Interviuri

Interviuri la cald, luate unor reprezentanți de marcă ai industriei de gambling din România, în a doua zi a târgului ICE Londra 2022.

Cel mai mare eveniment B2B din industria mondială a jocurilor de noroc, ICE London 2022, a continuat în capitala Regatului Unit iar impresia generală este una pozitivă, în ciuda absențelor de marcă ale celor mai importanți producători de echipamente dedicate jocurilor tradiționale.

Standurile companiilor online au fost luate, efectiv, cu asalt de către vizitatori, în cea de a doua zi de la ICE Londra 2022, fapt ce dovedește că, pentru mulți, viitorul jocurilor de noroc este online.

A doua zi a târgului londonez s-a dovedit, chiar și pentru noi, în calitate de unici parteneri media din România și Europa Centrală ai acestui eveniment extrem de important, una surprinzător de benefică și, fapt greu de luat în calcul, am terminat exemplarele (nu puține) ediției speciale ICE din Casino Life & Business Magazine cu puțin înainte de prânz iar din Romanian Gambling Directory exemplarele rămase se puteau lesne aduna într-o singură mână.

Toate acestea ne-au demonstrat că apetitul pentru evenimente in-person al vizitatorilor este deosebit de crescut iar dorința de relaționare nu cunoaște limite.

Tot vizitând expoziția ne-am întâlnit cu reprezentanți ai operatorilor din România, dar și cu reprezentanți ai autorităților de reglementare din țara noastră și, ca să vă introducem în atmosfera de la Londra, am luat și câteva interviuri pe care le puteți urmări chiar aici, în filmul Zilei II de la ICE 2022.

ICE Londra 2022 se desfășoară în perioada 12-14 aprilie la ExCel Center Londra.

Casino Life & Business Magazine este, ca de obicei, singurul partener media din Românie și din Europa Centrală și de Est al acestui eveniment deosebit de important.

Poți vedea și filmul Zilei I de la ICE 2022 chiar AICI.

Articolul precedentCu Dan Ghiță, Președinte Executiv ROMBET despre piața jocurilor de noroc din România
Articolul următorEdiția din 2022 a ICE London s-a încheiat cu un bilanț excelent (video ziua III)