anchidim zagrean

Practica jocurilor de noroc în 2021

De ce trebuie să fie exceptate jocurile de noroc de la obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale?

Articol din seria „Practica jocurilor de noroc”, de Anchidim Zăgrean, Președinte ROMBET

Datorită reglementările în vigoare, la această dată, operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc sunt în totală derută, în ceea ce privește obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, ca urmare a faptului că sunt puși în imposibilitatea de a se conforma acestei obligații sau sunt nevoiți să forțeze o conformare inadecvată și nereală. Această situație gravă, în activitatea jocurilor de noroc, a apărut ca urmare a lipsei corelărilor acestor prevederi, cu conținut general, față de reglementarea specială a organizării și exploatării jocurilor de noroc dar și din lipsa de interes a autorităților de a pune de acord aceste prevederi cu operațiunile practice specifice acestei activității.
Pentru ca organizatorii jocurilor de noroc să nu fie puși în această situație, delicată, de conformare pur administrativă și din necesitatea de a încerca o aplicare a acestor prevederi doar din dorința de a nu încălca legea, trebuie să spunem că legiuitorul a trecut cu vederea prevederile din Legea 24 din 2000, actualizată, în ceea ce privește faptul că soluţiile, pe care le cuprinde un act normativ, trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte.
În mod concret trebuie spus faptul că Ordonanța de urgență nr. 28 din 25 martie 1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, prevede, la art. 1, faptul că operatorii economici care încasează integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit sau debit, sau a substitutelor de numerar, contravaloarea prestărilor de servicii efectuate, direct către populaţie, sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.
Legislaţia specială a jocurilor de noroc – OUG 77 din 2009, actualizată – prevede că sumele de bani, depuse de jucători, prin orice formă de încasare, reprezintă taxa lor de participare la joc, din care se constituie miza jocului, iar contravaloarea serviciului prestat, care urmează să fie înregistrat de organizator, sub formă de venit, se determină ca diferență dintre taxa de joc colectată şi premiile acordate.
Aceeași definiție, a valorii sumelor încasate de la jucători, dar privită din perspectiva jucătorului, o regăsim și în Regulamentul (UE), nr. 549/2013 al Parlamentului European și Consiliului din 21 mai 2013 – privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană – cu aplicabilitate obligatorie pentru toate statele membre:
„Definiție: sumele plătite pentru bilete de loterie sau pariate constau în două elemente: plata pentru un serviciu către unitatea care organizează loteria sau jocul de noroc și un transfer curent rezidual către câștigători.”
Pentru înțelegerea modului specific de desfășurare a operațiunilor privind jocurile de noroc, mai jos este o descriere practică a etapelor parcurse și operațiunile care au loc, până la momentul în care un organizator de jocuri de noroc ajunge în situația în care poate determina, prin calcule, contravaloarea serviciului prestat, ca o componentă a celor două elemente enunțate mai sus și reprezentând, în mod practic, diferența dintre valoarea taxei de participare colectată de la jucători și valoarea premiilor acordate câștigătorilor:
1. Organizatorul de jocuri de noroc, în baza ofertei făcute participanţilor la joc – conform Regulamentului de joc aprobat şi apoi acceptat de jucători – colectează de la aceştia o taxă de participare la joc, în numele şi pe seama participanţilor (jucătorilor);
2. În schimbul sumelor depuse în custodia organizatorilor, de participanţii la joc primesc de la aceștia dreptul de participare la joc, prin intermediul unor instrumente de plată definite de lege ca mijloacele de joc auxiliare și care se regăsesc în practică sub formă de: bilete de participare (bingo, loto, pariuri), jetoane (casino), impulsuri (sloturi) etc.;
3. Prin depunerea sumelor de bani de către participanții la joc și lăsarea acestora în garanția organizatorului de jocuri de noroc, sub formă de taxă de participare, jucătorii nu transferă acestuia dreptul de proprietate asupra acestor sume de bani, iar organizatorul nu poate dispune pentru sine de aceste încasări. În practică aceste operațiuni economico-financiare se încheie, de fapt, doar după terminarea jocului şi distribuirea câştigului cuvenit participanţilor la joc, moment în care se poate determina și nivelul sumelor rămase pentru sine, sub formă de venit și care constituie de fapt, plata serviciului prestat de organizator;
4. După momentul încheierii jocului şi după acordarea premiilor către participanții la joc, desemnați câștigători conform Regulamentului de joc, organizatorul poate dispune, pentru sine, de sumele de bani rămase, din taxa colectată, sume care reprezintă venitul din prestarea serviciului de organizare a jocurilor de noroc;

