O echipă tânără și bine pregătită la conducerea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc
De Mihnea Popescu-Grisogono
Trebuie să avem un dialog direct, constant și onest cu toți cei implicați în domeniu.
➤ Domnule Alin Teodor, sunteți deja cu o anumită experiență în domeniu, în ultimii ani v-ați desfășurat activitatea în cadrul ONJN, ajungând în momentul de față în poziția de Președinte, ne puteți spune vă rog cum vedeți actuala formulă de conducere din care faceți parte?
Suntem o echipă tânără, care are o strategie de management bazată pe consolidarea unor piloni esențiali, din partea ONJN cu profesionalism, integritate și imparțialitate și pe partea operatorilor prin desfășurarea activității în limitele impuse de lege și cu respectarea strictă a obligațiilor legale și fiscale.
Vrem să eliminăm o parte din vechile practici pe care noi le considerăm învechite, câteodată interpretabile sau care chiar au dus la discuții nesănătoase referitor la decizii care s-au luat și să facem proceduri de lucru cât mai transparente.
Suntem deschiși la dialog tocmai pentru a putea duce lucrurile către eficiență maximă, cum este normal.
➤ Domnule Dan Ghiță, ce alte planuri aveți?
Pe lângă dorința de eficientizare a instituției, un aspect foarte important este acela al digitalizării, care are un rol important.
Încercăm să trecem de provocările care au apărut și în acest proces și sperăm să putem implementa un sistem digital care să ducă la o mai mare transparentizare și eficientizare.
➤ Domnule Alin Teodor, ce puteți adăuga?
Un alt subiect care face parte din planul nostru de management al instituției ar fi acela al ordonanței 77.
Ne propunem o revizuire și o aducere la zi a legislației, prin clarificarea sau simplificarea anumitor aspecte sau adăugarea unor lucruri noi.
➤ Domnule Dan Ghiță, la ce vă referiți când spuneți lucruri noi?
De exemplu, sunt anumite jocuri care nu sunt cuprinse sau nu pot fi licențiate datorită faptului că nu se regăsesc în legislație sau dacă se regăsesc, legislația nu este completă. Spre exemplu, tombola, se regăsește în legislație dar direcțiile de specialitate din subordinea oficiului care sunt responsabile cu analizarea documentației și condițiilor de licențiere nu au putut da curs cererilor de obținere de licențe pe tombolă deoarece legislația nu este clară.
➤ Domnule Alin Teodor, puteți aduga ceva la această idee?
O să revizuim legislația în întregime și unde considerăm că este cazul, o să facem eventualele corecturi sau adăugiri.
Noi avem câteva idei, o să începem și o consultare cu direcțiile de specialitate și cu factorii decidenți, totodată și o consultare publică pe tema asta și când o să avem toate informațiile clare o să facem propuneri.
➤ Referitor la ordinul tehnic 404, ce ne puteți spune, domnule Alin Tudor?
În data de 6 ianuarie 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial al României ordinul tehnic 404 care din păcate a avut niște ‘scăpări’.
Prin ordinul 86 am încercat să îndreptăm acele lucruri care lipseau, care erau importante, de exemplu piața era blocată datorită faptului că nu se puteau face aprobări de tip sau includerea metodelor de plată, menționate cu titlu exemplificativ, în acord cu produsele deja existente în piață dar și cu progresul tehnologic.
O echipă tânără și bine pregătită la conducerea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc
➤ Despre combaterea spălării banilor, ce ne puteți spune domnule Narcis Godeanu?
Un alt subiect ar fi acela al ordinului pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, care este în ultima fază de consultare cu cei implicați, urmând în perioada următoare să avem un draft pe care îl punem în transparență decizională, după care se va ajunge la o formă finală gata de adoptat.
➤ Domnule Alin Teodor, ce se întâmplă cu cunoscutele zile neacoperite?
Am inițiat discuții pentru promovarea unui proiect de ordonanță de urgență care conține inclusiv clarificarea acelor zile neacoperite adică între 16 și 18 mai 2020, dar și eventuala exceptare a anumitor tipuri de joc de la obligativitatea deținerii casei de marcat, care în anumite cazuri poate fi redundantă.
Sperăm să avem succes în promovarea acestui proiect.
➤ Domnule Narcis Godeanu, ce alte proiecte importante aveți în agendă?
Un alt proiect important, este acela al jocului responsabil.
Ca să putem avea un start, trebuie să avem și personal calificat în cadrul acelui departament care în momentul de față nu are decât 2 angajați.
