Luna Februarie supranumită Luna Iubirii
De Oana Lis
Fie că alegem să sărbătorim Ziua Îndrăgostiților de pe 14 Februarie, fie că sărbătorim românește iubirea pe 24 februarie, de Dragobete, conceptul e același…Iubirea, cea mai puternică forță invizibilă.
Și, până la a căuta iubirea în exterior, pasul cel mai important e să știm să o căutăm în interior, să știm să ne iubim pe noi în primul rând într-un mod sănătos, ca să putem avea relații sănătoase emoțional și relații pline de sens.
Să te Iubești pe tine nu e un act egoist, din contră, din acel punct poți oferi foarte mult și celorlalți, atunci când te prețuiești cu adevărat.
Stima de sine care e foarte legată de iubirea de sine este una din dimensiunile fundamentale ale fiinţei noastre, este un fenomen discret, impalpabil, complex, pe care uneori uităm că este integrat fiinţei noastre.
Conceptul de stimă de sine ocupă un loc foarte important în Occident, mai ales în S.U.A., unde cuvântul „self-esteem” face parte din limbajul curent. Verbul -a estima- provine, de fapt din latinescul -estimare-, -a evalua-, a cărui semnificaţie este dublă, în acelaşi timp, -a determina valoarea- şi -a avea o părere despre-.
Părerea noastră despre noi înşine este vitală pentru echilibru nostru psihologic. Atunci când este pozitivă, ne permite să acţionăm eficient, să ne simţim bine în propria piele, să facem faţă dificultăţilor existenţei. Însă, atunci când este negativă, provoacă numeroase suferinţe şi neplăceri, care ne perturbă viaţa noastă cotidiană.
A avea încredere în sine, a fi sigur pe sine, a fi mulţumit de sine…există o multitudine de termeni şi expresii implicate în limbajul curent pentru a putea desemna stima de sine. De fapt, fiecare din acestea se referă la unul dintre multiplele sale aspecte.
Stima de sine este formată din trei ingrediente… iubirea de sine, concepţia despre sine şi încrederea în sine.
Iubirea de sine este elementul cel mai important, a ne iubi cu adevărat, în ciuda defectelor şi limitelor, în ciuda eşecurilor şi înfrângerilor.
Această iubire de sine nu trebuie să depindă de performanţele noastre. Iubirea de sine depinde, în mare parte, de dragostea pe care ne-a împărtăşit-o familia noastră, atunci când eram copii şi de –hrana afectivă– care ne-a fost împărţită cu dărnicie sau nu… Iubirea de sine vine…din plin…exersând-o…
Când iubirea de sine lipseşte, toate domeniile vieţii suferă: relaţiile de cuplu şi cele interpersonale, viaţa profesională, sănătatea şi aspectul fizic etc. Nu putem trăi o viaţă în care să fim şi să ne simţim împliniţi… dacă nu avem o relaţie pozitivă cu noi înşine…
Iubirea pe care o căutăm nu este altceva decât starea noastră naturală… Dacă ne curăţăm corpul, mintea şi sufletul, vom ajunge să realizăm asta. Pentru a experimenta iubirea de sine trebuie să ne aducem aminte următoarele aspecte:
– La venirea pe această lume, ne-a fost dat un corp. Este datoria şi răspunderea noastră să avem grijă de el;
– La venirea pe această lume, ni s-a dat un intelect. Este răspunderea şi datoria noastră să-l folosim şi să-l dezvoltăm;
– Dincolo de aspectele raţionale şi palpabile… ne vom găsi… regăsi Sinele nostru… Sinele nostru spiritual este cel ce dă sens vieţii noastre. Să învăţăm să avem grijă de el şi să facem tot posibilul să fim în contact cu el cât mai des cu puţinţă.
Esenţa iubirii de sine este să-ţi asculţi intuiţia, să înveţi să asculţi ceea ce îţi spune corpul despre nevoile pe care le ai, iar asta începe cu a te cunoaşte mai bine pe tine însuţi. Chiar nu poţi schimba nimic în bine în viaţa ta dacă nu te poţi iubi mai mult şi cu adevărat pe tine însuţi.
„O persoană iubitoare trăieşte într-o lume iubitoare. O persoană ostilă trăieşte într-o lume ostilă. Tot ceea ce experimentezi este oglinda ta” (Ken Keyes).
