Tot mai multe VIP-uri sportive renunţă la activităţi de anduranţă fizică şi devin adepţi ai disciplinelor de anduranţă psihică. De cănd pokerul a devenit sport de… mase, nume sonore se aşează în jurul tablei cu postav verde, în marile cazinouri ale lumii, pentru a participa la turnee extrem de incitante prin atmosferă şi căştiguri, unele dintre ele fabuloase.
Cel mai nou pokerist profesionist romăn este, nimeni altul decăt fostul campion mondial la box, ulterior pilot de raliuri auto, Mihai Leu. Nu contează foarte tare unde s-a desfăş urat primul turneu la care a participat Leu.
Nici dacă a intrat în bani s-au nu. Importantă a fost scurta sa declaraţie, rostită după turneu: „Îmi lipsea adrenalina, tensiunea…”. Fostul deţinător al centurii cu diamante şi pilot în raliuri puternice, găseşte, iată, într-un sport care pare la prima vedere mai mult decăt sedentar, mai mult decăt discret – ba chiar uşor misterios -, adrenalina pierdută. Mare lucru să percepi această stare venind dinspre un sportiv „beton”, din toate punctele de vedere, indiferent de faptul că Mihai dispune de eleganţa necesară pentru a estompa, cotidian, vulcanul din interior. Pentru neiniţiaţi, comparaţia unui joc de cărţi cu sportul extrem – pentru a nu spune extrem de dur -, care este boxul sau/şi cu cavalcada nebună a cailor putere într-un raliu impetuos, ar putea părea, cel puţin comică.
Ei bine, iată contrariul, susţinut de un om care a vrut, şi vrea, în continuare, procente importante de adrenalină. Cu ce a venit Mihai Leu din celelalte discipline practicate către poker?! Ei bine, cu forţă de caracter, cu pasiunea competiţiei, cu echilibrul competitorului, cu un spirit de observaţie remarcabil, cu acel curaj fenomenal de a lua decizii extrem de importante în fracţiuni de secundă, cu o anumită doză de fair-play, necesară chiar şi într-un joc unde poţi blufa – cacealmaua fiind, de foarte multe ori, lupta pe care o dai împotriva neşansei.
Şi dincolo de toate acestea ar mai fi nevoie şi de căteva ingrediente cerebrale: inteligenţă, memorie, imaginaţie, răbdare, spirit histrionic.
Aţi fi crezut că un pokerist, părănd aproape adormit sub ochelarii mari de soare, aşezat într-o rănă pe un colţ de masă, are nevoie de un hard atăt de pretenţios, atăt de complet? Dacă da, bravo vouă. Dacă nu, vă pot spune că, nu întotdeauna celălalt are în mănă doar cărţile mici…