CÂND AŢI FĂCUT PRIMUL PAS ÎN LUMEA JOCURILOR DE NOROC ŞI CUM S- A ÎNTÂMPLAT?

S-a întâmplat acum 16 ani. Eram în Anglia şi mă uitam pe un ziar când am văzut un anunţ care suna cam aşa: „Căutam oameni isteţi, interesanţ i şi atrăgători.” Am sunat şi m- au angajat. A urmat un training şi aşa a început totul.

CARE AR FI REALIZARILE DVS. CELE MAI IMPORTANTE?

E greu de spus. Ar fi faptul că în ultimii 5 ani am ocupat în management poziţii de conducere, apoi ca în America am adus pokerul într- o companie şi am reuşit ca în al 2 lea an de existenţă a acesteia să facem 2 mil. $ din texas hold’em poker. Şi bineînteles trebuie să

ESTE TEXAS HOLD’EM POKER JOCUL DVS. PREFERAT?

Pot spune că acum este. În trecut însă îmi plăcea să joc craps. La un moment dat eram chiar înnebunit să fiu cât mai bun la acest joc şi am depus mult efort în sensul acesta. În prezent oamenii nu îl mai joaca, este considerat de modă veche.

VĂ CONSIDERAŢI UN JUCĂTOR NOROCOS?

Eu personal nu sunt un mare jucător. Mai joc din când in când, dar nu este nimic serios. Motivul pentru care nu joc, nici măcar la loterie, este că nu am noroc. Mă consider o persoană norocoasă numai în viaţa particulară, în ceea ce priveşte familia şi copiii.

CE FUNCŢIE OCUPĂ ACUM TERRY SMITH?

Sunt poker director. Mă ocup de organizarea turneelor de texas hold’em poker aici la Platinum Casino, de promoţiile pe care le facem pentru Las Vegas şi World Series, de colaborarea pe care o avem cu site- ul Draculaholdem prin care atragem oamenii să vină să joace aici în cazinou. Recent am înregistrat primul show tv aici şi a fost un mare succes. De asemenea aducem jucători din alte ţări şi variem zilnic cuantumul sumelor pentru care se joacă, tocmai pentru că încercăm să extindem cât mai mult dinamica acestui domeniu.

CE URÂŢI ŞI CE IUBIŢI LA MESERIA ASTA?

Urăsc faptul că banii contează atât de mult şi că poate schimba vieţile oamenilor. În rest job- ul este fantastic. Cum îmi spunea mama mea, eu muncesc şi mă joc în acelaşi timp. Fiecare zi pentru mine este un joc. Iar un alt lucru minunat este că acest job îţi oferă o carieră pe viaţă pentru că jocurile de noroc nu vor dispărea niciodată.

AŢI AVUT PARTE NUMAI DE SUCCESE SAU ŞI DE EŞECURI?

Nu poţi avea succese fără eşecuri. Trebuie să înveţi din greşeli. Eu asta am făcut, mai ales că în afacerea asta totul se mişcă foarte repede.

Dovada cea mai bună este faptul că la 35 de ani sunt director, ceea ce, cred eu, nu este deloc rău.

V- AţI SIMţIT VREODATă DEPENDENT DE LUMEA ASTA SAU ESTE IMPOSIBIL Să NU DEVII DEPENDENT?

Este imposibil să nu devii dependent. Sunt foarte puţini cei care intră în acest mediu şi rămân pentru puţin timp aici. Toţi vin cu ideea că vor lucra pentru un an, fie până la terminarea studiilor, fie ca să aibă un al 2 lea job, dar 99% din ei ajung să facă asta pentru 15- 20 de ani.

ESTE SĂNĂTOS SĂ JOCI?

Jucatul este o sursă excelentă de distracţie, dacă te limitezi la asta. Te poţi duce să bei o bere, să vezi un film sau să ieşi în parc, dar de ce sa nu te duci în cazinou? Dacă îţi fixezi o sumă de bani pe care să o joci, atunci asta poate fi o extraordinară formă de distracţie.

CUM VEDEŢI PIAŢA JOCURILOR DE NOROC DIN ROMÂNIA?

Este o piaţă imensă aici. Faptul că nu poţi trece pe o stradă fără să vezi un cazinou electronic spune totul. Bucureştiul este unul dintre cele mai mari oraşe europene şi are un număr considerabil de cazinouri, multe foarte mari. Destul de des merg cu colegi în alte cazinouri pentru a vedea ce fac ceilalţi, cu ce noutăţi vin, ce se întâmpla deosebit.

CUNOAŞTETI JUCĂTORI ROMÂNI?

Da. Chiar acum câteva luni am fost la un mare campionat de poker în Europa şi m- am întâlnit acolo cu câţiva jucători români. Unii dintre ei sunt foarte cunoscuţi în Europa pentru jocul lor de poker.

CE ŢINTIŢI ANUL ACESTA?

Sperăm să putem organiza un turneu foarte mare aici, în România . Deocamdată legea nu ne permite, aşa că încercăm să vorbim cu persoanele abilitate pentru a schimba această situaţie. Ar fi foarte frumos să avem un turneu cu o participare de 300- 400 de persoane.

CE PĂRERE AVEŢI DESPRE REVISTA „CASINO“?

Este o revistă foarte bună, necesară, în care găseşti informaţiile de care ai nevoie. Trebuie să expunem lumea jocurilor de noroc cât mai multor oameni, prin cât mai multe canale media.

Articolul precedentPOVEŞTI DIN CAZINOURI
Articolul următorMOTOARELE JOCURILOR DE NOROC

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.