De ce auto-excluderea nu este o soluție eficientă pentru problemele de joc
O propunere legislativă înregistrată, în această toamnă, la Senat, urmărește să introducă în sarcina organizatorilor de jocuri de noroc obligația de a identifica persoanele care intră în incinta locațiilor, de a ține evidența în format electronic a datelor de identificare și de a crea o bază de date care să gestioneze persoanele care solicită auto-excluderea.
Una dintre cele mai răspândite măsuri de protecție în domeniul responsabilității sociale față de pericolul dat de practicarea în exces a jocurilor de noroc este măsura auto-excluderii. Este o măsură aplicată în mai multe jurisdicții din lume, fie că a fost vorba despre o obligativitate legală sau doar despre o inițiativă de auto-reglementare, însă care, în opinia psihologilor specializați în acest domeniu, ridică serioase semne de întrebare privind eficiența în rezolvarea problemelor pe care un jucător care a depășit limita distracției le dezvoltă. Unii cercetători sugerează că acest instrument este un potrivit răspuns de sănătate publică la minimizarea riscurilor, în timp ce alții o consideră ca fiind o abordare reactivă, inflexibilă, facilitând mai degrabă abstinența pe termen scurt decât auto-controlul persoanei afectate. Cea din urmă ipoteză este validată și de către Dr. Cristian Andrei, neuropsihiatru și coordonator al programului Consiliere 24/7 din cadrul Asociației Joc Responsabil: „Măsura identificării și stocării datelor persoanelor care intră într-o sală de joc este o măsură care îl îndepărtează pe jucătorul cu probleme de posibilitatea de a fi cunoscut și ajutat în mod concret. La început crezi că e vorba de o măsură care pune piciorul în prag cu privire la jucătorii care pot avea probleme cu controlul jocului, apoi îți dai seama că vei pierde orice contact cu acești oameni. Dacă un jucător are într-adevăr o adicție față de jocurile de noroc, el va face orice ca să joace în altă parte, în condițiile lui, și cu siguranță că va găsi și locul în care s-o facă.”
În ultimul raport anual dat publicității de către Comisia de Gambling din Marea Britanie a reieșit faptul că doar 5% dintre jucători s-au folosit de măsura auto-excluderii în 2019, în timp ce doar 42% au declarat că sunt la curent cu existența acestei posibilități. Motivele pentru care jucătorii au solicitat auto-excluderea au fost legate de dorința de a controla sumele de bani alocate jocurilor de noroc în general (50%) și a sumelor puse în joc la anumite companii (41%), deci nu neapărat de a stopa definitiv jocul.
Statisticile Comisiei arată că se raportează un număr tot mai mare de cazuri de eludare a regulilor impuse prin măsura auto-excluderii. Spre exemplu, din Aprilie 2017 până în Martie 2018, numărul de încălcări ale procesului de auto-excludere din locațiile de pariuri sportive din UK a ajuns la aproximativ 18.410, spre deosebire de anul 2010 când au fost raportate doar 10.468 de astfel de cazuri. În online, în 2017, au fost înregistrate 87.000 de astfel de cazuri, în creștere față de anul anterior (74.000). Acesta este totalul incidentelor care au putut fi identificate de către un operator înainte sau la încheierea jocului, dar nivelul real al acestora nu va putea fi cunoscut la adevărata valoare dat fiind faptul că organizatorii de jocuri de noroc nu vor reuși să depisteze toți clienții care încalcă în mod voit regulile, precum și diversele metodele folosite de aceștia.
De ce auto-excluderea nu este o soluție eficientă pentru problemele de joc
Cu privire la propunerea legislativă înregistrată în această toamnă la Senat, o primă observație este legată de modalitatea în care colectarea datelor personale ale tuturor clienților organizatorilor de jocuri de noroc si păstrarea acestor baze de date pentru o perioadă de 5 ani de la data constituirii poate servi în mod concret la prevenirea și combaterea riscului de dependență de jocul de noroc, astfel cum reiese din textul motivației acestui proiect de lege, anume protejarea consumatorilor de efectele negative ale jocului practicat în exces.
