Raluca Elena Lazar

Raluca Elena Lazăr despre ce înseamnă brandurile Power Bet și Las Vegas Games

Avem nevoie de mai multă siguranță și susținere din partea statului, pe măsura cotizațiilor pe care le plătim.

➤ Cum a luat ființă Power Bet, cum a evoluat și mai ales ce planuri de dezvoltare are? Francize? Alte tipuri de colaborări?
Ideea Power Bet a venit în urma experienței acumulate în domeniul jocurilor de noroc care m-a făcut să observ și să înțeleg ceea ce noi, ca și operator pe piața jocurilor de noroc, putem să îmbunătățim pentru a veni în întâmpinarea tuturor cerințelor clienților noștri, dezvoltând un pachet mai variat al serviciilor oferite. Power Bet reprezintă răspunsul la aceste cerințe.
Încă din faza incipientă, conceptul de Power Bet a fost gândit pe termen lung, atât eu cât și echipa Power Bet fiind siguri de potențialul acestui concept. ȘI iată că, în acest moment, Power Bet este prezent în toate județele țării, reușind să ne adaptam unei largi și variate arii de clienți.
Ultimul an s-a remarcat printo creștere de amploare a companiei atât în ceea ce privește deschiderea de noi locații la nivel național cât și optimizarea continuă a serviciilor oferite.

Raluca Elena Lazăr despre ce înseamnă brandurile Power Bet și La Vegas Games

➤ Ce înseamnă rețeaua Las Vegas Games în acest moment?
În prezent Las Vegas Games include 7 locații de jocuri proprii. De asemenea, compania noastră se bucură de colaborări cu mai mulți parteneri din țară.
Conceptul nostru pleacă de la imaginea faimosului Las Vegas și a distracției pe care acesta o oferă. Noi ne propunem să cream o atmosferă potrivită pentru joc, cu multă energie și distracție. Înțelegem că factorul uman este cheia acestei activități, de aceea ne dorim ca serviciile oferite să fie de calitate. Angajații sunt orientați către cerințele clienților, fiind gazdele care stau la dispoziția acestora. Promovăm o conduită etică și o grijă deosebită față de jucătorii noștri, subliniind faptul că industria de sloturi reprezintă un mijloc de divertisment, distracție și relaxare.
Acordăm atenție tuturor detaliilor, încă de la planificarea unui eveniment și până la punerea acestuia în operă, deoarece ne dorim ca experiența de joc a clientului să fie unică. Perioada petrecută în cadrul creat de noi se poate caracteriza prin două cuvinte: provocare și adrenalină, aceleași coordonate pentru care și jucătorii revin în sălile noastre de jocuri.
Las Vegas Games beneficiază de un număr de aproximativ 500 de aparate tip slot machine. Folosim unele dintre cele mai populare mijloace de joc din piață și suntem deschiși către produsele noi. Clienții găsesc în sălile noastre echipamente de joc în pas cu tendințele actuale prezente în zona în care activăm.

Power Bet Las Vegas Games

➤ Câte locații POWER BET aveți în momentul de față și ce planuri de dezvoltare avețI pentru viitor?
În acest moment, POWER BET este prezent în 50 de locații proprii și aproximativ 800 de locații partenere. În decursul următorului an intenționăm să dublăm numărul de locații partenere. Un pas mare al companiei noastre a fost preluarea încă de anul trecut a operatorul Armin Bet, operator care activa în vestul țării, cu vechime din anul 2015 pe piața pariurilor sportive. Astfel, POWER BET reușește să aibă o prezență la nivel național.

➤ Ce intenții aveți în raport cu jocurile online?
Cu toții știm că o perioadă contextul social a fost mai restrictiv din cauza situațiilor pandemice, ceea ce a făcut ca și acest segment de servicii să fie afectat într-o oarecare măsură.
Aceasta experiență însă ne-a arătat cum putem să ne îmbunătățim și să ne ridicăm la nivelul cerințelor din piață și cum putem să fim cât mai conectați cu clienții noștri.
De aceea un alt plan ce vizează proiectarea activității POWER BET la un nivel superior îl constituie trecerea pe Platforma de online, demers ce va fi finalizat la începutul anului viitor.

Raluca Elena Lazăr despre ce înseamnă brandurile Power Bet și La Vegas Games

➤Cum ați reușit să vă păstrați angajații în condițiile actuale?
Suntem foarte norocoși deoarece echipa noastră este consolidată și am reușit să rămânem uniți chiar și după numeroasele întreruperi ale activității. Inițial, contextul social a fost incert. Situația fiind nouă și neexistând măsuri sau reglementări, a fost cauzată o stagnare în toate domeniile iar angajații își puneau întrebări despre ce o să se întâmple. Statul prin instrumentul Șomajului Tehnic a venit în sprijinul antreprenorilor, sprijin ce a fost resimțit pozitiv și în cadrul companiei noastre.
Pe de altă parte, această perioadă ne-a făcut să înțelegem mai bine angajamentul și încrederea pe care ne-au acordat-o angajații prin faptul că au rămas solidari companiei. Acest lucru a făcut ca și noi, la rândul nostru, să le venim în ajutor dacă situația era de așa natură.

➤Ce credeți că lipsește industriei jocurilor de noroc din România?
În România, industria jocurilor de noroc este o activitate încadrată ca prestare de servicii cu caracter special, făcând ca activitatea să fie: permanent monitorizată, riguros controlată și impozitată la unul din cele mai mari niveluri. Aceste trei aspecte vin pe fondul unui cadru legislativ instabil. Și când spun asta mă gândesc la toate modificările care s-au produs în legislație în ultimii ani cu privire la acest domeniu.
Prin urmare, pentru a avea certitudinea că munca este prestată conform cu cerințele legale aflate într-o continuă schimbare, noi, organizatorii de jocuri de noroc, suntem focusați, în mare parte a timpului, asupra acestor modificări pentru a fi siguri că ceea ce facem, facem bine. Cu alte cuvinte, consider că avem nevoie de mai multă siguranță și susținere din partea statului, de ce nu, pe măsura cotizațiilor pe care le plătim.
Un aspect la fel de important este lipsa de unitate a organizatorilor de jocuri de noroc. Având în vedere că activăm cu toții în același mediu și ne supunem acelorași reguli, cred că onorabil ar fi să ne susținem reciproc în demersul de a ne prezenta într-un mod mai proeminent nevoile noastre în relația cu Statul.

Raluca Elena Lazăr despre ce înseamnă brandurile Power Bet și La Vegas Games

➤ Ce-i sfătuiți pe operatorii de jocuri de noroc?
Consider că fiecare operator de jocuri are conceptul său personal asupra modului în care acționează. Fiecare dintre noi avem așteptări diferite, moduri de gândire diferite, cât și metode diferite. De aceea, cred că este greu să găsești sfatul pe care să îl oferi și acesta să fie veriga lipsă și să se potrivească tuturor.
Însă, ceva ce cred că ar putea provoca niște schimbări ar fi această unitate pe care am menționat-o anterior. Acesta ar fi un prim pas pentru crearea unui spațiu legislativ care să permită stabilitatea în acest domeniu de activitate.

Articolul precedentGiocoNews, partner media al eSports Business Summit 21
Articolul următorNoile restricții adoptate de Guvern, pentru limitarea pandemiei de Covid-19