O donație

O donație de 7.700 de euro a fost făcută de Pragmatic Play, un furnizor lider de piață în industria jocurilor de noroc, către Homeless Animal Hospital.

Pragmatic Play

În spatele acestui proiect stă Romania Animal Rescue / World Animal Veterinary Emissaries, o asociația fondată în 2011. Echipa Homeless Animal Hospital este momentan formată din 20 de medici, asistente și personal auxiliar, care au ca scop ajutarea cățeilor și pisicilor abandonate din adăposturi, sau care provin din familii cu venituri mici, ori care aparțin unor categorii defavorizate. Astfel, animalele aflate în situații critice pot beneficia de ajutor medical specializat.

În anul 2017, Homeless Animal Hospital a înființat primul spital veterinar cu profil social din țară, unde au fost tratate animale fără stăpân sau din medii sociabile vulnerabile, scopul organizației fiind de a construi încă 7 astfel de spitale regionale în toată țara.

Pragmatic Play a donat 7,700 de euro proiectului Homeless Animal Hospital contribuind astfel la îndeplinirea unui vis: de a acorda ajutor medical cât mai multor animale fără adăpost. Furnizorul s-a implicat în mai multe acțiuni caritabile în ultimele luni, cea mai recentă fiind donația a 21,000 de euro Fundației filantropice Metropolis pentru reabilitarea etajului al 7-lea al Institutului Clinic Fundeni. Totodată, dezvoltatorul de jocuri de noroc a donat sume considerabile mai multor organizații neguvernamentale din Malta.

Cătălin Bratosin, Head of Games Development la Pragmatic Play, a declarat: “Pragmatic Play îi susține pe cei care luptă pentru o lume mai bună, mai sigură, mai puțin violentă, integrând valori precum bunătatea, respectul și compasiunea în toate activitățile sale.
Prin donațiile primite, Homeless Animal Hospital își poate concentra eforturile spre a salva, trata, reabilita, hrăni și steriliza mai multe animale ca niciodată. ONG-ul salvează în fiecare an viețile a sute de animale de companie, oferindu-le îngrijirea medicală de care au nevoie.
Sunt mândru că fac parte dintr-o companie care contribuie proactiv la bună-starea comunității din România și care își recunoaște responsabilitățile din afara industriei, îmbunătățind viețile celor din jur.”

Julian Jarvis, CEO la Pragmatic Play, a adăugat: “Animalele de companie sunt de importanță majoră în viețile oamenilor. Cu toate acestea, când ele se îmbolnăvesc, pot adevărate poveri pentru cei care au nu resursele necesare pentru a le ajuta. Homeless Animal Hospital vine în ajutorul animalelor abandonate sau vulnerabile, asigurându-le o viață mai bună.
Angajamentul față de comunitățile în care activăm este foarte important pentru noi, motiv pentru care suntem bucuroși că putem sprijini cauze umanitare dintre cele mai diverse.”

18+ | JocResponsabil.ro

Citește și știrile de AICI.

Te poți abona repede și ușor la canalul Tv Casino Life & Business Magazine chiar de aici…