Narcis Godeanu, fostul Șef de Cabinet al fostului Președinte al Oficului Național pentru Jocuri de Noroc, a fost numit în Comitetul de Supraveghere al ONJN.
Prin Decizia Primului Ministru din data de 10 iunie 2019, Teodor-Narcis Godeanu este numit in Comitetul de Supraveghere a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.
Domnul Godeanu va avea, în Comitetul de Supraveghere, funcția de membru neexecutiv din partea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.
Reamintim că dl. Godeanu a fost Șeful de Cabinet al fostului Președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, Dan Iliovici.
Totodată dl. Godeanu o înlocuiește în Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc pe dna. Carmen Elian, revocată din funcție prin aceeași Decizie a Primului-Ministru din 10 iunie 2019.