Măsuri de cunoaștere a clientelei impuse organizatorilor de jocuri de noroc conform Legii 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și Normelor din 22 ianuarie 2020 de aplicare a legii 129/2019
de Loredana Dumitru, Avocat Stagiar, C.A. LUCA Mihai Cătălin
Așa cum se știe deja, odată cu intrarea în vigoare a Legii 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului au fost trasate noi traiectorii normative cu impact semnificativ asupra operatorilor economici aflați sub incidența reglementării, mai ales în ceea ce privește obligațiile de raportare reglementate în ceea ce privește anumite operațiuni și tranzacții efectuate de către clienți, măsurile de cunoaștere a clientelei ce trebuie aplicate și în determinarea concretă a modalității de implementare a acestora în absența reglementărilor sectoriale pentru categoriile specifice de operatori economici cărora reglementările li se adresează.
În ceea ce privește organizatorii de jocuri de noroc (în calitate de entități raportoare în sensul Legii AML), având în vedere specificul activității desfășurate și multitudinea de operațiuni juridice care guvernează acest domeniu, apreciem oportună efectuarea unei analize a dispozițiilor Legii AML mai ales în ceea ce privește obligațiile de raportare și obligațiile de implementare a măsurilor de cunoaștere a clientelei reglementate în sarcina acestora, cu atât mai mult cu cât la data de 3 februarie 2020 au intrat în vigoare Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (denumite în continuare „Norme”).
Având în vedere numărul mare de obligații reglementate de legislația AML în sarcina organizatorilor de jocuri de noroc a căror încălcare conduce la aplicarea de sancțiuni ce pot include inclusiv suspendarea sau pierderea licențelor sau autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, vom vedea în continuare și în ce măsură sunt elucidate, de către dispozițiile de punere în aplicare, prevederile ambigue din cuprinsul Legii AML cu privire la organizatorii de jocuri de noroc.
Astfel, vom începe prin a ne îndrepta atenția asupra a ceea ce însemnă, în contextul Legislației AML, sintagma servicii de jocuri de noroc – orice serviciu care presupune o miză cu valoare monetară în jocuri de noroc, inclusiv în cele cu element de abilitate, cum ar fi loteriile, jocurile de cazinou, jocurile de poker și pariurile, furnizate într-un sediu fizic sau prin orice fel de mijloace la distanță, pe cale electronică sau cu ajutorul oricărui alt tip de tehnologii care facilitează comunicarea și la solicitarea individuală a destinatarului serviciilor.
Concluzia ce se desprinde din interpretarea acestei definiții este că atât Legea, cât și Normele instituie obligații atât în sarcina operatorilor care desfășoară activități de jocuri de noroc de tip landbased (în locație), cât și în sarcina celor ce organizează activitatea jocuri de noroc în mediul online (la distanță), PRIN URMARE: tuturor categoriilor de operatori de jocuri de noroc.
În cele ce urmează vom puncta, pornind de la aceste din urmă precizări, dificultățile de ordin practice pe pe care le implică aplicarea dispozițiilor AML diferitelor categorii de organizatori de jocuri de noroc cu accent, așa cum spuneam, pe măsurile de cunoaștere a clientelei și pe obligațiile de raportare.
Astfel, organizatorii de jocuri de noroc au, în calitatea acestora
de entități raportoare, obligația de a aplica o serie de măsuri de cunoaștere a clientelei (denumite în continuare „măsuri KYC”). Aceste măsuri de cunoaștere sunt de trei tipuri, și anume: măsuri standard, măsuri simplificate și măsuri suplimentare.
Conform Normelor metodologice, cele trei tipuri de măsuri de cunoaștere a clientelei vor fi aplicate de către operatorii de jocuri de noroc într-un mod adecvat riscului aferent, în baza sistemului propriu de evaluare a riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului, conform normelor interne de cunoaștere a clientelei.
Cu titlu exemplificativ, riscul este prevăzut în cadrul Normelor ca fiind de trei tipuri: „scăzut”; „mediu”; „mare”. După cum se poate observa, există o concordanță între nivelurile de risc și numărul tipurilor de măsuri de cunoaștere a clientelei.
Organizatorii de jocuri de noroc, conform art. 13 alin. (2) din Legea AML, au obligația de a aplica MĂSURILE STANDARD DE CUNOAȘTERE A CLIENTELEI:
– la momentul colectării câștigurilor;
– la cumpărarea sau schimbarea de jetoane;
– atunci când se efectuează tranzacții a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a minimum 2.000 Euro, printr-o singu ră operațiune – această din ultimă condiție fiind atașată primelor două, în funcție de momentul la care intervine.
