Totul a început de nevoie… mă băteau toți și trebuia să fac ceva.
Un luptător cântăreț, dar și un cântăreț luptător…
1. Cum ai ajuns sportiv de performanță?
Totul a început de nevoie: eram patru frați, eu cel mai mic; zilnic ne tachinam și mă chinuiau, mă băteau toți și trebuia să fac ceva. În 1993 m-am apucat de kick-boxing sub îndrumarea maestrului Bogdan Scărlătescu (era arbitru internațional, un om foarte respectat și bun în meseria lui). La numai un an distanță, în 1994, am câștigat Campionatul Național de Juniori și Seniori. A fost primul pas până să mă lase frații în pace și să caștig respectul lor. Deja după încă doi ani nu se mai lua nimeni de mine.
2. Care a fost momentul cel mai frumos al carierei de sportiv?
Cel mai frumos moment a fost în 1997 când am caștigat Campionatul European de Kick-Boxing din Olanda. Am câștigat atunci 5-6 competiții; de fapt, tot ce se putea caștiga atunci am luat eu. Aveam doar 17 ani. Antrenorul lotului României, Mircea Boldea, a fost foarte mândru de mine.
3. Mai ai vreo legătură cu sportul?
Da, sunt cel mai profesionist fan. Nu cred că ratez vreo gală și dacă au loc la noi în țară în general merg în public. Mă reîntâlnesc cu foștii colegi și îmi place să văd că kick-boxingul a evoluat foarte mult. Acum se dezvoltă și concepte diferite și apare concurența și între promotori. E și o mult mai bună mediatizare a acestui sport acum, față de perioada în care îl practicam eu.
4. Cum de ai ajuns cântăreț? De ce ai ales această carieră?
Asta este o întrebare complicată. V-aș spune, dar aș vrea să rămână între noi… Mie mi-a plăcut de mic să cânt, cântam și în vestiare orice fel de muzică. Apoi am făcut și canto cu o doamnă profesoară de la Liceul Lipatti. Dar m-am regăsit în muzica grecească. Bunica mea din partea tatălui a fost grecoaică și așa mi-am dat seama de ce sunt atât de atras de această zonă geografică și de acest stil muzical. În ultimii ani m-am axat și pe studiul culturii grecești, învăț și limba, obiceiurile. Suntem singura formație completă de muzică grecească cu instrumente autentice, tradiționale: noi folosim bouzouki în spectacolele noastre, avem și dansatori profesioniști tradiționali – ansamblul de dansuri ERMIS, cu costume tradiționale. Noi suntem apreciați nu numai de românii iubitori de muzică grecească, dar mai ales ne onorează faptul că ne preferă cetățenii greci. Domnul deputat Dr. Dragoș Zisopol, președinte al Uniunii Elene din România, m-a ajutat mult să înțeleg cultura și obiceiurile grecești.
5. Care este muzica ta de suflet? Cea care crezi că te reprezintă cel mai bine.
Evident, muzica grecească. Dar îmi place mult muzica clasică și folclorul românesc autentic. Eu am și studioul meu de înregistrări cu aparatură ultra-performantă, ceea ce mă face să aud muzica și instrumentele din fiecare piesă altfel, cu o “ureche critică”, dacă pot spune așa. Eu și compun, scriu și versuri, dar mai ales când înregistrez pentru mine sau pentru un alt artist, îmi place ca sunetul să fie perfect. Pentru mine a fost o onoare să mă felicite chiar Nikkos Vertis pentru modul în care interpretez piesa lui, “An eisai ena asteri”.
6. Dacă nu făceai asta, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci?
Eu cred că aș fi continuat să activez în kick-boxing. Probabil mi-aș fi făcut o sală și nu aș fi fost doar manager. Sigur mă implicam și ca antrenor, pentru că pot să îmi ridic oricând licența de antrenor. Aș fi făcut SPARING PE RITMURI GRECEȘTI.
7. Ai hobby-uri? Care sunt acestea?
Hobby-ul de bază este pescuitul. De fapt, e a doua mea viață: am barca mea cu care merg foarte des în Delta Dunării, rămân nopți întregi și dorm pe barcă, mi-am utilat-o cu tot ce trebuie. Am mașină de teren și platformă, o duc unde vreau eu și când vreau. Cel mai mare pește prins de mine este un somn de 97 de kg, greu de crezut chiar și pentru prietenii mei. Apoi, după ce îl pescuiesc, peștele trebuie și gătit. Sunt cel mai mare bucătar de pește: master-chef. Împreună cu soția mea Nicoleta gătim cele mai bune chifteluțe de somn, pește la grătar, știucă umplută, de toate.
8. Ai timp și pentru viața personală?
Dacă nu am timp, îmi fac. Familia este cel mai important lucru pentru mine. Soția mea mă și însoțește la toate evenimentele, este omul meu de bază. De altfel, ea are un mic business tot în industria muzicală, așa că ne susținem reciproc.
9. Ai avut vreun moment de cumpănă în care să-ți dorești să renunți la ceea ce faci?
Da, au fost și momente din acestea. Când debutezi într-un domeniu nou și mai ai și succes, primul lucru pe care îl observi foarte clar sunt dușmanii și cârcotașii, care de multe ori te amărăsc și îți diminuează entuziasmul. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul nașului meu și al familiei, cu ajutorul fanilor am reușit și am trecut peste toate greutățile și invidiile și mi-au dat putere să merg mai departe să fac ceea ce imi place cel mai mult.
10. Care este cea mai mare realizare a ta?
Familia. Am doi copiii frumoși și sănătoși, un băiat și o fată, o soție care mă iubește, mă sprijină și mă ajută. Băiatul, Laurențiu, are 10 ani și este fotbalist, l-am înscris la Academia de Fotbal Mircea Rădulescu. Fetița, Ana, are 2 ani și va fi cântăreață. Nu vrea să asculte decât muzica grecească pe care o cântă tati. Dansează și cântă și ea cu mine. Deci m-am liniștit, am urmași.
11. Care este cea mai mare neîmplinire a ta?
Nu am încă o casă în Delta Dunării și îmi doresc mult. În rest, profesional, toate se împlinesc încet-încet.
12. Ce îți dorești de la 2015?
Să scot un mega-hit în limba greacă. Poate o colaborare cu o vedetă internațională, sănătate, putere de muncă și liniște în casă.
13. Ai jucat vreodată la un CAZINOU? Dacă da, împărtășește-ne te rog cea mai frumoasă experiență. Dar și cea mai neplăcută.
Nu sunt jucător, dar e drept că am mai intrat în Cazinouri. În lumea noastră, a cântăreților de petrecere, sunt mulți jucători și am fost cu diverși colegi. Am fost spectator de multe ori. A fost neplăcut când unul dintre colegii mei a pierdut o sumă mare de bani și eu eram de față. Cea mai frumoasă experiență este atunci când am cântat într-un cazinou la o petrecere privată și unul dintre clienți, care era grec, a venit la mine și m-a invitat la casa lui din Grecia, în concediu. E drept că nu am mers atunci, dar am rămas în contact.
14. La final, poţi să transmiţi un gând cititorilor revistei noastre, Casino Life & Business Magazine?
Le doresc un an nou 2015 plin de realizări, de iubire şi prosperitate. Sper ca mulţi dintre ei să fie fanii muzicii mele şi îi invit să rămânem în contact pe site-ul meu, www.formatiegreceasca.ro
Mulțumesc!
















