Cele mai importante cazinouri din ţară s-au reunit sub umbrela Asociaţiilor Organizaţiilor de Cazinouri din România (AOCR). Organismul a fost înfiinţat în urmă cu şase ani, la iniţiativa actualului său preşedinte, Sorin Constantinescu.

O afacere beton, fără îndoială, extrem de profitabilă deopotrivă pentru investitori şi bugetele naţionale. Asta însă, numai în măsura în care responsabilii din administraţie sunt capabili să gestioneze business-ul. Finanţiştii europeni, şi nu numai, au priceput povestea, UE a creat leagea cadru de impozitare a jocurilor de cazino şi totul merge şnur.

Nu însă şi pe meleag dâmboviţ ean. Potrivit unei cutume păguboase, România e mereu ultima la alinierea legilor autohtone cu acelea ale lumii civilizate. Pentru că, nu-i aşa, civilizat este să gândeşti, să dezbaţi şi să adopţi legi cu un ochi la realitatea ta şi cu altul la experienţa celorlalţi, aceia care au învăţat democraţia şi lucrul cu banul la zi – şi zi de zi – şi nu la fără frecvenţă şi după ureche, precum noi ceştilalţi, scăpaţi ca dintr- un vis urât de după cortina comunistă, gata să fim mereu originali, să ne democratizăm original, să concepem legi originale. Aşa stând lucrurile, nici la această oră, legea pământului în domeniul impozitării veniturilor din activităţile de cazino nu sună în acord cu cerinţele şi experienţ a europenă în materie. De ce?! Numai Ministerul de Finanţe ar putea explica. Fireşte în felul său, ambiguu, în care o face de amar de timp.

Consecinţa bâlbâielilor fiscului, a suspendării nefundamentate a activităţii unor cazinouri, a dus, în ultima perioadă, la pierderi financiare semnificative atât în „arealul“ turismului de cazinou – altfel bine reprezentat în ţara românească o bună perioadă de timp – cât şi, nemijlocit, în domeniul jocurilor de noroc.

Pentru a-şi apăra interesele, altfel discreţionar amendate în diverse împrejurări, peste 20 dintre cele mai importante cazinouri din ţară s-au reunit sub umbrela Asociaţiei Organizaţiilor de Cazinouri din România (AOCR). Organismul a fost înfiinţat în anul 2002 la iniţiativa actualului său preşedinte, Sorin Constantinescu. Scopul asociaţiei este, evident, acela de a proteja interesele organizaţiilor jocurilor de noroc (life casino şi sloturi) şi, implicit, de a face tot ceea ce este legal necesar pentru buna funcţionare a celor mai sus menţionaţi.

Începând cu luna iunie 2007, AOCR este membră cu drepturi depline a Asociaţiei Europene a Cazinourilor – cu sediu la Bruxelles – al cărei preşedinte este Ron Goudsmit.

„Din nefericire, spune Sorin Constantinescu, legislaţia românească în domeniul activităţii cazinourilor este foarte proastă. Există o lege adoptată în 1999 pe care încercăm de ceva timp să o schimbăm în bine. Am speranţ a că până la sfârşitul acestui an vom putea realiza ceea ce ne-am propus. Eu susţin că amendamentele nostru, desigur, inspirate de cadrul legal european, vor aduce beneficii tuturor celor implicaţi în fenomen“. În general, AOCR are o activitate susţinută care include, prin consiliul său director, elaborarea concepţiei, direcţiei şi strategiei de dezvoltare, gestionează programe de finanţare, analizează cazurile de prejudiciere a organismului şi întreprinde măsurile reparatorii necesare. De remarcat este faptul că, dacă o acţiune hotărâtă de Asociaţie contravine interesului sau politicii economice a unuia dintre asociaţ i, acesta are dreptul de a refuza aplicarea acesteia, informând Comitetul Executiv în acest sens.

„Asociaţia noastră a avut, şi are în continuare, o legătură foarte strânsă cu Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi cu Poliţia Financiară, noi oferind acestor organisme ale statului toate informaţ iile şi datele necesare. O bună colaborare este totodată şi garanţia aplicării eficiente a noului cadru legislativ, implicând lipsa suspiciunii şi a unor presiuni care, din nefericire s-au manifestat într-un trecut nu foarte îndepă rtat“, spune directoarea administrativă a AOCR, Anda Badea.

În concluzie, reluând ideea iniţială, o bună colaborare între Asociaţie şi stat, aşa cum există ea în majoritatea cazurilor la nivel internaţional, este benefică – şi asta se remarcă fără efort – pentru mult mai multă lume decât sar bănui la prima vedere: investitori – jocuri de noroc, hoteluri, turism, transporturi, entertainment etc. – şi bugetul naţional.

Necesar este să primeze interesul economic în detrimentul ideilor preconcepute.

Articolul precedentPARTICULARITĂŢI ALE APLICĂRII LEGILOR PROPRIETĂŢII ŞI RETROCEDAREA IMOBILELOR NAŢIONALIZATE
Articolul următorAdriana POPA – SPĂLAREA DE BANI, O AFACERE TRANSFRONTALIERĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.