Valentina Dobre, Vicepreședinte ROMSLOT, este unul dintre vorbitorii conferinței internaționale WrB Eastern Europe, ce are loc în perioada 2-3 noiembrie 2016, în Varșovia, Polonia.
Dna. Dobre a fost invitată de organizatori să ia cuvântul în cadrul unuia dintre cele mai importante paneluri din acest eveniment.
Intitulat „Diminuarea practicilor ilicite pe piața jocurilor de noroc din Europa Centrală și de Est și scăderea riscului pentru operatorii internaționali”, această sesiune include o serie de tematici referitoare la cele mai importante aspecte care influențează și ajută în lupta împotriva practicilor ilicite de pe piața jocurilor de noroc din Europa Centrală și de Est. Spre exemplu, se discută despre:
• provocările operaționale întâlnite de operatorii internaționali pe piețele din CEE și cum pot fi acestea depășite,
• necesitatea existenței unei viziuni unificate asupra prevenirii practicilor de spălare a banilor,
• nevoia dezvoltării unor standarde și direcții de acțiune comune în regiunea CEE menite să protejeze operatorii de cei care activează ilegal.
În cadrul acestui panel, Valentina Dobre discută despre cum ar putea fi sincronizate acțiunile particulare într-o imagine de ansamblu coerentă și de viitor, plecând de la detalierea unor situații concrete, cum este cazul activităților României în materie de joc responsabil.
În lumina acestui exemplu și al inițiativelor din alte țări, dna. Dobre supune dezbaterii necesitatea existenței unui cadru legal unitar la nivelul legiuitorului european. Discuții despre asemenea principii generale sunt purtate inclusiv la nivelul EUROMAT, în care ROMSLOT este membră și reprezentată în Comitetului Executiv al acestei asociații europene. Pentru a unifica însă abordările industriei la nivel internațional este nevoie de un pas înainte, de un guideline general de acțiune și un cadru legislativ unitar, menit să sprijine dezvoltarea abordărilor responsabile și de identificarea momentului oportun pentru implementare.
“Piaţa jocurilor de noroc din Europa este în schimbare și în permanentă confruntare cu noi provocări generate de dezvoltarea ei și de găsirea unui numitor comun capabil să integreze particularitățile locale într-o viziune coerentă. Credem că în unitate stă puterea unei industrii și credem că abordarea responsabilă reprezintă liantul comun. Acesta ajută atât la combaterea acțiunilor ilegale, cât și la consolidarea industriei și a reputației acesteia pe termen lung. Responsabilitatea socială a reprezentat dintotdeauna o prioritate pentru ROMSLOT, dovadă stau chiar acțiunile sale, iar disponibilitatea actorilor din piața românească de profil de a sprijini dezvoltarea programului «Joc Responsabil» arată că această abordare ar putea fi aplicată și la nivel european”, a declarat Valentina Dobre, Vicepreședinte ROMSLOT.
În cadrul panelului, dna. Dobre participă alături de unii dintre cei mai cunoscuți profesioniști din industria europeană a jocurilor de noroc, discuțiile fiind moderate de dna. Agnieszka Terry, Responsabil pe Probleme Legislative în cadrul Comisiei Europene.
La conferința internațională WrB Eastern Europe participă membri ai celor mai cunoscuți operatori locali și internaționali, asociații de profil, precum și reprezentanți ai organismelor de reglementare a domeniului din Europa de Est.