În prezenta apariţie editorială, ne-am propus să aducem în atenţia cititorilor o chestiune care a generat, după anul 1990, numeroase controverse şi discuţii, atât în opinia publică, cât şi în lumea juridică, respectiv legile proprietăţii şi retrocedarea imobilelor naţionalizate în perioada 1945-1989.
În măsura în care există casino-uri ce funcţionează în prezent, în clădiri care au constituit obiectul exproprierilor, considerăm că subiectul prezintă interes, inclusiv pentru industria jocurilor de noroc, întrucât litigiile dintre foştii şi actualii proprietari, pe de o parte, sau dintre stat şi foştii proprietari deposedaţi, pe de altă parte, pot avea repercusiuni asupra valabilităţii actului în baza căruia aceste casino-uri folosesc spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea.
Arătam că după anul 1990, în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun (art. 480 şi 481 din Codul civil), având ca obiect revendicarea imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, acţiuni formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Astfel, unele instanţe au considerat că acţiunea în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect imobile de natura celor prevăzute de Legea nr. 10/2001, este admisibilă şi după intrarea în vigoare a acestui act normativ. Alte instanţe, însă, au opinat că de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv de la data de 14.02.2001, restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 se realizează numai prin procedura specială, stabilită de această lege şi, în consecinţă, acţiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă.
Pentru aceste motive Ministerul Public a promovat, la data de 04.10.2007, un recurs în interesul legii, solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei decizii în sensul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, acţiunile având ca obiect revendicarea acestor imobile nu mai pot fi întemeiate pe dispoziţ iile dreptului comun.
Conform comunicatului oficial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în recursul în interesul legii promovat de Ministerul Public, în şedinţa din 9 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în dosarul nr. 60/2007, a pronunţat următoarea soluţie: „Cu privire la acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi soluţionate neunitar de instanţele judecătoreşti, Secţiile Unite decid: Concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială (Legea nr. 10/2001) şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, convenţ ia are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.“
Până la redactarea considerentelor pe care se întemeiază soluţia Curţii de Casaţie şi Justiţie, în care se vor putea identifica îndrumări pentru instanţele investite cu soluţionarea cererilor de retrocedare intemeiate pe legea specială sau de revendicare imobiliară conform dreptului comun, o primă concluzie care se poate desprinde la acest moment din comunicatul sus-citat este că rămâne la aprecierea judecătorilor, investiţi cu aceste cereri, deciderea unor soluţii care să dea prevalenţă legii speciale, dar să ţină cont şi de particularităţile concrete ale fiecărei speţe.
