sursa: casino-sinaia.ro

Amplasat în partea nordică a parcului „Dimitrie Ghica”, Casinoul din Sinaia reprezintă și astăzi unul dintre edificiile – simbol ale stațiunii. Impunătoarea clădire a fost construită în timp record, de numai un an (1911-1912), pe locul unde se afla cândva vila Ghica, prima vilă a stațiunii, înălțată de prințul Dimitrie Ghica. Casinoul din Sinaia l-a avut ca principal acționar pe baronul de Marçay, totodată acționar la cazinoul din Monte Carlo, tocmai de aceea s-a speculat că această clădire ar fi copia fidelă a edificiului francez.
Inaugurarea Casinoului constituind un eveniment important, autoritățile vremii au cerut concursul lui Alexandru Davilla, personalitate marcantă în domeniu, să prezinte, pe marea scenă, un spectacol de înaltă ținută, la care au asistat familia regală și Titu Maiorescu, pe atunci prim ministru al țării. Memorabila seară a continuat cu un concert sensibil susținut de George Enescu și s-a încheiat cu focuri de artificii.
Erau populare jocurile de ruletă, jocuri de cărți, rummy, șah, table. La ora 16:00, când se deschideau sălile de joc, jucătorii veneau cu trenul din București care circula sâmbăta și duminica. Fluxul jucătorilor din acea perioadă era în fiecare zi de joc, 600-800 de persoane. La cele 13 mese din marea Sală a Oglinzilor laminate de candelabre de cristal se desfășurau jocurile de ruletă.
Sala mai mică, “la salle privée”, avea numai două mese la care miza minimă era de cinci ori mai mare decât în alte săli.
După cel de-al doilea război mondial, Comisia Ministerială pentru Redresare Economică și Stabilizare Monetară a decis trecerea unor obiective, printre care și Casinoul din Sinaia, din proprietatea Eforiei Spitalelor Civile în proprietatea statului. Casinoul, ca loc de desfășurare a jocurilor de noroc, va fi închis, spațiul fiind folosit câtva timp de Societatea de Cruce Roșie pentru îndeplinirea unor scopuri umanitare.
În anii următori Casinoul a devenit Casa de Cultură a Sindicatelor din Sinaia. Având acum un alt profil, clădirea va adăposti biblioteca orașului, diverse cercuri artistice și va fi gazda a numeroase manifestări culturale, printre care: spectacole de teatru, folclor, concerte.

În anul 1978, Casinoul a fost destinat unor activități de protocol; în februarie 1990, a fost transmis Ministerului Culturii, iar dupa câteva zile, Ministerului Turismului. Ulterior, în 1995, cazinoul a trecut în Administrația Protocolului de Stat.
Astăzi, cu o istorie cel puțin interesantă, o arhitectură în continuare unică prin eleganță, prestanță și modernizări recente, monumentul se află în subordinea Consiliului Local al orașului Sinaia și adăpostește Centrul Internațional de Conferințe. Pe lângă parcarea din spatele clădirii, săli pentru depozitare, o terasă cu o perspectivă deosebită asupra orașului și a masivului Bucegi și o superbă gradină interioară, profilul modern dispune de 13 spații care găzduiesc evenimente corporate, evenimente personale, tururi de vizitare cu ghid și expoziții de artă cu caracter temporar și permanent.

Articolul precedentTehnologia și analiza client-centric: viitorul în Jocul Responsabil?
Articolul următorPractica jocurilor de noroc în 2018