Judeţ a reuşit să se claseze pe primul loc după două zile de competiţie, devansându-şi de departe contracandidaţii şi aducându-şi în palmares un câştig de peste 110.000 euro.
Cel de-al doilea tur al competiţ iei de Texas Hold’em No Limit, cu premii de 423.700 de euro, a reunit la start, în 28 februarie, peste 223 de participanţ i, dintre care, după prima zi, pe baricade au mai rămas numai 33.
Judeţ s-a clasat pe locul al 14-lea după prima zi de concurs, cu 63.400 de chipuri, pe primul loc aflându-se panamezul Jose Severino. A doua zi sorţii i-au fost mai norocoşi lui Judeţ, care şi-a învins adversarii pe rând, ajungând pe primul loc, secondat de nemţii Andreas Krause (76.260 euro) şi Sebastian Homann (55.080 euro).
Pe lista de start a turului al doilea al Casinos Austria Poker Tour s-a mai aflat şi un alt româ n, Alin Pandilică, şi el rezistâ nd în cursă în ambele zile de competiţie, dar nereuşind să ocupe decât locul al 22-lea, cu un câştig de 2.330 de euro.
Pandilică a pierdut astfel două poziţii, după prima zi de concurs el aflându-se pe locul 20, cu 48.900 de chipuri.
MARATONUL CASINOS AUSTRIA POKER TOUR
Casinos Austria Poker Tour este un turneu pentru profesioniş ti, un maraton întins pe şapte săptămâni de turneu, desfăşurate în şapte cazinouri din Austria. Main event-ul fiecăreia dintre etape este un turneu de Texas Hold’em No Limit, cu un buy-in de 2000 de euro. Punctul culminant al CAPT 2009 este ediţia cu numă rul 20 a Campionatului European de Poker, ce va avea loc în perioada 4-11 octombrie la Grand Casino Baden. Premiul anticipat este de 5 milioane de euro.
Însă până atunci, următoarea etapă a concursului austriac Casinos Austria Poker Tour 2009 (CAPT) va avea loc în perioada 1-5 aprilie, de data aceasta la Salzburg. Premiile totale puse în joc la Casino Salzburg din Klessheim Palace vor fi în valoare de 500.000 de euro.
DE LA „BILE“ LA „CĂRŢI“ NU E DECÂT… O MASĂ
Celebru în România ca unul dintre invincibilii unui sport mai puţin mediatizat pe la noi, aşa cum, din păcate, este biliardul, Toni Judeţ pe numele său adevărat Antoanel Judeţ (30 de ani) este campion al României la „bile“. Noua sa pasiune, în ultima perioadă, este pokerul pe care îl practică, iată, la cele mai înalte cote. După biliard, Judeţ a devenit celebru şi în lumea pokerului internaţional, anul trecut, când alături de un alt jucător de poker român, Daniel Negreanu, a obţinut peformanţe promiţătoare la cea mai mare competiţie mondială de poker Texas Hold’em World Series of Poker 2008. Judeţ a fost atunci ultimul român scos din cursă, clasându-se pe un onorabil loc 22. Suma pe care şi-a adjudecato în urma performanţei la WSOP 2008 a fost de peste 250.000 de dolari, iar cash-in-ul a fost de 10.000 de dolari.
Toni Judeţ îşi face astfel loc în rândul românilor celebri pentru performanţele internaţionale în poker. Cel mai cunoscut româ n în acest domeniu este Daniel Negreanu, născut în Canada într-o familie de români şi stabilit de ani buni în SUA. Negreanu este deja un star în pokerul mondial şi se pare că pe urmele sale vor călca în curând şi alţi români, printre care Toni Judeţ, Cristian Dragomir sau, de ce nu, chiar Alin Pandilică.