Începe ICE London 2023

Începe ICE London ediția 2023, o ediție la superlativ ce va doborî toate recordurile precedente, din toate punctele de vedere.

Marți 7 februarie începe la Londra sub sloganul „Stronger Together” o nouă ediție a celui mai mare spectacol al industriei mondiale a jocurilor de noroc – ICE.

După o ediție mai restrânsă în anul 2022, cauzată de pandemia de coronavirus, ediție la care au participat preponderent reprezentanții industriei ce activează în zona online, ediția 2023 își revine și va reuni peste 650 de expozanți atât din land-based cât și din online.

Fabricanți, distribuitori, operatori și furnizori de servicii de toate tipurile colaterale industriei de gambling sunt, deja, la Londra, cu standurile gata organizate la ExCel și așteaptă cei peste 35.000 de participanți (un record absolut, foarte greu de egalat) preconizați de către organizatori.
În cele 4 zile de desfășurare ale ICE și evenimentelor conexe precum iGB Londra vor fi cel puțin 50 de posibilități de networking oferite de către organizatorii Clarion Gaming, asta dacă nu adăugăm zecile de evenimente private, organizate de companiile prezente.

Organizatorii sugerează ca toți participații să se înscrie online pentru a se evita, astfel, cozile interminabile din anii precedenți.

Ca să nu pierzi timpul pe la cozi așteptând, înscrie-te ușor și repede la ICE London 2023 chiar de AICI.

Casino Life & Business Magazine, în calitate de unic partener media din Europa Centrală și de Est al acestui eveniment major, va fi prezent și la această ediție a ICE London, așa cum a fost prezent, în aceeași calitate, în ultimii 9 ani.
Și, tot ca de obicei, o ediție specială Casino Life & Business Magazine dedicată evenimentului este, deja, la Londra alături de populara publicație Romanian Gambling Directory 2023, aflată la cea de a 7 ediție.
Cuprinsul acestei ediții a revistei Casino Life & Business Magazine este, așa cum era și normal, plin de noutăți ale companiilor românești prezente cu standuri – Baum și EasyPay System -, dar și cu noutăți ale companiilor internaționale ce vor expune la ICE, companii precum IGT sau BMM Testlabs.
Un loc special au, în cadrul acestei ediții și furnizorii de servicii pentru industrie precum OKTO sau Net4Media, companii prezente și ele, printre expozanți.

Mulțumim, EasyPay System!

Vom transmite zilnic de la fața locului, fie în direct (dacă condițiile tehnice ne vor permite) fie înregistrat.

Urăm tuturor participanților din România – fie expozanți, fie vizitatori – mult succes și să-și îndeplinească obiectivele propuse!

Citește și știrile de AICI.

Articolul precedentRealitățile Securității Cibernetice în 2023
Articolul următorDoborând recorduri, ICE se deschide către lume