nicusor stan

Nicușor Stan – cel mai bun wedding planner din România:

“După criză vor rezista doar locațiile stabile și cele care au dat dovadă de seriozitate”

Omul de afaceri Nicușor Stan, Președintele Ambasad’Or Holdings, a pornit în urmă cu 10 ani un business care, la vremea respectivă, nu era foarte dezvoltat în România – Event and Wedding Planning. Astfel, în vara anului 2010 a deschis complexul Ambasad’Or Events care a necesitat o investiție uriașă, dar care în scurt timp a devenit cea mai cunoscută și solicitată locație de evenimente din România, iar Nicușor Stan – unul dintre cei mai buni wedding planneri din Europa.

Pe lângă complexul Ambasad’Or Events, acesta deține și locul de joacă pentru copii Ambasad’Or Play, dar și ansamblul rezidențial Ambasad’Or Home, o investiție 100 % românească cu apa rtamente de 5 stele și finisaje Premium. În interviul ce urmează vom afla cum s-a dezvoltat industria wedding planinngului în România, care sunt tendințele și încotro se îndreaptă industria după criza provocată de pa ndemia de coronavirus.

➤ Spuneți-ne pentru început, cum au fost cei 10 ani și care a fost rețeta succesului Ambasad’Or Events?
Au fost 10 ani plini de muncă și de investiție, dar și cu foarte multă inovație și creativitate. Wedding Planningul este un domeniu în continuă mișcare, în care trebuie să fi mereu alert, să simți care este trendul și ce își doresc oamenii. Eu mereu m-am inspirit din afară pentru conceptele Ambasad’Or. Londra, Dubai, Miami și Beirut au reprezentat adevărate izvoare de inspirație pentru decorurile, conceptele și tematicile nunților Ambasad’Or. Toate se îmbină într-un contrast, de la clasicul Londrei, la avangardismul Dubaiului și opulența Libanului.

➤ Vă inspirați și de la nunțile celebrităților atunci când creați noi concepte?
Bineînțeles! Spre exemplu, odată cu nunta ei ecofriendly, Prințesa Eugenie a creat un trend prin care lumea caută să reducă prezența materialelor de plastic din cadrul nunții lor. Astfel, pentru aranjamentele florale cuplurile tind să opteze pentru flori în ghivece pe care apoi le vor oferi invitaților pe post de mărturii. De asemenea paiele din hârtie și carton se vor regăsi din ce în ce mai des la nunți, iar petalele de flori vor înlocui confetiile din hârtie.

➤ Din punct de vedere al decorului care sunt noile tendințe?
În ultima vreme, putem vorbi de două stiluri aflate la poli total opuși. Avem pe de o parte, stilul minimalist care vrea să scoată în evidență personalitatea mirilor. Opulența face loc detaliilor naturale cu un aer proaspăt, energic și intim. Totul este despre atmosferă, despre cum se simt invitații prezenți și înșiși mirii, despre amintirile pe care le creează împreună în ziua nunții lor.
Pe cealaltă parte avem stilul opulent, care îmbină mai multe elemente, făcând din nuntă un adevărat “festival”. Acest stil l-am implementat noi anul trecut la Ambasad’Or Events, unde am creat un concept din 4 culori: verde, albastru, alb și fuchsia. Astfel, verdele reprezintă natura și viața, prin el dorindu-se aducerea naturii din exterior chiar în mijlocul nunții, pentru a atrage prosperitatea și speranța, totodată exprimând primăvara și începutul vieții de cuplu. Albastrul reprezintă cerul și seninătatea, Divinintatea care protejează viața tinerilor căsătoriți, fiind culoarea mantiei Fecioarei Maria. În același timp, albastrul simbolizează și loialitatea foarte necesară comuniunii dintre doi oameni. Senzualitatea și extravaganța sunt date de culoarea fuchsia, o culoare plină de vervă care nu trece niciodată neobservată, o culoare atractivă și deosebit de feminină. Totodată, puritatea albului nu putea lipsi din noul concept, mai ales că albul este culoarea predominantă a oricărei nunți. Paradisul pe care și-l dorește orice familie este simbolizat de această culoare.

➤ Care sunt elementele vedetă ale nunților în viitorul apropiat?
Verdele, magia, meniurile inclusiv, pălăriile, decorurile florale comestibile, hârtia, brânzeturile și cocktailurile spirtoase. Aceste elemente au luat o amploare foarte mare în cadrul nunților din afară și le analizăm și noi să vedem dacă le putem implementa pe piața românească.

