de Ana Maria CALANCEA și Teodora LUCA – CA Mihai Luca
I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CONTRAVENȚIA
Fapta contravențională reprezintă atingerea adusă unor relații sociale având un grad de pericol mediu, fiind prevăzută și sancționată de norme de drept administrativ și contravențional.
In legislația noastră aceste categorii de fapte ilicite sunt stabilite și sancționate prin acte normative emise de organele abilitate ale statului, iar problema diferențierii gradului de pericol social, de regula, se stabilește cu ocazia elaborării acestora.
Conform legislației în vigoare, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Săvârșirea faptelor contravenționale atrage răspunderea făptuitorului conform dispozițiilor prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții.
Prima etapă care, practic, declanșează procesul de intervenție a răspunderii contravenționale, este constatarea contravenției.
Constatarea contravențiilor reprezintă prima fază procedurală privind răspunderea contravențională, ea este dată în competența anumitor persoane prevăzute în chiar actul normativ care reglementează contravențiile într-un anumit domeniu de activitate. Aceste persoane sunt denumite generic agenți constatatori.
Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de agenții constatatori. Procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție de veridicitate și autenticitate a mențiunilor făcute de către agentul constatator prin propriile simțiri, procesul-verbal făcând dovada deplină până la proba contrară a faptelor constatate, fiind în sarcina petentului (cel care contesta procesul-verbal) să facă această dovadă.
II. PROCESUL VERBAL DE CONSTATARE ȘI SANCȚIONARE A CONTRAVENȚIEI
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, potrivit legii, trebuie să cuprindă două categorii de mențiuni:
– Mențiuni cu caracter obligatoriu, a căror inexistență atrage nulitatea procesului-verbal.
Aceste mențiuni sunt: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice denumirea și sediul acesteia, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator.
– Alte mențiuni, a căror absență nu mai este sancționată cu nulitatea absolută a procesului-verbal.
In momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt constatate distinct în procesul-verbal la rubrica Alte mențiuni, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Procesul-verbal de constatare a contravenției marchează existența raportului juridic contravențional, ce se va afla la baza derulării întregii activități procesuale contravenționale până la stingerea acesteia, fiind actul prin care se declanșează și la care se raportează activitatea de tragere la răspundere a celor care au săvârșit contravenții.
El reprezintă singurul act probator al contravenției săvârșite în fața organului sancționator, a instanței de judecată ori a organului de executare și, de asemenea, reprezintă actul supus controlului judiciar.
Odată ce a luat cunoștință despre o încălcare a dispozițiilor legale, agentul constatator trebuie să procedeze la constatarea acesteia, stabilind în prealabil dacă fapta respectivă constituie contravenție sau infracțiune, pe baza celor observate personal. Apoi, va proceda la stabilirea identității contravenientului care este obligat să prezinte buletinul de identitate.
Agentul constatator trebuie de asemenea, să stabilească împrejurările în care s-a săvârșit contravenția, actul normative care o prevede, dacă s-au produs pagube materiale ori sunt lucruri supuse confiscării și dacă nu există vreo cauză care să excludă caracterul contravențional al faptei sau răspunderea făptuitorului.
Procesul-verbal de constatare a contravenției se întocmește, de regulă, în două exemplare, unul dintre acestea fiind comunicat către contravenient, fie prin înmânare, dacă acesta este prezent, fie prin poștă sau prin afișare, în cazul în care contravenientul nu este prezent la momentul încheierii sale sau refuză să semneze.
In cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie confirmate de cel puțin un martor. In această situație procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
Precizăm faptul că nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
Lipsa semnăturii olografe a agentului constatator atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Textul art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 arată că procesul verbal trebuie să cuprindă „descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”.
Nu constituie o descriere corespunzătoare a faptei procesul-verbal în care se reține, generic, neîndeplinirea unor măsuri impuse de o autoritate publică, fără arătarea concretă a măsurilor ce nu au fost îndeplinite. Sancțiunea, în acest caz, este nulitatea, conform art. 17 din OG 2/200l, care poate fi constatată și din oficiu.
Realizând o descrie pur formală a contravenției, fără a evidenția elemente de fapt de natură a o individualiza, nu întrunește cerințele de legalitate prevăzute imperativ de art. 16 alin. 1, iar o prezentare generală, lipsită de conținut, a faptei echivalează cu lipsa acesteia și atrage nulitatea procesului verbal conform art. 17 din același act normativ.
Pe lângă descrierea stării de fapt, agentul constatator trebuie să facă încadrarea în drept a stării de fapt expuse. Considerăm că, pentru ca instanța să poată aprecia corectitudinea încadrării juridice este necesar ca agentul constatator să indice și articolul, alineatul sau litera corespunzătoare a textului legal care sancționează contravenția.
(continuarea în numărul următor)
