O nouă provocare din partea ROMBET – Săptămâna Jocului Responsabil 2019

0

Inspirați de modelul unor acțiuni similare din Marea Britanie, Rombet lansează o nouă provocare industriei de gambling din România: proiectul Săptămâna Jocului Responsabil 2019.
Prin acest eveniment vor fi promovate cele mai importante activități dedicate jocului responsabil desfășurate în prezent în țara noastră, punând la dispoziția tuturor celor interesați o platformă de prezentare și dezbatere de idei și proiecte care contribuie la prevenirea și reducerea efectelor negative ale jocurilor de noroc.
În cadrul Săptămânii Jocului Responsabil, se vor organiza dezbateri, seminarii, întâlniri cu experți în domeniu, cu autoritățile, cu jucătorii, cu cei afectați de problemele legate de jocurile de noroc.
Vom căuta să facem cunoscute cele mai bune practici, programele de joc responsabil derulate deja de către operatori, de asociațiile non-guvernamentale. Toate aceste acțiuni vor fi promovate cu ajutorul partenerilor media, pentru ca mesajele noastre să ajungă la cât mai mulți dintre cei interesați, la cei ce au nevoie de protecție sau ajutor”, spune Dan Iliovici, vicepreședintele Rombet.
Câteva teme importante ce vor putea face obiectul seminariilor șI grupurilor de lucru ce se vor desfășura în această perioadă sunt:
informații privind riscurile asociate cu jocurile de noroc
instrumente disponibile pentru a ajuta jucătorii să își gestioneze comportamentul pentru a juca în mod responsabil
modalități practice de protejare a tinerilor și a altor categorii vulnerabile
publicitatea responsabilă în domeniul gamblingului
Dacă marea majoritate a evenimentelor industriei de gambling cuprind, în mod tradițional, și o secțiune dedicată jocului responsabil, avem de a face mai mult cu o obligație morală de a participa la aceste discuții. Ceea ce lipsește este efervescența dezbaterilor, apariția de noi idei, prezentarea de date bazate pe cercetări de piață, pe dovezi clare ale rezultatelor obținute în urma diferitelor proiecte de joc responsabil.
Ca să ne facem o idee despre discrepanța dintre modul de abordare a comunicării comerciale pentru afacerea propriu-zisă (oferta de jocuri de noroc, bonusare etc.) și promovarea programelor de joc responsabil, este suficient să constatăm inventivitatea și atractivitatea reclamelor la jocuri, față de platitudinea și lipsa de vizibilitate a celor din urmă”, a mai spus Iliovici.

Rombet speră ca prin proiectul Săptămânii Jocului Responsabil să diminueze această diferență. “Este păcat, și contra-productiv, să nu facem cunoscut publicului larg și autorităților programele pe care deja industria le desfășoară de ani de zile. Avem operatori și asociații extrem de dedicate acestor proiecte, e păcat să le ținem ”la secret”. Nu de alta, dar am putea fi bănuiți că ”ne facem că facem”, că mimăm implicarea”, a completat președintele ROMBET, dl. Dan Alexandru Ghiță.
Pe de altă parte, există și un pericol al supraexpunerii la mesaje de joc responsabil. Publicul ar putea să considere că fenomenul dependenței de jocurile de noroc este unul de amploare, și de aceea se face ”atâta caz” de subiect. Rombet subliniază, și în acest context, necesitatea de a avea informații bazate pe dovezi clare, obiective, privind procentul de jucători cu probleme de joc, privind numărul tinerilor care practică astfel de jocuri.
Este utilă și menționarea rezultatului unui recent studiu publicat pe site-ul ScienceDirect.com. Intitulat ”Experiences of responsible gambling tools among non-problem gamblers: A survey of active customers of an online gambling platform”, studiul prezintă impactul instrumentelor specifice programelor de tip joc responsabil asupra jucătorilor fără probleme de joc. Astfel, în pofida temerilor unor operatori, jucătorii online obișnuiți, cei care ce nu prezintă probleme de joc, așa numiții ”recreational gamblers”, nu sunt deranjați de instrumentele tipice de joc responsabil, și nu sunt îndepărtați de joc de prezența acestor instrumente. Studiul, desfășurat pe un eșantion de 10.200 jucători online, a evidențiat atitudinea pozitivă față de jocul responsabil a jucătorilor ce practică jocurile de noroc online ca forma de divertisment, ca amuzament.
Pentru a asigura o vizibilitate sporită a proiectului Săptămâna Jocului Responsabil, vor fi invitațI să i se alăture, în calitate de parteneri, companii media care să prezinte evenimentele desfășurate pe tot parcursul programului. Mai mult, astfel se vor putea pune bazele unei colaborări pe termen lung cu mass-media în domeniul jocului responsabil, ceea ce nu poate decât să fie în beneficiul industriei, pe termen lung.
În fine, cu prilejul demarării Săptămânii Jocului Responsabil vom putea lansa o cerere de proiecte privind jocul responsabil, urmând ca, la finalul acțiunii, să fie premiate și puse în aplicare cele mai inovative idei.
Vă mulțumim.