Chiar dacă a fost tranșat întrun articol anterior caracterul derogatoriu, de excepție al acestei norme, în opinia noastră reglementarea ridică în continuare semne de întrebare în ceea ce privește sfera operațiunilor ce pot face obiectul unor astfel de măsuri.
Astfel, deși obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei în cazul cumpărării sau schimbării de jetoane a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a minimum 2.000 euro pare a se aplica doar activităților de jocuri de noroc de tip cazino, nu este exclus ca, pentru unitate de rațiune, într-o accepțiune mai largă a legiuitorului, în această categorie să fie inclusă inclusiv colectarea mizelor pentru jocurile de noroc tradiționale.
Având însă în vedere varianta inițială a proiectului de lege, conform căruia art. 13 alin. (2) avea următorul cuprins: Furnizorii de jocuri de noroc au obligația de a aplica măsuri standard de cunoaștere a clientelei în momentul colectării câștigurilor, în momentul punerii unei mize, la cumpărarea sau schimbarea de jetoane, ori în toate cazurile, atunci când se efectuează tranzacții a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a 2000 de EUR, indiferent dacă tranzacția se realizează printr-o singură operațiune sau mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele, apreciem că intenția legiuitorului a fost în sensul excluderii operațiunilor de colectare a mizelor din sfera operațiunilor ce fac obiectul măsurilor standard de cunoaștere a clientelei.
Măsurile standard de cunoaștere a clientelei trebuie să permită organizatorului de jocuri de noroc:
– Identificarea clientului și verificarea identității acestuia pe baza documentelor, datelor sau informațiilor obținute din surse credibile și independente (carte de identitate, pașaport, permis de ședere – documente care să conducă la cunoașterea tuturor datelor de stare civilă prevăzute în documentele de identitate prevăzute de lege);
– Evaluarea privind scopul și natura relației de afaceri și, dacă este necesar, obținerea de informații suplimentare despre acestea;
– Realizarea monitorizării continue a relației de afaceri, inclusive prin examinarea tranzacțiilor încheiate pe toată durata relației respective.
Preluarea datelor cu character personal pentru persoanele care înregistrează câștiguri reprezentând echivalentul în lei a minimum 2.000 EUR într-o singură operațiune atrage în sarcina operatorilor de jocuri de noroc obligația legitimării cu actul de identitate pentru clientul care înregistrează un câștig de minimum 2.000 EUR.
Din perspectivă practică, pentru jocurile online misiunea conformării este de anticipat că va fi relativ simplă, din moment ce de însăși înregistrarea contului de jucător implică verificări prealabile cu privire la identitatea jucătorului, monitorizarea continua a relației de afaceri fiind justificată de riscurile pe care le implică desfășurarea activității de jocuri de noroc la distanță, prin mijloacele electronice, în lipsa contactului direct cu clientul.
Odată ce pășim, însă, pe tărâmul jocurilor de noroc tradiționale, aplicarea măsurilor standard de cunoaștere a clientelei implică soluții nu atât de facil de identificat.
Astfel, apreciem că organizatorii de jocuri de noroc tradiționale vor trebui să găsească soluții care să impună clienților să prezinte o copie după actul de identitate la depășirea plafonului, fie să doteze locațiile specializate cu dispozitive pentru copierea în format fizic sau digital a acestora/ care să permită colectarea și stocarea datelor de identificare a clienților.
Pentru situațiile când operatorul nu este în măsură să aplice măsurile de cunoaștere a clientelei, aceasta nu trebuie să deschidă contul, să inițieze ori să continue relația de afaceri sau să efectueze tranzacția ocazională și trebuie să întocmească un raport de tranzacție suspectă în legătură cu clientul respectiv, ori de câte ori există motive de suspiciune, raport care va fi transmis Oficiului.
În situația în care suma nu este cunoscută în momentul acceptării tranzacției, operatorul va aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei în momentul în care este informată despre valoarea tranzacției și când a stabilit că a fost atinsă limita minimă aplicabilă.
O altă mențiune importantă este că măsurile de cunoaștere a clientelei nu vor fi aplicate doar clienților noi, ci, în funcție de posibilele riscuri ce pot apărea, măsurile se aplică și clienților deja existenți.
În ceea ce privește MĂSURILE SIMPLIFICATE DE CUNOAȘ- TERE A CLIENTELEI, conform art. 16 din legea 129/2019, organizatorii de jocuri de noroc, pot apela, cu titlu de excepție, și la o procedură simplificată, însă numai în situația în care această procedură este adecvată riscului de spălare a banilor și de finanțare a terorismului asociat.
