Pentru obişnuiţii cazinourilor din fiecare colţ al globului, Baccarat este unul dintre cele mai populare jocuri de cărţi
ISTORIE
Se crede că jocul Baccarat a fost inventat de italianul Felix Falguierein în Evul Mediu, şi că iniţial a fost jucat cu o pereche de cărţi de Tarot.
Se mai spune că „jocul era bazat pe un vechi ritual etrusc al celor nouă zei, care se rugau pentru o fecioară blondă, aşteptând ca ea să arunce un zar cu nouă feţe.
Rezultatul arătat de zar ar fi urmat să îi decidă soarta. Dacă ar fi aruncat 8 sau 9 ar fi devenit preoteasă, dacă ar fi aruncat 6 sau 7 i-ar fi fost interzise activităţile religioase, iar dacă ar fi aruncat mai puţin de şase s-ar fi pierdut în apa mării“.
Pe la 1490, Baccarat a ajuns în Franţa, rămânând, pentru o bună perioadă de timp, un joc exclusiv al nobilimii.
Cert, dincolo de originea lui, este faptul că de-a lungul secolelor şi de-a lungul continentelor străbătute, regulile Baccarat- ului au suferit destule variaţii. Pentru început, varianta franţuzească a Baccarat-ului, Chemin de Fer, a devenit populară în Anglia, unde i-au schimbat regulile şi numele în Baccarat European. De aici, s-a răspândit în America de Sud. În cele din urmă, Tommy Renzoni a dus acest joc în Statele Unite, la finele anilor 1950, ca o combinaţie între Baccarat-ul european şi Chemin de Fer. Pentru prima dată jocul a ajuns în Vegas la cazinoul Dunes, după ce guvernul cubanez a închis cazinourile din Havana.
Există trei variante acceptate ale acestui joc: Baccarat Chemin de Fer (Railway), Baccarat Banque şi Punto Banco (sau Baccarat Nord- American). Acesta din urmă, deşi cel mai răspândit, este strict un joc de noroc, ce nu implică talente deosebite de strategie. Baccarat-ul american se joacă la o masă cu două capete identice şi o zonă de mijloc, pentru crupier. Pot ocupa locurile care le corespund pe tablă un număr maxim de 14 jucători, iar scaunul cu numărul 13 este eliminat, din princina superstiţiilor. În faţa jucătorilor se află o zonă pentru plasarea pariurilor. Fiecare participant dispune de trei zone, corespnzătoare alegerilor posibile la începutul jocului: „Banker“, „Player“ sau „Tie“.
Cei care pariază pe „Player“ câştigă dacă la finele rundei cartea lor va fi mai mare decât cea a dealer-ului. Plata se face dublu şi nu se percepe comision. Dacă se pariază pe „Banker“ se câştigă în aceleaş i condiţii, dar se percepe un comision standard de 5% din suma câştigată. Un pariu pe „Tie“ se plăteşte 8 la 1, fără comision. În ceea ce priveşte valorile cărţilor, în Baccarat decarii şi cărţile mari (Valet, Damă şi Rege) sunt egale cu zero, în timp ce Asul are valoarea 1, iar cărţile de la 2 la 9 îşi au propria valoare. Valoarea totală a cărţilor este determinată de suma acestora. Când aceasta este mai mare de 10, se reduce cu zece, iar diferenţa este valoarea totală a cărţilor.
Deşi jocul este unul extrem de simplu, cazinourile scot bani grei din Baccarat. Poate acesta este şi motivul pentru care îl îmbracă întotdeuana într-o manta strălucitoare: de la felul în care spaţiul de joc este izolat de restul cazinoului, până la costumaţia dealerilor – smoking. Scopul este, evident, acela de a-i da un aer de eleganţă şi exlcusivitate şi de a atrage astfel jucători de top care pot juca mai mult decât cei medii. Cu toate acestea, nu trebuie să fiţi intimidaţi, Baccarat-ul este un simplu joc de noroc, în adevăratul sens al cuvântului.
