De ce să reglementăm, dacă putem interzice

De Dan Iliovici, Vicepreședinte ROMBET

Interzicerea publicității, precum și impunerea unei distanțe minime de amplasare a locațiilor de jocuri de noroc față de școli, grădinițe, instituții de cultură, de credit etc., sunt inițiative legislative foarte tentante pentru cei care caută să câștige rapid atenția și aprobarea publicului larg. În felul ăsta împușcăm mai mulți iepuri dintr-un foc:

■ abatem atenția de la probleme economice cu care se confruntă societatea: inflația galopantă, dobânzile în creștere (tot ca efect al inflației), un aparat administrativ supra-dimensionat și de multe ori ineficient, ca să nu mai amintesc de educație, sănătate, sistemul asigurărilor sociale (pensii) etc.

■ atacăm o industrie blamată de toată lumea, pe toate meridianele, în apărarea căreia nu se încumetă să vină nimeni, în afară de cei din industrie (niște ”nenorociți”, nu-i așa?!), specialiști pe care oricum nu-i ascultă nimeni;

■ putem aduce argumente și propune ”soluții” (a se citi ”restricții”) despre care nimeni nu întreabă, vorba lui Marin Preda, ”Pe ce te bazezi, dom’le?”
De ce o reclamă sau o sală de joc aflată la 50m de o școală, sau o altă locație de cultură, este mai periculoasă decât una aflată la 100m, sau la 150m, sau la 200m? De ce reclama de pe stradă, fie ea și la un kilometru de orice casă locuită, e mai rea decât aia de-ți apare pe telefon sau pe calculator ș.a.m.d.

Sunt pentru o abordare rațională a problematicii reclamelor la jocurile de noroc, precum și a stabilirii unei distanțe minime față de o școală, dar sunt convins că doar prin dialog se poate ajunge la o reglementare echitabilă și eficientă a industriei noastre.
Dialogul înseamnă a asculta argumentele fiecărei părți interesate de domeniul jocurilor de noroc (legiuitor, operatori, autorități, mass-media, reprezentanți ai societății civile, jucători) și a propune soluții care să armonizeze punctele de vedere divergente.
Fiecare parte poate veni cu experiența sa, cu argumente și propuneri fundamentate, ceea ce va duce, cu siguranță, la o reglementare echilibrată, care să îmbine măsurile de protecție a minorilor și a altor categorii vulnerabile, cu cele de educație și prevenție a problemelor de joc și a dependenței. În acest context trebuie să se înscrie și dezbaterea propunerilor legislative de reglementare a publicității sau a distanțării locațiilor de joc.

Subliniez faptul că domeniul jocurilor de noroc este unul dintre cele mai strict reglementate în țara noastră. În ce privește publicitatea în audio-vizual, avem restricții privind orele la care se pot difuza reclame, în intervalul de la ora 23:00 la 6 dimineața, cu singura excepție a competițiilor sportive (meciuri) transmise în direct.
Mai mult, legislația interzice afişarea în exteriorul locaţiilor de jocuri de noroc a valorilor sau bunurilor acordate prin bonusuri, promoţii sau jackpot-uri, aspect urmărit în mod special de către ONJN, organismul cu atribuții de reglementare, licențiere, autorizare, control și monitorizare a domeniului gamblingului.
Dar toate acestea nu înseamnă că nu este loc pentru îmbunătățirea legislației, pentru o mai bună protecție a categoriilor de populație vulnerabile. Este și în interesul industriei să avem reguli clare, care să permită desfășurarea unei activități economice într-un cadru legal echitabil.

O mai bună reglementare a modului în care se desfășoară activitatea de jocuri de noroc este necesară. Repet, sunt pentru dialog. Dar a interzice reclamele, sau a impune o distanță arbitrară față de o multitudine de instituții și locații de toate tipurile (așezăminte de cultură și cult, precum și de instituții financiare) nu înseamnă a reglementa. Interzicerea nu este o soluție; interzicerea este de fapt o abdicare de la orice formă de relementare:
”Nu suntem în stare să facem o reglementare bună, eficientă, echitabilă, deci INTERZICEM!”

Acest gen de măsuri doar par să rezolve problemele, dar nu fac decât să deschidă porțile către operatorii care funcționează la negru. Aceștia nu plătesc taxe și impozite și nu oferă nicio protecție jucătorilor sau categoriilor vulnerabile, minorilor. Iar operatorii licențiați vor fi nevoiți să găsească metode tot mai ”ingenioase” de a-și face reclamă, de a-și face cunoscută oferta, iar prin eventuala impunere a unei distanțe minime exagerate, practic i-am scoate pe operatori din perimetrul oricărei localități.
Nu cred că asta ar fi intenția legiuitorului, a celor care propun asemenea ”soluții”.

Prohibiția alcoolului părea și ea bună, părea logică: Dacă interzicem alcoolul, nimeni nu va mai bea, deci rezolvăm problema bețivilor. La fel și în cazul fumatului – odată interzis fumatul în locurile publice, odată ce interzicem reclama la țigări, gata, va scădea semnificativ numărul fumătorilor.
Dar oare există vreun studiu care să dovedească că aceste măsuri ar fi adus efectul scontat? În cazul prohibiției din anii ’20 ai secolului trecut cred că nu mai e cazul să privim la ce ”efecte” benefice am avut, rămâne însă valabilă întrebarea cu privire la fumat.

Dar să revenim la domeniul nostru.
Ne-am pus problema ce efect ar avea acest gen de măsuri pe orizontală, în industria publicității, imobiliare, în domeniul sportului, al sponsorizărilor?!
A făcut cineva vreun studiu de impact?
Referitor la cealaltă inițiativă, cea privind distanțarea, câte săli de joc ar trebui să fie mutate, sau chiar desființate, ce se întâmplă cu investițiile în amenajarea acestor spații, ce se întâmplă cu spațiile închiriate, cu angajații, cu toate serviciile conexe. Pe scurt, știe cineva care va fi impactul socio-economic al unei asemenea măsuri? Dar efectul asupra bugetului de stat, care va fi?

Statul poate și trebuie să reglementeze modul în care se desfășoară o activitate economică ce poate produce efecte negative, însă măsurile restrictive trebuie să fie adecvate scopului propus, în cazul nostru protejarea minorilor și a altor categorii vulnerabile, și să fie proporționale cu amploarea acestor efecte. De altfel, toate reglementările, indiferent de domeniul pe care îl legiferează, este obligatoriu să aibă la bază un studiu care să justifice măsurile de restricționare și de stabilire a unor condiții speciale pentru desfășurarea activității.
Plus că ar trebui să putem evalua efectul acestor măsuri restrictive. Altfel totul devine arbitrar, subiectiv, fără nicio bază rațională.

În concluzie, invit la dialog, la dezbatere, astfel încât, chiar fiind bine intenționați, să nu facem mai mult rău decât bine.

Jocul de noroc face parte din societate din cele mai vechi timpuri, fie că este legiferat, fie că nu. Dar este de mii de ori de preferat o reglementare aplicabilă și echitabilă, unui panaceu de genul ”interzicerii”.

Articolul precedentA trecut vremea victimizării, este timpul unor reacții
Articolul următor,,INOVAȚIA ȘI ADAPTAREA LA SCHIMBARE – CHEIA SUCCESULUI POWERBET’’