Înainte de a aplica măsurile simplificate de cunoaștere a clientelei, entitățile raportoare au obligația de a se asigura că relația de afaceri sau tranzacția ocazională prezintă un grad de risc redus, determinat cel puțin pe baza următorilor factori de risc: factori de risc privind clienții; factori de risc privind produsele, serviciile, tranzacțiile sau canalele de distribuție; factori de risc geografic.
Normele metodologice, la art. 18 alin. (2), prevăd, cu titlu exemplificativ, măsurile de cunoaștere a clientelei simplificate ce pot fi aplicate de către entitatea raportoare.
Acestea constau într-o procedură simplificată, astfel cum este indicat și de numele procedurii, în cadrul căreia pot fi solicitate mai puține informații de la client, verificările pot fi realizate cu o frecvență mai redusă decât în cazul celorlalte două tipuri de măsuri KYC, precum și alte măsuri prin care monitorizarea clienților ce prezintă un risc scăzut, va avea o frecvență mai redusă decât în cadrul măsurilor standard și suplimentare.
Astfel, chiar dacă nivelul disociat de risc privind spălarea banilor nu este realizat la nivel legislative pentru fiecare tip de joc în parte, nefiind permise exceptări obiective în acest sens, organizatorii de jocuri de noroc au opțiunea, după evaluarea factorilor de risc implicați, să aplice măsuri simplificate de cunoaștere a clientelei, care, prin interpretarea per a contrario a dispozițiilor incidente care reglementează celelalte măsuri KYC, pot fi aplicate, spre exemplu, situațiilor în care valoarea câștigului este mai mică decât echivalentul în lei a 2000 de Euro/ situațiilor în care clientul este cetățean al UE/EEA etc..
Chiar și în contextul unui nivel de risc redus în ceea ce privește spălarea banilor, operatorii sunt ținuți în continuare să efectueze, în toate cazurile, monitorizarea adecvată, documentată și formalizată a tranzacțiilor și relațiilor de afaceri pentru a permite depistarea tranzacțiilor neobișnuite sau suspecte.
În plus față de masurile standard de cunoaștere a clientelei, organizatori de jocuri de noroc aplică MĂSURI SUPLIMENTARE DE CUNOAȘTERE A CLIENTELEI în toate situațiile care, prin natura lor, pot prezenta un risc sporit de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.
Această măsură vine ca o antiteză pentru măsurile simplificate de cunoaștere a clientelei. Astfel, dacă în cazul procedurii simplificate, riscul identificat trebuia să fie scăzut, în cazul măsurilor suplimentare, riscul trebuie să fie sporit.
Conform art. 17 din Legea AML sunt prevăzute cu titlu exemplificative situațiile care reprezintă risc sporit de spălare a banilor și anume: în cazul tranzacțiilor sau relațiilor de afaceri, după caz, care implică persoane din țări care nu aplică sau aplică insuficient standardele internaționale de AML și CFT, sau care sunt cunoscute la nivel internațional ca fiind țări necooperante; în cazul tranzacțiilor sau relațiilor de afaceri cu PEP sau cu clienți ai căror beneficiari reali sunt PEP, inclusiv pentru o perioadă de cel puțin 12 luni începând cu data de la care respectiva persoană nu mai ocupă o funcție publică importantă; În cazul persoanelor fizice stabilite în țări terțe identificate de Comisia Europeana drept tari terțe cu grad înalt de risc.
Astfel, dacă în cazul măsurilor simplificate, procedura permitea reducerea numărului de informații ce trebuiau solicitate de la client și frecvența verificărilor, în cazul măsurilor suplimentare, procedura este mai riguroasă, dând posibilitatea operatorilor de jocuri de noroc de a solicita un număr sporit de informații cu privire la client (ex. cu privire la ocupația, sursa de venit a clientului etc. – cum ar fi: stat de plată, declarație de avere, declarații fiscale, certificat de moștenitor etc./ alte informații disponibile în bazele de date publice), de a realiza cercetări suplimentare cu privire la client (ex. căutări pe internet folosind surse independente și deschise), precum și posibilitatea adoptării unor serii de măsuri ce pot ajuta organizatorii în stabilirea motivului real al tranzacțiilor (ex. Supravegherea sporita, permanenta a relației de afaceri; aprobarea la un nivel ierarhic superior a începerii si continuării relației de afaceri/ a efectuării tranzacției ocazionale) (art 18 alin. (3) din Norme).
Din punct de vedere practic, în ceea ce privește aplicarea acestor măsuri, dificultățile sunt reprezentate de identificarea tranzacțiilor ocazionale și a tranzacțiilor în care sunt implicate PEP (persoanele expuse public), cu atât mai mult cu cât, conform Legii, atât clienții încadrați în această categorie, cât și membri de familie ai acestora sunt încadrați într-o categorie cu grad de risc ridicat în ceea ce privește spălarea banilor, și mai ales dacă se are în vedere faptul că, în acest caz, măsurile suplimentare de cunoaștere a clientele se aplică cel mai târziu la momentul efectuării plății.
