Asociația Rombet este, incă de la inființarea sa, foarte activă in domeniul jocului responsabil, aceasta fiind una dintre direcțiile prioritare ale organizației.
In efortul lor de a schimba imaginea industriei și de a oferi suport atât persoanelor care se confruntă cu problema dependenței, cât și familiilor acestora, reprezentanții asociației sunt in permanență cu ochii ațintiți pe veștile care vin din țările unde proiectele de joc responsabil au devenit deja o tradiție la nivelul industriei de gambling.
Astfel, aflăm că la inceputul lunii aprilie, Comisia de Gambling a Regatului Unit a lansat noua sa strategie națională pentru jocul responsabil.
Scopul ei este acela de a reduce efectele dependenței de jocurile de noroc, propunându-și să se concentreze pe 12 domenii cheie care vor fi abordate in următorii 3 ani.
Printre cei vizați de noua strategie se numără operatori, autoritățile de reglementare, precum și organismele guvernamentale și comerciale. In total, un număr de 12 acțiuni prioritare formează nucleul noii strategii, printre care o mai bună intelegere a importanței educației privind consecințele negative ale dependenței de jocurile de noroc, imbunătățirea metodelor de indentificare a jocului cu efecte nocive și intensificarea eforturilor făcute in vederea stabilirii unei interacțiuni mai eficiente cu jucătorii.
„Lansarea, in Regatul Unit, a noii strategii naționale de responsible gambling este o dovadă că jocul responsabil este, in mod obligatoriu, o prioritate pentru industrie. Ba mai mult, cred că o astfel de abordare are efectul unei „chemări la arme”, dacă o putem numi așa, pentru toți cei implicați in domeniul jocurilor de noroc.”, a declarat prim-vicepreședintele Rombet, Dan Iliovici, expertul asociației in chestiuni ce țin de jocul responsabil.
Comisia de Gambling a Regatului Unit a ținut să sublinieze că noua strategie se concentrează atât pe zona online, cât și pe tradiționalul land-based, pe toate tipurile de jocuri de noroc, intenția fiind aceea de a acoperi toate acele zone de activitate care au in centru soluțiile de gambling, făcând trimitere inclusiv la eforturile de promovare ale operatorilor in diversele medii.

rombet conducere asociatie

Noua strategie a venit ca urmare a finalizării celei anterioare, lansate in 2012, cea care a ghidat eforturile industriei din 2013 până in prezent. Mai mult, lansarea noilor direcții se face in contextul in care raportul publicat de Comisia de Gambling in februarie arată că 0.5% din respondenții studiului erau jucători cu probleme, procentul fiind unul egal cu cel al ultimilor doi ani.
„Obiectivul nostru este de a ajuta jucătorii cu probleme să reducă efectele negative pe care dependența le are. Credem, de asemenea, că prevenirea este preferabilă situației in care trebuie să ajutăm persoanele, familiile și chiar societatea să facă față consecințelor dependenței.” a declarat președintele Neil Goulden, din partea Responsible Gambling Trust.
Noua strategie are insă in vedere și aceste așa-numite „publicuri secundare” (familie, prieteni), ce sunt la rândul lor afectate de probleme jucătoriilor care se confruntă cu dependența. Cunoscând această stare a lucrurilor, in România funcționează, tot la inițiativa Rombet, in parteneriat cu doamna psiholog Cristina Anghel, o linie telefonică unde toți cei interesați pot suna pentru a primi suport de specialitate.
„Deși drumul este lung și deloc ușor, suntem optimiști că lucrurile vor avansa in direcția dorită și in România. Pentru aceasta va fi insă esențial ca atât operatorii, cât și organismele de reglementare să ințeleagă nevoia unui efort comun, organizat și susținut.
Sperăm că noile proiecte care se anunță, precum cel al Fundației de interes public, vor oferi cadrul necesar continuării eforturilor de incurajare a jocului responsabil, la nivel național”, a concluzionat prim-vicepreședintele Rombet.

Articolul precedentWynn va crea… Paradisul
Articolul următor„EU ALEG TOUAREG !”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.