Scriitoare, jurnalistă și vedetă de televiziune
Astăzi în vțrstă de 40 de ani, britanica are în spate o carieră de succes și este admirată de toată lumea. Ea și-a pus puternic amprenta în foarte multe domenii.
Victoria Elizabeth Coren s-a născut în Hammersmith, Marea Britanie. Este scriitoare, jurnalistă și vedetă de televiziune, dar a scris istorie și în lumea gamblingului. Englezoaica are rubrică săptămânală în publicații binecunoscute precum „The Observer” și „The Guardian”. De asemenea, ea prezint[ show-ul „Only Connect” de la BBC Four. Este autoarea volumelor „Love 16” și „Once More, with Feeling”. Și-a scris memoriile referitoare la jocul de poker – „For Richer, For Poorer: A Love Affair with Poker”, publicată în anul 2009 și reeditată în anul 2011.
Prima femeie care a câștigat EPT
Victoria Coren a intrat în istoria pokerului în septembrie 2006. Atunci, englezoaica a devenit prima femeie care a câștigat European Poker Tour. Se întâmpla la Londra, Victoria încasând la acea vreme un substanțial premiu în valoare de 500.000 de lire sterline. Ulterior, Victoria a participat la numeroase alte turnee, a comentat emisiuni de profil și a participat la show-uri dedicate pokerului. Joacă frecvent la Victoria casino de pe Edgar Road din Londra. Este pasionată după Texas Hold’em. În anul 2008, câștigurile ei din turneele live se ridicau la 1,2 milioane de dolari. Victoria Coren este membră a Team PokerStars Pro.