Prin urmare, prin menţinerea acestei norme cu caracter general și în totală contradicție cu prevederea specială, privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, operatorii economici sunt puși practic în imposibilitatea conformării, deoarece:
– Taxa de participare colectată nu reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat de organizator și în consecință acesta nu poate elibera participantului bon fiscal în care să fie prevăzută suma depusă. Organizatorul de jocuri de noroc este obligat, în schimb, de legea specifică, să acorde în schimbul sumelor încasate de la jucător, un drept de participare la joc, prin eliberarea de mijloace de joc auxiliare, sub formă de bilete de participare la joc, jetoane, impulsuri etc.;
– Prin încasarea de către organizator a taxei de participare, lăsată în custodie de jucători, nu are loc o schimbare a dreptului de proprietate asupra sumelor depuse de participanţii la joc, sumele respective nu sunt încasate ca sume ce reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat, în consecință organizatorul nu poate elibera un document care să ateste că a avut loc o operaţiune de schimbare a unui drept de proprietate, sub formă de bon fiscal şi/sau factură, așa cum este obligat prin prevederile legale actuale;
– Pentru organizatorul de jocuri de noroc taxa de participare la joc nu reprezintă o sumă încasată în nume propriu, ci doar o sumă colectată în numele participanţilor, de aceea el nu poate elibera acestora un document care ar atesta faptul că el (organizatorul de jocuri) poate dispune, după voinţa proprie, de aceste sume de bani.
Faptul că organizatorii de jocuri de noroc, ca urmare a activității specifice, nu încasează de la jucători contravaloarea serviciilor prestate, deci nu încasează un venit, au determinat autoritățile europene să excepteze jocurile de noroc de la Directiva privind TVA-ul, prin prisma faptului că nu se cunoaște, la data încasării sumelor de la jucători, o proporție care să stabilească exact cât din acestea reprezintă venitul realizat și prin urmare care este suma care ar putea constitui baza de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Această excepție se regăsește și în reglementarea națională, privind taxa pe valoarea adăugată, de unde rezultă clar și fără nici un dubiu că aceste sume nu pot să fie declarate, prin intermediul caselor de marcat electronice fiscale, ca reprezentând contravaloarea unui serviciu prestat.
Explicația, de mai sus, o regăsim de altfel și în Hotărârea din 5 mai 1994, Glawe, prin care CJUE s-a pronunțat cu privire la baza de impozitare aplicabilă, în ceea ce privește jocurile de tip slot-machine, dar valabilă pentru toate jocurile de noroc și care stabilește că atunci când, în temeiul legii, un anumit procentaj din sumele puse în joc de jucători este distribuit acestora cu titlu de câștig. Curtea a declarat că baza de impozitare a TVA-ului este constituită numai din procentajul din sumele puse în joc de care exploatatorul jocurilor de noroc poate dispune în mod efectiv pentru sine, ceea ce înseamnă că acest procentaj nu include procentajul din totalul sumelor puse în joc care corespunde câștigurilor plătite jucătorilor.
De asemenea în jurisprudența CJUE regăsim și explicația conform căreia scutirea de TVA, de care beneficiază jocurile de noroc, este motivată de considerente de ordin pur practic, legate de faptul că operațiunile de jocuri de noroc nu se pretează prea bine la aplicarea TVA-ului. Astfel, TVA-ul este un impozit pe consum a cărui bază de impozitare o constituie suma primită în schimbul furnizării unui bun sau al prestării unui serviciu. Acest sistem nu este ușor de aplicat jocurilor de noroc, în care consumatorii plătesc mize în schimbul unei șanse de a obține un câștig, de o valoare superioară eventual.

Practica jocurilor de noroc

Concluziile privind necesitatea eliminării obligaţiei, pentru organizatorii de jocuri de noroc, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
Această prevedere a fost introdusă cu mult timp în urmă iar în acel moment nu exista o lege specială care să prevadă restricțiile și condiţiile de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc, deci este o prevedere depăşită juridic şi economic.
Organizatorii de jocuri de noroc nu pot fi obligaţi, prin lege, să elibereze participanţilor la jocul de noroc, două documente, cu efecte juridice și economice diferite: unul care atestă dreptul de proprietate, asupra sumelor lăsate în custodia organizatorului și care dau jucătorului dreptul de a participa la joc și care se regăsesc în practică sub forma mijloacelor de joc auxiliare şi un al doilea document, pentru aceeași sumă, care să ateste că a fost încasată o sumă de bani și că aceasta reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat și în consecință a avut loc o schimbare a dreptului de proprietate asupra sumelor depuse.
Prin menţinerea acestei prevederi se încalcă dreptul de proprietate asupra sumelor depuse de participanţi, în custodia organizatorului, în schimbul dreptului de participare la joc și în același timp, organizatorul de jocuri de noroc, ar trebui să elibereze jucătorilor un document fiscal care atestă nereal faptul că el poate dispune în nume propriu și fără alte obligaţii, de sumele depuse de participanţi, sub formă de taxă de participare la joc.
Prin urmare, casele de marcat electronice fiscale, nu ar trebui să constituie o obligație de utilizare, pentru organizatorii de jocuri de noroc – ca urmare a faptului că se încasează de la jucători mize și nu venituri.
De menționat și faptul că activitatea de jocuri de noroc, care include printre altele și încasarea sumelor depuse de jucători, cu cele două elemente care le compun – respectiv mize și venituri – este permanent supravegheată, monitorizată și controlată de organismul special constituit pentru acest scop și care deține permanent și în timp real toate datele de joc: nivelul taxei de participare la joc, nivelul premiilor acordate precum și venitul realizat de organizator, ca diferență între primele două elemente.
În concluzie, marea problemă cu care se vor confrunta organizatorii de jocuri de noroc din România o constituie faptul că la ANAF, pe baza conectării caselor de marcat fiscale, vor fi înregistrate ca venituri sumele încasate de la jucători (reprezentând, în opinia funcționarilor ANAF, contravaloarea unor servicii prestate direct populației) deși în realitate aceștia vor încasa, la fel ca și până acum, mize de joc. În acest fel nu vor exista concordanțe între datele transmise prin intermediul caselor fiscale conectate și veniturile înregistrate în evidențele contabile ale acestora, cu nașterea evidentă a unor suspiciuni de evaziune fiscală, spălare de bani, etc… printr-o simplă și banală lipsă de corelare a reglementărilor.

Revenim, în următoarele numere ale revistei, cu alte opinii privind activitatea jocurilor de noroc…