Apoi, anterior adoptării unor astfel de reglementări se impune efectuarea unei evaluări a impactului asupra protecției datelor persoanelor vizate, astfel cum este prevăzut în Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR) și în legislația națională de aplicare. Obligația de identificare a tuturor clienților poate conduce la prelucrarea pe scară largă a unor categorii speciale de date ale persoanelor vizate, prelucrare care presupune parcurgerea obligatorie a unor proceduri prealabile pentru a se constata impactul prelucrărilor preconizate asupra protecției datelor. Articolul 35 din GDPR impune efectuarea unei evaluări a impactului asupra protecției datelor persoanelor vizate înainte de prelucrare, în special în cazul „prelucrării pe scară largă a unor categorii speciale de date”. În acest caz, se prezumă că prelucrarea este de natură a genera riscuri ridicate pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice.
Altfel, prin analogie, este de neimaginat și nerealistic să apreciezi că, în vederea combaterii bolilor asociate consumului excesiv de alcool sau tutun, toți agenții economici ar trebui să înregistreze datele personale ale tuturor persoanelor care achiziționează băuturi alcoolice sau produse din tutun și că această acțiune, în afara dificultăților uriașe create agenților economici, ar putea avea drept efect reducerea riscurilor de dependență.
În final, dar nu în ultimul rând, subliniem faptul că înregistrarea datelor tuturor persoanelor care intră în locațiile de jocuri de noroc nu va avea decât efectul îngreunării și mai ales contractării activității organizatorilor de jocuri de noroc și a participanților deopotrivă, facilitând premisele pentru migrarea jucătorilor către alte piețe de jocuri, inclusiv cea nereglementată, așa-zisa piața neagră: „Nu este o măsură care să aibă un efect real în combaterea problematicii generată de jocul în exces, ci una care va dezvolta alte probleme: problema de fond nefiind rezolvată, jucătorul va căuta, cu orice preț, să joace în alte părți și se va îndrepta către inclusiv către piața neagră sau către alte jurisdicții, prin accesarea unor website-uri de jocuri de noroc nelicențiate în România. Chiar dacă prin legislație acest lucru nu este permis, iar furnizorii de Internet au obligația de IP/DNS blocking, prin conexiuni VPN sau website-uri proxy se pot evita aceste filtre și, în disperare, aceasta poate fi o cale aleasă. În plus, o astfel de obligație ar genera închiderea multor locațiilor stradale, și implicit o reducere a contribuțiilor către bugetul de stat și o sarcină suplimentară pe cel al asigurărilor sociale, din cel puțin două motive. Mai întâi identificarea tuturor clienților care intră într-o locație de jocuri de noroc aduce o sarcină birocratică, operațională imensă, care vine cu o creștere consistentă a cheltuielilor operaționale pe fondul disconfortului generat clienților. La acestea se adaugă și una din caracteristicele principale ale participării la jocurile de noroc în retail – anonimitatea. Cineva care intră într-o sală de joc nu se identifică, nici la Loterie, nici într-o agenție de pariuri, este anonim până la un anumit punct. În momentul în care se instituie obligativitatea de identificare, foarte probabil acel jucător nu va mai intra în locație. Concret, auto-excluderea nu îi rezolvă problema de fond a jucătorului, dar generează alte multe alte probleme. Soluționarea este una singură: suport specializat. Acelui jucător trebuie să i se resolve problema, nu să-i fie tăiat accesul. Către acest deziderat trebuie să se îndrepte politicile publice, iar industria, în special prin programele derulate de Asociația Joc Responsabil, este deja, în bună măsură, aliniată acestei direcții.”, este de părere Liviu Popovici, președinte Romanian Bookmakers.
De ce auto-excluderea nu este o soluție eficientă pentru problemele de joc