Lucrul cu dezvoltarea iubirii de sine vine cu recompense imense, creează un mediu emoţional şi mental echilibrat, puternic şi plin de iubire. Acest mediu ne susţine apoi în tot ceea ce vrem să facem: ne susţine în a ne îngriji de sănătatea noastră fizică, în încrederea şi exprimarea de sine, în curajul de a ne asuma riscuri, în a lua proiecte noi, în a cere ceea ce avem nevoie în relaţiile noastre, în a fi din ce în ce mai puţini dependenţi de validare şi aprobare din partea celorlalţi. Ajungem să avem o relaţie foarte puternică, sănătoasă şi plină de suport cu noi înşine.
La începutul călătoriei noastre în viaţă, cea mai importantă relaţie pe care o avem este cea cu părinţii noştri, după aceea, devenim mai conştienţi şi începem să ne creăm o legătură cu noi înşine şi aceasta devine punctul central de referinţă prin care experimentăm orice altă relaţie.
„Sarcina ta nu este să cauţi iubirea, ci doar să cauţi şi să găseşti toate barierele dinăuntrul tău pe care ţi le-ai construit singur pentru a te feri de ea” (Rumi).
Concepţia despre sine
Părerea pe care o avem despre noi, această evaluare, a calităţilor şi defectelor noastre este al doilea stâlp al stimei de sine. Nu este vorba doar de cunoaşterea de sine, importantă nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea pe care o avem de a fi deţinători ai calităţilor şi defectelor, ai potenţialităţilor şi limitelor. Concepţia de sine pozitivă este o forţă interioară care ne permite să ne bucurăm de şansa noastră în ciuda adversităţilor.
Încrederea în sine
A treia componentă a stimei de sine, care în plus, se confundă adesea, este încrederea în sine. A fi încrezător înseamnă a considera că suntem capabili să acţionăm într-o manieră adecvată în situaţiile importante. Rolul încrederii în sine este primordial, în măsura în care stima de sine are nevoie de fapte.
– Fiecare persoană are o valoare egală, infinită şi neschimbătoare, valoare cu care se naşte.
– Esenţa Sinelui nu trebuie confundată cu factorii externi. Factorii exerni pot acoperi esenţa sau o pot ajuta să strălucească, dar valoarea esenţei sinelui este constantă (adică, infinită).
– Oamenii îşi exprimă valoarea prin mijloace şi comportamente unice şi fiecare persoană, în esenţa sa, este întreagă, având toate calităţile necesare încă din stadiul embrionar.
– Fiecare persoană a fost creată să iubească şi să fie iubită.
– Fiecare are nevoie de confirmare (adică, de iubire…) pentru a se simţi o persoană valoroasă. Deci, toţi oamenii au nevoie de o sursă care să confirme faptul că sunt iubiţi, acceptaţi şi valoroşi.
Aşa cum a spus psihologul Abraham Maslow (1968) – „Nevoia de iubire caracterizează fiecare fiinţă umană care s-a născut… Sănătatea psihologică este posibilă doar dacă esenţa sinelui… este… acceptată, iubită şi respectată.”– Aşadar, iubirea este importantă. Dacă nu ai primit-o de la ceilalţi, este bine să ţi-o oferi tu însuţi.
– Natura iubirii poate fi: un sentiment pe care îl trăieşti (o persoană în general îl recunoaşte atunci când îl întâlneşte)… o atitudine… căci iubirea doreşte mereu tot ce este mai bun pentru persoana iubită (De reţinut că iubirea pentru ceilalţi şi iubirea de sine nu se exclud reciproc… în mod ideal, atitudinea iubitoare le curprinde pe amândouă…)… poate fi… o decizie sau un angajament pe care le susţii în fiecare zi şi de asemenea, poate fi o abilitate care este cultivată.
– Iubirea necondiţionată se învaţă.
– Cel puţin trei surse susţin trăirea iubirii: părinţii, sinele şi persoanele importante din viaţa fiecăruia. Teologii adaugă o a patra sursa esenţială- iubirea divină. Majoritatea teologilor susţin că iubirea lui Dumnezeu este necondiţionată, un dar al graţiei divine, mereu accesibilă şi, totodată, cea mai sigură bază pentru dezvoltare. Aşa că, acest fundament spiritual poate fi foarte folositor.
– Aşadar, cursul prudent al acţiuniii este să fii mai întâi responsabil pentru sursa iubirii pe care te poti baza: această sursă eşti TU!!!
– Precum valoarea, iubirea trebuie să fie necondiţionată, de neclintit în faţa eşecurilor temporare şi independentă de autoevaluările zilnice. Cu alte cuvinte, o persoană îşi poate spune, dacă este cazul: „Deşi azi am avut o performanţă scăzută, Eu tot mă iubesc!!!”
– Iubirea te face, de asemenea, să te simţi cineva! Nu te defineşte şi nici nu-ţi poate oferi valoare în plus. Doar te ajută să o conştientizezi, să o simţi şi să o apreciezi.