Am inițiat concursuri pentru posturile vacante, din păcate nu s-au ocupat.
Vom relua procedurile de concurs și când se vor ocupa posturile cu oameni competenți, vom putea da drumul la proiecte.
➤ La capitolul proiecte, puteți adăuga ceva, domnule Dan Ghiță?
Alt subiect pe care îl avem în vedere și care este foarte important este acela al revizuirii legislației în ceea ce privește sistemul de monitorizare al pieței, care trebuie să fie auditat și certificat, ca să nu mai existe tot felul de întrebări care planeaza asupra industriei. Acest sistem toată lumea și-l dorește, pentru că operatorii de jocuri de noroc nu au nimic de ascuns. Și pe partea monitorizării din partea statului, lucrurile vor fi mai transparente și mai clare, fără a lăsa loc de interpretări. Am inițiat deja consultări cu piața, în perioada următoare avem un calendar în care vom face ședințe de Consiliu Consultativ unde vom dezbate pe larg acest subiect atât de important.
O echipă tânără și bine pregătită la conducerea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc
➤ Domnule Dan Ghiță, în această perioadă, asociațiile profesionale au transmis anumite propuneri. Au fost propunerile transmise de asociațiile profesionale juste?
Scopul asociațiilor profesionale este să reprezinte cât mai bine interesele organizatorilor de jocuri de noroc pe care îi reprezintă.
În mod natural, acestea au solicitat obținerea de compensații și facilități fiscale care să reducă sarcina cheltuielilor organizatorilor de jocuri de noroc afectați de măsurile de suspendare a activității și să asigure o revenire cât mai sigură și mai rapidă a operatorilor.
Urmare a reducerii veniturilor la Bugetul de stat, coroborată cu creșterea cheltuielilor statului în perioada stării de urgență și alertă, unele dintre măsuri nu au putut fi adoptate.
➤ Ce părere aveți, domnule Alin Teodor?
Eu cred, însă, că e important pentru organizatorii afectați de măsurile de restricționare a activității că, pe durata stării de alertă, nu datorează taxe aferente organizării și exploatării jocurilor de când sunt închiși, inclusiv taxa de viciu, aceste fonduri putând fi utilizate pentru plata altor cheltuieli, cum sunt, în principal, cheltuielile cu personalul.
➤ Domnule Narcis Godeanu, cum credeți că vor trece organizatorii de jocuri de noroc tradiționale peste această perioadă?
La fel ca și agenții care desfășoară activitate în celelalte sectoare economice, și organizatorii de jocuri de noroc au beneficiat de măsuri de sprijin până la repornirea activității; în ciuda măsurilor prevăzute în programele guvernamentale de sprijinire a economiei, este de așteptat ca unele dintre companii să se confrunte cu dificultăți financiare majore, care pot conduce la insolvențe, însă ne așteptăm ca în ansamblu, industria să depășească această situație.
O echipă tânără și bine pregătită la conducerea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc
➤ Domnule Alin Teodor, pe durata stării de alertă activitatea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc se va desfășura în parametrii normali?
Țînând cont de situația în care ne aflăm am luat măsuri pentru a proteja pe de o parte personalul ONJN și pe de altă personalul care activează în companiile din domeniu, prin interzicerea interacțiunii fizice între cele două părți.
De ceva timp am reluat și intereactiunea fizică când a fost absolut neceasar, dar cu evoluția agresivă a virusului cu care ne confruntăm, nu excludem să limităm din nou, pentru o anumită perioadă, până reintrăm pe o pantă descendentă, intereacțiunea fizică.
➤ Ce ne puteți spunde despre aceasta, domnule Dan Ghiță?
În acest context, facem eforturi ca activitatea să se desfășoare normal și să nu afecteze activitățile din domeniu. În mod direct dar mai ales de pe pagina noastră se pot obține informații actualizate despre activitatea autorității și a ședințelor de autorizare.
➤ Domnule președinte, un cuvânt de final.
Am vrea să subliniem următorul aspect foarte important și anume că suntem aici să ne facem datoria, și facem apel către toți cei care au ceva de spus, adăugat, reclamat, sesizat, etc… să o facă în mod direct; suntem deschiși oricărei forme de dialog.
➤ Și ca o concluzie din partea întregii echipe de conducere a ONJN?
Pentru a putea analiza și clarifica eventualele situații nedorite sau eventualele propuneri care pot duce la o îmbunătățire a legislației trebuie să avem un dialog direct, constant și onest cu toți cei implicați în domeniu, au încheiat cei trei.
Vă mulțumesc și vă urez mult succes!