Evenimente General Important Parteneriate media Ştiri

România, un exemplu de urmat în responsabilitatea socială din industria jocurilor de noroc

La invitația organizatorilor ”Eastern European Gaming Summit”, Programul Joc Responsabil a fost prezentat ca studiu de caz în cadrul celei de-a zecea ediții a evenimentului. Programul derulat în România este deja cunoscut la nivelul pieței europene și recunoscut pentru faptul că este un program complex care atinge toate nevoile ce derivă din funcționarea pieței de jocuri de noroc.

Programul a debutat în anul 2012 cu un cabinet de terapie psihologică ce oferea suport jucătorilor cu probleme iar în prezent beneficiază de o linie telefonică gratuită, cu peste 15 psihologi care fac parte din program și oferă consiliere în cele 4 cabinete din țară, un canal online dedicat, derulează programe de instruire a operatorilor și a personalului din sălile de joc, derulează campanii de educare în rândul tinerilor.
Prezentarea studiului de caz a fost făcută de către Valentina Dobre, membră a Consililului Director al Asociației Organizatorilor de Sloturi (ROMSLOT), asociația care a pus bazele programului în România și care, de asemenea, face parte din Social Responsibility Expert Group din cadrul Asociației Europene a jocurilor de noroc, EUROMAT.

”Am transmis întotdeauna mesajul că jocurile de noroc ar trebui privite doar ca pe o formă de divertisment iar dacă ele nu sunt privite așa de către clienții tăi, trebuie să-i educi. Credem cu tărie că un business de succes, durabil poate fi clădit doar pe baza unei viziuni responsabile. De aceea am făcut demersuri în acest sens fără a avea vreo constrângere legislativă”, a fost răspunsul oferit de Valentina Dobre întrebată de ce a ales să se implice în acest proiect.

Participanții la evenimentul de la Sofia au salutat rezultatele programului din România și l-au considerat un exemplu demn de urmat și de către țările europene care nu au încă implementat un astfel de program, cum este cazul vecinilor noștri bulgari sau care nu au ajuns la același nivel de complexitate. Colaborarea cu Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, realizarea singurului studiu național privind incidența de joc, oferirea în cadrul programului a două ședințe gratuite de terapie sunt printre măsurile programului care au fost apreciate de către cei prezenți în cadrul evenimentului.

Dan Iliovici, Președintele Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc care a luat parte la lucrările forumului și-a arătat deschiderea și pentru organizarea unei mese rotunde pentru a se lucra la definirea unui cadru european general și a lansat în mod oficial invitația tuturor celor prezenți de a veni în România pentru a dezbate pe larg tema responsabilității sociale în industria jocurilor de noroc.

Cu o experiență de cinci ani, programul Joc Responsabil este susținut în prezent de cele mai reprezentative asociații din industria jocurilor de noroc din România (Romslot, Romanian Bookmakers și Rombet) și are în spate o echipă formată din cei mai buni psihologi din România în tratarea acestor probleme. Programul este coordonat de către Dr. Psiholog şi Psihoterapeut Leliana Valentina Pârvulescu şi de Dr. Psiholog Conferenţiar Universitar Steliana Rizeanu. Din echipă mai fac parte psihologul și psihoterapeutul Colceriu Gabriel Bogdan din Cluj și psihologul clinician și psihoterapeutul Cristian Petrescu din Iași. Alături de echipa de specialişti a programului “Joc Responsabil ” se regăseşte, în calitate de consultant, reputatul dr. psiholog şi psihiatrul Cristian Andrei. Pentru a afla mai multe detalii despre program, vizitați site-ul.

Rămâneți alături de Casino Life & Business Magazine, prima și cea mai populară revistă a industriei de gambling din România, având peste 13.000 de fani pe Facebook, pentru a fi la curent cu cele mai noi știri din lumea jocurilor de noroc.

De asemenea, v-ar putea interesa

Niciun comentariu

Lăsați un comentariu