➤ Spuneați că industria wedding planningului este una foarte alertă! La ce vă refereați mai exact?
Este o certitudine faptul că în ultima perioadă, clienții devin din ce în ce mai pretențioși – în sensul bun al cuvântului – își doresc lucruri noi, avangardiste, dar și servicii și concepte de eveniment la cel mai înalt standard. Practic aici ne deosebim foarte mult de concurență: prin pachetele de servicii integrate pe care Ambasad’Or le oferă clienților săi și printr-un foarte bun raport preț-calitate.

➤ Ce presupune, mai exact, wedding planningul?
Sloganul meu ca wedding planner este acesta “Fii invitat la propria ta nuntă!” . Ofer consiliere cuplurilor de la semnarea contractului până în ziua evenimentului. Bineînțeles, pentru ca totul să iasă perfect, este nevoie de o întreagă echipă care are un singur obiectiv: concretizarea întregii povești. Un wedding planner profesionist te ghidează în direcția cea bună, și nu ia deciziile în locul tău. Asistă în alegerile pe care le faci și este alături de tine pas cu pas.

➤ Care este “plusul” Ambasad’Or Events în comparație cu alte locații de evenimente din București?
De mai bine de 10 ani de zile ne-am consacrat și suntem recunoscuțI ca fiind cel mai luxos centru de evenimente din țară. Pe lângă decorațiunile excepționale, arhitectura și designul complexului nostru, atenția către detaliu, respectul fată de clienții noștri, profesionalismul și experiența vastă a echipei Ambasad’Or se adaugă ingredientelor ce fac diferența între oferta noastră și ceea ce propune piața în momentul actual. Ca și confirmare a standardului înalt al locației noastre, am organizat cu succes evenimente importante pentru multe persoane publice. Am revendicat cu succes statutul de cea mai de top locație atât pentru evenimentele private, cât și pentru segmentul corporatist. Pentru mine, ca și om de business, pot să spun că îmbin foarte multe lucruri în același timp: utilul cu plăcutul, faptul că, căsătorești pe cineva, faptul că vin oameni care zâmbesc și pleacă fericiți de la tine.

➤ Cărui segment de piață se adresează Ambasad’Or Events?
Ambasad’Or Events se adresează segmentului Middle, însă avem foarte mulți clienți și din domeniul High-End. Ne dorim să ne adresăm tuturor segmentelor de piață și de aceea avem 5 săli de evenimente, pentru a ne putea adresa fiecărui client în parte.

➤ Ce sfaturi ați da unor tineri care aleg să își organizeze nunta la Ambasad’Or Events?
Recomand cuplurilor să își urmeze punctual fișa evenimentului cu ajutorul unui wedding planner specializat, pentru ca lucrurile să decurgă conform așteptărilor. Cu certitudine, implicarea mea în organizarea unui eveniment este de 120 %.

Nicușor Stan – cel mai bun wedding planner din România

➤ Această criză a afectat Ambasad’Or Events? Cum vedeți perioada de după pandemie?
Este evident că ne-a afectat și pe noi criza, însă nu atât de grav. Românii vor dori și mai mult evenimente după această pauză forțată, iar această criză va “cerne” cumva piața locațiilor de evenimente. Cine a oferit seriozitate și are o imagine stabilă în piață va avea doar de câștigat, în timp ce “speculanții” care înainte de criză au făcut rabat la calitate doar ca să ofere prețuri cât mai mici își vor reveni foarte greu sau nu vor mai reveni deloc.

➤ Înainte de criză ați anunțat că doriți să deschideți prima școală de wedding planning din România. Mai este viabil acest proiect?
Am observat că în țara noastră se organizează foarte multe cursuri de organizare evenimente însă foarte puține sunt axate strict pe organizarea de nunți. Cum ziua nunții este cea mai importantă din viața unui cuplu, evenimentul trebuie să iasă perfect. De aceea am hotărât ca, pe viitor, să deschid prima școală de wedding planning la care să predau tot ce trebuie să știe un viitor specialist în această meserie, de la lucrurile de bază până la cele mai mici detalii care, deși par insignificante sunt extrem de importante și trebuie luate în calcul.

Nicușor Stan - cel mai bun wedding planner

➤ Cum arată o zi din viață dumneavoastră?
Am un motto după care mă bazez foarte mult! “Dacă nu fac 30 de lucruri într-o zi nu mă simt bine!”. Încerc să îmbin munca cu un stil de viață sănătos. Este foarte important să ținem organismul mereu “în priză” și, pe lângă muncă și relaxare să facem mult sport.

Nicușor Stan – cel mai bun wedding planner din România:

“După criză vor rezista doar locațiile stabile și cele care au dat dovadă de seriozitate”

Articolul precedentMerkur Sportwetten își sporește prezența în pariurile sportive din Belgia
Articolul următorLimită de cheltuieli propusă de un think tank pentru jocuri de noroc online