Un joc uşor şi relaxant chiar şi pentru doamne

Este un joc cu zaruri unde obiectivul este strângerea a cât mai multe puncte făcând diferite combinaţii de zaruri. Este considerat un joc extrem de uşor şi foarte relaxant, inclusiv pentru femei.

La acest joc se poate arunca cu zarul de trei ori, în încercarea de a obţine una dintre cele 13 combinaţii câştigătoare posibile. Se joacă în minimum doi jucători.

Inventat pe iaht

Începuturile acestui joc au avut loc în Canada, în anul 1954. Originea sa este legată de povestea unui cuplu care, pentru a-şi ocupa timpul liber cu ceva în timpul ieşirilor în larg cu iahtul, a inventat acest joc – „Yahtzee Game”. A făcut furori printre amicii lor, astfel că a devenit rapid cunoscut, numele schimbându-i-se în „Yahtzee”. În anul 1973, Milton Bradley a cumpărat compania de jocuri E.S. Lowe şi, implicit, drepturile asupra acestui joc, răspândindu-l în toate colţurile lumii.

Reguli de joc

Există mai multe combinaţii. Obiectivul jocului este acela de a aduna cât mai multe puncte din aruncarea a cinci zaruri. Zarul poate fi aruncat de până la trei ori într-o tură de joc pentru a face cele 13 combinaţii posibile de zaruri. Jocul are 13 runde. În fiecare rundă se aruncă zarurile, după care se înscrie scorul într-una dintre cele 13 categorii sau subjocuri. Odată ce s-a înscris scorul într-o categorie, acel subjoc nu va mai putea fi jucat până la finalul jocului, cu excepţia categoriei Yamms.

Tabel de scor cu 13 categorii

Fiecare combinaţie validă de zaruri are un punctaj diferit, unele combinaţii au un număr fix de puncte, iar altele au un număr de puncte egal cu suma valorilor de pe zaruri. Subjocul Yamms înseamnă ca jucătorul să aibă cinci zaruri la fel, de aceeaşi valoare – fiind cel mai bine punctată combinaţie din joc, valoarea punctelor câştigate fiind de 50. Tabelul de scor conţine 13 categorii şi e îmărţit în două secţiuni – partea superioară şi partea inferioară. În fiecare tură, un jucător are dreptul să arunce zarurile de maximum trei ori. După fiecare aruncare, jucătorul poate opri orice zar consideră că este bun pentru realizarea combinaţiei dintr-un subjoc. După ce a aruncat zarurile a treia oară, jucătorul trebuie să înscrie scorul în tabel. Dacă are zaruri bune, poate face asta şi după prima sau a doua aruncare. Scorul final este dat de suma scorurilor înscrise în casetele celor 13 subjocuri.

Articolul precedentChippendales, show erotic de senzaţie pentru femei
Articolul următorMaşina Suveranului Pontif, proprietatea unui cazinou

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.