naționale, și nu se află sub rezerva recursului.
In incheiere ar trebui menționat și faptul că, in baza principiului dublei impuneri, directivele europene exclud posibilitate ca un stat membru să stabilească două impozite simultane, ce au ca bază de calcul cifra de afaceri – așa cum este cazul taxei de autorizare și al impozitului minim pe profit, pentru activitatea de jocuri de noroc de tip pariu in cota fixă.
