Jocul responsabil

În condițiile în care și România este afectată de pandemia SARS-CoV-2, care a schimbat temporar atât contextul economic cât și cel social, impunând distanțarea socială și autoizolarea, Asociația Joc Responsabil se aliniază demersurilor inițiate de alte organizații neguvernamentale și companii, și lansează serviciul de consiliere psihologică online 24/7 dedicat sprijinirii personalului medical de gardă, angajaților Ministerului de Interne, precum și tuturor persoanelor care simt nevoia de a apela la un astfel de serviciu.

Demersul vine în completarea consilierii psihologice online 24/7 pe care Asociația l-a lansat în luna septembrie a anului trecut și care este dedicat persoanelor cu probleme legate de jocurile de noroc.
Totodată, noul serviciu se bazează pe competența și experiențele dobândite în consilierea psihologică online pentru a sprijini persoanele aflate în dificultate majoră și vine ca răspuns la faptul că populația din mediul urban este tot mai afectată din punct de vedere psiho-emoțional de epidemia de coronavirus.

Ce se întâmplă la nivel internațional
De exemplu, marii operatori de jocuri de noroc din Marea Britanie își intensifică eforturile de a oferi măsuri de protecție suplimentară pentru jucători pe perioada izolării cauzate de pandemia SARS-CoV-2. Astfel, membrii Consiliului Pariurilor și Jocurilor de Noroc (BGC) – singura asociație a industriei de profil din Marea Britanie, care reunește aproximativ 90% dintre operatori (mai puțin loteriile) – a adoptat un plan de acțiune cu zece puncte, cu scopul de a întări și mai mult inițiativele legate de jocul responsabil pe perioada pandemiei.

Cea mai importantă recomandare adresată membrilor BGC se referă la faptul că aceștia trebuie să monitorizeze perioada de timp pe care o petrec jucătorii precum și sumele de bani pe care aceștia le plasează la jocurile de noroc în această perioadă și să intervină prompt în cazul în care acestea cresc în comparație cu nivelurile înregistrate înainte de declanșarea crizei SARS-CoV-2. De asemenea, operatorilor de pariuri și jocuri de noroc online li se solicită să intensifice mesajele legate de jocul responsabil adresate tuturor clienților, prin intermediul site-urilor lor web și al aplicațiilor pe careaceștia le operează. De altfel, operatorii au început deja să promoveze activ instrumente care le permit jucătorilor să își stabilească o anumită limită de bani pe care să o folosească pentru practicarea jocurilor de noroc.

De altfel, orice acțiune de marketing afiliat care se derulează într-o manieră iresponsabilă și încalcă recomandările incluse în planul de acțiune al BGC pe perioada pandemiei, va fi eliminată imediat, iar toți membrii trebuie să se asigure că nu va exista nicio creștere a inițiativelor de marketing direct către clienți, cu excepția celor care promovează instrumente care sprijină conceptul de joc responsabil.

„În această perioadă de criză națională, în care mulți oameni se află în autoizolare și respectă distanțarea socială, este vital să facem tot ceea ce este posibil pentru a asigura practicarea responsabilă a jocurilor de noroc și pentru a proteja persoanele potențial vulnerabile sau aflate la risc. Cu toții știm că industria s-a prăbușit nu doar din cauza suspendării activității caselor de pariuri și a cazinourilor, ci și pe fondul absenței campionatelor, atât de esențiale pentru pariurile sportive. Deși volumul practicării jocurilor de noroc s-a diminuat drastic pe perioada crizei SARS-CoV-2, angajamentul nostrum pentru un joc responsabil face progrese semnificative ”, a declarat Michael Dugher, directorul executive al BGC.

La rândul său, Asociația Europeană a Pariurilor și Jocurilor de Noroc (EGBA) a elaborat un nou ghid referitor la modul în care operatorii ar trebui să-și promoveze produsele într-un mod sigur și responsabil, pe perioada pandemiei de coronavirus. Astfel, potrivit recomandărilor EGBA, operatorii de jocuri de noroc nu trebuie să facă niciun fel de referire la coronavirus, la declarațiile făcute de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pe această temă sau la orice alte evoluții ale pandemiei în campaniile de marketing pe care le derulează.

De asemenea, operatorii au fost avertizați să se asigure că publicitatea pe care aceștia o fac să nu descrie jocurile de noroc drept o soluție la problemele sociale, personale sau financiare declanșate de criza SARS-CoV-2 și nici să invite clienții să practice jocuri online, ca o alternativă la plictiseală. În plus, toate reclamele și toate site-urile web ale operatorilor online ar trebui să conțină informații care să fie marcate sub forma unor indicatoare legate de restricțiile de vârstă, linii de tip tel-verde pentru problemele legate de jocurile de noroc sau registrele de auto-excludere.

„EGBA și-a luat angajamentul de a introduce standarde în întregul sector al jocurilor de noroc online, iar acestea sunt măsuri importante pe care credem că operatorii de jocuri de noroc ar trebui să le adopte pentru a-și proteja clienții și a se asigura că publicitatea pe care aceștia o derulează are loc într-o manieră etică și responsabilă social”, a declarat secretarul general al EGBA Maarten Haijer. Printre țările care au aderat deja la acest nou cod se numără Marea Britanie, Franța, Portugalia, Suedia, Belgia, Germania, Danemarca, Malta, Italia, Norvegia, Austria și Olanda.

Articolul precedentWorld Series Of Poker (WSOP) a fost amânat
Articolul următorRevolut suspendă toate plățile de la jocuri de noroc