Lottomatica a anunţat că a primit recertificarea Gaming Responsabil din partea Asociaţiei Europene a Loteriilor (EL). Este a treia recertificare consecutivă din partea EL pentru Lottomatica de la prima recertificare pentru programul de Gaming Responsabil în 2009. În acelaşi timp cu recertificarea EL, Lottomatica a mai primit recertificarea din partea Asociaţiei Mondiale a Loteriilor (WLA) pentru Nivelul G4 de acreditare a companiei.

EL este organizatia umbrela care aduce împreună operatori publici şi privaţi pentru a promova un model de gaming sustenabil. WLA este o organizaţie bazată pe membri care susţine interesele loteriilor naţionale angajate să respecte cele mai înalte standarde de responsabilitate corporatistă inclusiv modelul şi principiile de gaming responsabil al WLA.

Intentia Lottomatica de a obţine reînnoirea certificatului a fost verificată de un organism independent care a verificat angajamentul Lottomatica în planificarea şi dezvoltarea unui program care vizează protecţia jucătorului şi promovarea unui model de gaming responsabil.

Programul Lottomatica de gaming responsabil este inspirat de cele mai bune practici la nivel internaţional şi permite supervizarea procesului de management al jocului cu preocupare şi atenţie pe posibile impacte sociale. Principiile care au inspirat programul de gaming responsabil sunt prevenirea gamblingului la tineri sub vârstă legală şi suportul acordat jucătorilor care au o problema în raport cu gambling-ul. Acest program este updatat în mod regulat prin dialog şi cooperare cu organismele naţionale şi internaţionale cum sunt asociaţiile de comerţ, universităţile şi organismele de cercetare; asociatiile de experţi în probleme de gambling şi asociatile care lupta pentru protecţia minorilor. De asemenea, anul acesta ca o preocupare a interzicerii gambling-ului la vârste sub limita legală, Lottomatica în colaborare cu Federaţia Italiană a Tutungeriilor şi Mişcarea Italiană a Părinţilor (MoiGe) a iniţiat proiectul „Să Răspândim Cuvântul”; pentru a promova şi a educa părinţii şi adulţii despre interzicerea în Italia a gamblingului în rândul minorilor. Proiectul se desfăşoară ca o campanie în ziare, reviste, pagini web şi reţele sociale şi un tur informativ în 24 de oraşe italieneşti cu intenţia de a creşte şi a întări interesul faţă de cauză.

„Aceste certificări din partea Loteriilor Europene şi a Asociaţiei Mondiale a Loteriilor reafirmă angajamentul permanent al Lottomatica pentru gaming responsabil şi protecţia jucătorilor” a afirmat Fabio Cairoli, CEO, Lottomatica. “Lottomatica a promovat întotdeauna gaming-ul că o formă de entertainment, cu accent pe jocul legal şi responsabil. Prin aderarea la codul de gaming responsabil stabilit de EL şi WLA lucrăm pentru a inbunatati în permanentă programul nostru de gaming responsabil în ariile de cercetare; programe de educarea angajatiilor; dezvoltarea de produse şi servicii; conştientizarea de către client; comunicarea cu stakeholderilor şi raportare.
Lottomatica în Italia este deţinătorul singurei concesiuni din partea statului pentru jocul de loto. De-a lungul anilor în acord cu procedurile de pe alte segmente de gaming, Lottomatica şi-a diversificat serviciile cu autorizaţii şi licenţe pentru a opera maşini de jocuri (AWP şi VLT) pariuri sportive. Mai mult, bazat pe investiţiile în tehnologie în infrastructură tehnologică Lottomatica oferă de asemenea şi servicii complete printr-o reţea de comunicare de date care conectează terminalele Loto cu punctele de vânzare, ofera plăti de utilităţi, facturi, taxe şi încărcări telefonice. Site-urile Lottomatica: www.lottomatica.it, www.totosi.it şi www.grattaevincionline.it au fost premiate cu certificatul G4 pentru jocurile on line din partea unui grup internaţional de experţi care certifica atenţia şi angajamentul în legătură cu regurile şi protocoalele care guvernează în Europa.

Articolul precedentLege rusească pentru “transparentă”
Articolul următorBlueprint Gaming conduce revoluţia digitală în Marea Britanie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.