Compania Kindred (deținătoarea brandului Unibet) este una din cele mai active prezențe pe piața gamblingului românesc, iar pokerul live din România este unul din domeniile cele mai favorizate de gigantul suedez.
Anul acesta, Unibet Poker a intrat într-un parteneriat cu operatorul român de turnee live PokerFest pentru organizarea de festivaluri live de-a lungul anului 2017 sub egida celor doi parteneri.
Decizia a venit după ce anul trecut în decembrie Unibet Open și-a bătut la București toate recordurile de audiență în istoria de aproape un deceniu a circuitului. Hotelul Marriott din capitală a adunat în sala Grand Ballroom 603 de jucători în turneul principal al etapei Unibet Open, aceștia jucând pentru un fond de premii fără precedent: 584.910€, sumă neatinsă de cei de la Unibet Open în nicio etapă anterioară. Campionul ediției a fost românul Traian Bostan care a câștigat 100.000€, performanță pentru care a fost atunci premiat de revista noastră cu titlul de „Jucătorul de Poker al Anului”.
Succesul din 2016 a alimentat așadar entuziasmul celor de la Unibet și anul acesta s-a organizat un număr de festivaluri live „Unibet-PokerFest”. Jucătorii au avut parte de campanii de calificări online cu locuri garantate pe Unibet Poker și de o mulțime de alte bonitati din partea organizatorilor.
Această colaborare pe anul 2017 își va atinge însă punctul culminant la sfârșitul lui noiembrie. Între 27 noiembrie și 3 decembrie hotelul Marriott va fi pentru a doua oară gazda unei etape Unibet Open. Turneul principal (Main Eventul), cu o taxă de 1.100€ și precedat de o mulțime de sateliți online și live, va garanta 500.000€ în premii și va fi însoțit de o serie de turnee secundare (side eventuri) și partide de cash.
Finalurile de an și de sezon în pokerul live au fost întotdeauna extrem de animate, mereu s-au bătut recorduri de participare. Anul acesta nu va face excepție, festivalul Unibet Open având parte de pronosticuri foarte bune din partea tuturor:
„2017 a fost un an fantastic pentru circuitul românesc live și Unibet se mândrește că a contribuit, alături de PokerFest, la dezvoltarea acestui fenomen”, a declarat Lucian Prisecaru, Managerul Unibet România. „Etapa Unibet Open care încheie anul are o însemnătate uriașă pentru noi toți. La București ne-am bătut toate recordurile de participare în circuit și de aceea vrem să facem din festivalul ce urmează o sărbătoare a pokerului pentru jucătorii români, la care să invităm participanți din zeci de țări.”
„Evoluția de 6 ani a PokerFest nu a fost nicio clipă confortabilă, căci mereu ne-am obligat să creștem anvergura evenimentelor organizate. În acest scop ne-am aliat mereu cu cei mai buni, iar Unibet Open este unul din marile circuite globale pe care l-am vizat încă de la început” , declara Sorin Constantinescu, CEO PokerFest. „Etapa de anul trecut a fost un record și pentru noi și pentru Unibet. Anul acesta vom încerca să batem acest record.”