– Iubirea este fundamentul dezvoltării. Iubirea constituie atât solul, cât şi climatul necesar pentru dezvoltarea oamenilor.
– „Dacă nu ai avut părinţi iubitori, atunci mai bine ai fi învăţat să îţi fii părinte iubitor ţie însuţi.”
– Viaţa nu este despre piedestale şi putere. Viaţa este despre iubire. Aşa cum spunea Maica Tereza, fiecare persoană a fost creată pentru a iubi şi pentru a fi iubită. Iubirea este cea care vindecă cu adevărat, nu intelectul, deşi cogniţia susţine acest proces.
– Iubirea este fundaţia reducerii stresului, pentru că este temelia sănătăţii mintale şi a stimei de sine.
– A scrie despre sentimentele tale este, de asemenea, un mod de a te dezvălui şi de a te iubi…
– Copilul interior al fiecăruia posedă, încă din stadiul embrionar, fiecare calitate necesară de care are nevoie, având în plus tendinţa înnăscută de a evolua şi a-şi desăvârşi părţile brute. „Încă eşti copilul care ai fost odată.” (Leman şi Carlson, 1989). Ţelurile noastre sunt vindecarea, integrarea, desăvârşirea şi reuniunea conştiinţei prezente cu nucleul nostru nativ. Tratamentul, destul de simplu, este iubirea. Poate nu o numim iubire în limbajul de specialitate, dar este iubire. Iubirea vindecă şi oferă fundamentul pentru dezvoltare. Deşi adultul acţionează cel putin, în aparenţă, logic şi raţional, cognitiv, copilul interior tânjeşte după iubire şi continuă să sufere până când dorinţa îi este îndeplinită.
– Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să devii foarte bun în a fi tu…
– Toţi suntem la fel de valoroşi ca oameni. Valoarea nu este comparativă sau competitivă. Deşi cineva poate fi bun la sport, pe plan academic sau în afaceri, altcineva poate avea abilităţi sociale foarte bune şi toţi sunt valoroşi ca fiinţe umane.
– Factorii externi nici nu adaugă valoare, nici nu o diminuează. Factorii externi includ lucruri precum banii, aspectul fizic, performanţa şi realizările. Acestea cresc doar valoarea „de piaţă” şi a imaginii sociale. Cu toate acestea, valoarea unei persoane este infinită şi imuabilă.
– Valoarea este stabilă şi nu se află vreodată în primejdie (chiar dacă cineva te respinge).
– Valoarea nu trebuie să fie câştigată sau dovedită. Ea există deja. Trebuie doar să o recunoşti, să o accepţi şi să o apreciezi.
– Esenţa umană, numită şi sinele esenţial, spiritual este precum cristalul, ale cărui faţete reflectă atât de frumos lumina soarelui…
– Dacă cineva a contribuit vreodată la starea de bine a altora sau a sa… în orice fel, puţin sau mult, atunci acea persoană a făcut ceva minunat şi se va simţi implinit.
– „Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toţi oamenii sunt egali. Că ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea sunt viaţa, libertatea şi căutarea fericirii” (Declaraţia de Independenţă a S.U.A., 4 iulie 1776).
– „Suntem toţi, de fapt, aceleaşi fiinţe umane, care caută fericirea şi încearcă să evite suferinţa. Fiecare este egalul meu. Sentimentul tău –Nu valorez nimic- este greşit. Total greşit” (Dalai Lama).
– „Eşti la fel de bun ca oricine altcineva” (mesaj pentru Martin Luther King de la tatăl său).
– „Toţi oamenii sunt la fel când dorm” ( Aristotel).
– „Oamenii pot fi umani, cu fragilităţi omeneşti şi tot să fie minunaţi” (Stephen L. Richards, 1955).
– „Dacă lăsăm circumstanţele sau alte persoane să determine valoarea, asta le va da un control şi o putere nepotrivite” (Anonim).
– „Sunt mai măreţ, mai bun decât îmi închipuiam. Nu ştiam că port în suflet o atât de mare bunătate” (Walt Whitman).
– Să fii bun şi să arăţi solicitudine faţă de tine însuţi înseamnă să i te adresezi durerii cu bunătate, înţelegere afectuoasă, răbdare şi grijă profundă, mai degrabă, decât într-un mod critic, dur. Compasiunea de sine e strâns legată de iubirea necondiţionată şi de empatie. Regula de aur este să te tratezi pe tine însuţi aşa cum ai trata un prieten bun sau o persoană iubită…
Deci, ce e Iubirea pentru tine!?
