acționarul majoritar al Fortuna Entertainment Group a fost arestat

Acționarul majoritar al Fortuna Entertainment Group și patronul lanțului de farmacii Sensiblu a fost arestat în Slovacia pentru corupție și spălare de bani.

Omul de facaeri Jaroslav Haščák, cofondatorul Penta Investments, a fost reţinut de poliţia slovacă şi acuzat de fapte de corupţie şi spălare de bani, în urma unei percheziții asupra sediului Penta, a anunțat site-ul aktuality.sk, relatează Hotnews.

Grupul Penta Investments activează pe piața medicală din România, pe segmentul de retail farmaceutic, prin intermediul lanțurilor de farmacii Sensiblu, Punkt și Arta.

Penta Investment Group este acţionarul majoritar al Fortuna Entertainment Group, operator ceh de pariuri sportive şi jocuri de noroc.

În 2017 operatorul a preluat în România companiile Bet Active Concept, Bet Zone, Public Slots şi Slot Arena de la Fortbet Holdings.

L.E. Miliardarul, se pare că ar fi ordonat uciderea jurnalistului slovac Jan Kuciack.
Jurnalistul Jan Kuciak a documentat anchete despre activitatea dezvoltatorul imobiliar Marian Kocner. Jurnalistul a fost ucis în 2018, împreună cu logodnica sa Martina Kusnirova, la domiciliul său situat la aproximativ 60 km de Bratislava, într-o execuţie în stil mafiot.

Fortuna Entertainment Group a fost înființat în 2009 și este cel mai mare operator de pariuri din Europa Centrală. Inițial o firmă cehă, a devenit o companie holding de-a lungul timpului și acum operează și pe piețele slovace, poloneze, române și croate. Grupul investește constant în produse noi și își extinde rețeaua existentă de sucursale și servicii.

Fortuna este un brand consacrat pe piață și printre clienți datorită istoriei sale de 20 de ani. În această perioadă, grupul s-a conturat ca lider în stabilirea tendințelor în sectorul pariurilor. Acest lucru a fost confirmat de creșterea rapidă a pariurilor online, pe care Fortuna Group a fost unul dintre primii care a introdus-o în Slovacia și ulterior în Republica Cehă și Polonia. Casele de pariuri profesionale și cu experiență, cu o înțelegere excelentă a piețelor locale, sunt un element cheie al companiei. Cunoașterea sportului și a mediului de pariere le permite să stabilească cote, astfel încât compania să fie extrem de competitivă și atractivă și pentru clienți, deoarece o bună agenție de pariuri permite și acceptarea pariurilor mari. În același timp, Fortuna îi face pe clienți să se simtă siguri că, câștigurile lor le vor fi plătite rapid.

Citește mai mult AICI.

Poate te interesează și știrile despre Fortuna postate AICI.

Articolul precedentPrezentare Săptămânală Eventus International
Articolul următorÎncepe VOTUL pentru Marile Premii ale Industriei de Gambling