În ceea ce privește SANCȚIUNILE PENTRU ÎNCĂLCAREA MASURILOR DE KYC, conform Legii AML încălcarea obligațiilor prevăzute anterior constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să constituie infracțiune, și în cazul persoanelor juridice limitele amenzii se majorează cu 10% din veniturile totale raportate la perioada fiscală încheiată, anterioară datei întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar sancțiunile și măsurile pot fi aplicate inclusive membrilor organului de conducere și altor persoane fizice care sunt responsabile de încălcarea legii.
Pe lângă sancțiunile pecuniare ce pot fi aplicate, legea 129/2019 prevede și o serie de măsuri complementare, aplicabile în cazul încălcării obligațiilor privitoare la aplicarea măsurilor KYC, ce pot consta în: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție; retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni pe o durată de la o lună la 6 luni sau definitiv; anularea avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități; retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni pe o durată de la o lună la 6 luni sau definitiv; etc.
Astfel, după cum putem observa, în cazul încălcării obligațiilor cu privire la măsurile de cunoaștere a clientelei sancțiunile pot duce la suspendarea sau chiar la anularea licenței sau autorizației de exploatare a jocurilor de noroc.
În ceea ce privește celălalt aspect al expunerii noastre, referitor la OBLIGAȚIILE DE RAPORTARE ce incumbă organizatorilor de jocuri de noroc, facem precizarea că acestea, conform legislației AML, sunt de două feluri și anume:
– Obligația de raportare a tranzacțiilor suspecte (reglementată în cuprinsul art. 6 din Lege)
– Obligația de raportare a tranzacțiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune – în această categorie fiind incluse tranzacțiile în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indifferent dacă tranzacția reprezintă o singură operațiune sau este fragmentată în mai multe operațiuni mai mici decât echivalentul în lei a 15.000 euro, care au elemente comune cum ar fi: părțile tranzacțiilor, natura sau categoria în care se încadrează tranzacțiile și sumele implicate (reglementată în cuprinsul art. 7 din Lege).
În ceea ce privește identificarea tranzacțiilor suspecte, chiar dacă legea prevede situațiile care pot ridica suspiciuni și care pot justifica transmiterea unui raport de tranzacție suspectă către ONPCSB, în practică, identificarea concretă a acestor situații este dificilă, cu atât mai mult cu cât tranzacția suspectă nu este asociată nici limitei de 10.000 Euro aferente tranzacțiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune și nici sumei de 2.000 Euro la câștig, asociată aplicării măsurilor standard de cunoaștere a clientelei.
Astfel, orice tranzacție, indifferent de cuantum, poate fi obiectul unui raport de tranzacție suspectă, dacă operatorul, conform situațiilor precizate de lege și prin procedurile sale, o identifică și o categorisește ca atare.
În aceeași ordine de idei, art. 22 din Norme prevede, în ceea ce privește tranzacțiile care nu reprezintă indicatori de suspiciune, în sarcina entităților raportoare, obligația de a transmite rapoartele cu privire la aceste tranzacții in termen de 3 zile de la data realizării acestora, respectiv momentul realizării ultimei operațiuni.
Prin urmare, având în vedere ca obligația de raportare se aplică inclusiv în cazul tranzacțiilor fragmentate, apreciem că dispoziția analizată prezintă un risc crescut pentru organizatorii de jocuri de noroc tradiționale, dat fiind că impune (implicit) în sarcina acestora obligația de a înregistra toate tranzacțiile jucătorilor (plasare miză sau colectare câștiguri) pentru a determina momentul în care se atinge valoarea minimă pentru raportare. Apare în acest caz necesară implementarea unei proceduri prin care organizatorul să monitorizeze tranzacțiile fiecărui client, iar în momentul în care tranzacțiile acestuia vor depăși pragul minim prevăzut de lege, operatorii i să întocmească raportul și să îl notifice în termenul menționat anterior.
În încheiere, date fiind cele analizate, apreciem că foarte multe dintre problemele de ordin practic ale aplicării Legii AML sunt încă sub semnul întrebării, Normele metodologice recent intrate în vigoare nelămurind cele mai multe dintre situațiile dificile create în rândul operatorilor de jocuri de noroc. Așteptăm în continuare cu interes reglementările sectoriale în materie și ne punem speranța în elaborarea unor norme sectoriale clare, edictate cu observarea specificului fiecărei categorii de organizatori de jocuri de noroc.
