Abia revenită de la megashow-ul moscovit, Elena Gheorghe s-a apucat de muncă.
Spune că nu-şi mai permite nicio zi de vacanţă, pentru că lumea o vrea în tot mai multe concerte
CUM SE TRĂIEŞTE VIAŢA DUPĂ EUROVISION, ELENA? MAI INTERESANT, MAI DRAMATIC, MAI INDIFERENT?
Se trăieşte mult mai intens şi mult mai ambiţios. După o astfel de experienţă îţi doreşti mult mai mult de la tine. Munceşti mai mult, vrei mai mult profesionalism şi tratezi lucrurile cu mult mai multă seriozitate decât o făceai înainte.
CARE ESTE CEA MAI IMPORTANTĂ SCHIMBARE, APĂRUTĂ ÎN VIAŢA TA, DUPĂ MOSCOVA 2009?
Dacă până acum munceam şi aveam nişte priorităţi, anumite scopuri, acum ele s-au schimbat. Mi-am amânat vacanţa, deşi abia aşteptam să treacă Eurovisionul ca să mă relaxez două săptămâni.
Ei bine n-am mai făcut-o, ci am intrat imediat în sală, unde am schimbat întreaga coregrafie, am reorchestrat nişte piese, împreună cu band-ul meu. Peste două săptămâni, probabil, voi intra şi în studio, unde voi înregistra un nou album. Vrem să aducem elemente noi în show, vom avea câteva momente de magie, câteva surprize deosebite.
CUM SE VEDE ROMÂNIA, PRIN REPREZENTANŢII EI, LA UN MARE CONCURS INTERNAŢIONAL?
Greu de răspuns. Sunt şi avantaje atunci când reprezinţi România, este o mare onoare, dar sunt şi câteva dezavantaje. Europenii privesc România ca pe o ţară plină de tâlhari şi cerşetori. Însă, prin aceste apariţii ale noastre, în muzică, în sport, în multe alte domenii, le putem schimba imaginea care li s-a format prin promovarea, într-o măsură exagerată, a relelor în detrimentul aspectelor pozitive.
Am arătat la acest concurs că avem oameni talentaţi, care muncesc şi asta ar trebui să facem mai des – să investim şi să ne promovă m valorile mult mai mult.
CE PROPUNERI ŢI-A FĂCUT EUROPA DUPĂ CE ŢI-A AUZIT VOCEA?
Ne-a propus câteva concerte. Exsită câteva proiecte despre care nu vreau să vorbesc înainte de a se concretiza. Apoi, cu siguranţă, ne-a adus foarte mulţi fani în urma acestei experienţe, care pentru mine a fost un plus. Eu am satisfacţia că m-am prezentat OK şi n-am ce-mi reproşa.
DAR ROMÂNII TĂI AU PĂRUT MAI INTERESAŢI DE O COLABORARE CU TINE DECÂT PÂNĂ LA EUROVISON?
Ce să spun, în primul moment am fost foarte uimiţi întrucât era o mare discrepanţă între ceea ce se-ntâmplase pe scenă şi rezultatul votului. Însă românii au apreciat ceea ce am făcut eu, şi chiar de la sosirea pe aeroport am fost întâmpinată cu multă căldură. Sunt oameni care mă îmbrăţişează pe stradă şi îmi spun că a fost foarte bine şi că le-am plăcut. Am primit enorm de multe mesaje, avem foarte multe concerte, ceea ce dovedeşte că a fost foarte bine şi că vor să mă vadă în continuare.
DE CE ÎŢI VINE BINE MUZICA LATINO?
E simplu, îmi place. Mă regăsesc în această muzică şi consider că un artist trebuie să iubească foarte tare ceea ce face. Aşa cum orice om trebuie să-şi iubească meseria, pentru că doar atunci putem transmite sentimentul, starea, putem face un lucru bun. Dincolo de muzica latino îmi plac mai multe genuri muzicale şi, pe viitor, vă voi arăta şi alte laturi ale Elenei Gheorghe.
AU FETELE DIN BALCANI CEVA ÎN PLUS FAŢĂ DE GRUPA MARE A FETELOR LUMII?
Asta ar trebui să ne spună compozitorul, el a scris textul. Noi am vrut ca, în această piesă, să se regăsească majoritatea fetelor, să se simtă bine dansând, să scape de monotonia zilnică… Şi să se mai energizeze.
CARE ESTE MELODIA CARE TE REPREZINTĂ, CEL MAI BINE, DIN ÎNTREGUL TĂU REPERTORIU?
„Până la stele“, cred că este cea mai de suflet. Este o piesă lentă, pe care am lansat-o vara trecută. Spun eu că este cea mai reprezentativă pentru mine.
CARE ESTE URMĂTOAREA DORINŢĂ PE CARE VREI SĂ ŢI-O ÎNDEPLINEŞTI NEAPĂRAT?
Sunt mai multe. În primul rând ar fi să lansez un album sută la sută Elena Gheorghe, cu muzica pe care mi-o doresc acum, după Moscova şi după experienţa trăită acolo. Pentru că te schimbă o astfel de experienţă.
DE CÂTE ORI AI INTRAT ÎNTR-UN CAZINO?
De câte ori am fost invitată la diverse show-ri. Dar, din păcate, mergem în cazinouri cu o formulă mult restrânsă. Eu am un band de 11 oameni care urcă pe scenă, alături de mine, în mod normal. Însă aici spaţiul este mai restrâns. Dar venim pentru oamenii care ne plac şi care insistă să fim prezenţi la astfel de evenimente. Şi vrem să mulţumim pe toată lumea.