Încercarea Mafiei de a organiza un sindicat al dealerilor din Las Vegas, la ediția de săptămâna aceasta din Lecturi de Duminică.
Anii ’60-’70, anii în care Mafia avea puteri nebănuite, s-au răsfrânt și asupra orașului viciilor din deșertul Nevada, în tentativa acesteia de a deține controlul absolut.
Încercarea Mafiei de a organiza un sindicat al dealerilor din Las Vegas
De John L. Smith
Mike O’Callaghan era guvernator al Nevadei de doar câteva luni în mai 1971, când s-a confruntat cu o criză în administrația sa. Și anume, ce să facă cu avocatul din New York Wilfred „Bill” Davis.
Într-un moment în care prezența enigmaticului Howard Hughes ar fi trebuit să scoată industria jocurilor din umbra lungă a gloatei, o himeră, după cum s-a dovedit ulterior, dealerii de cazinouri din Las Vegas s-au trezit curtați de organizatori din 711 Gaming Union.
Sună norocos, nu-i așa?!
Nu a fost prima sau ultima dată când cineva a venit cu ideea strălucită de a sindicaliza dealerii, prin mâinile cărora trec averile clienților și ale regilor cazinourilor corporative în fiecare noapte. În mod istoric, cazinourile au adoptat o poziție dură împotriva organizării angajaților din jocuri.
Numele său s-a pierdut în mare parte în istorie, dar prezența lui Davis ca avocat al sindicatului a fost un semn că norocosul 711 probabil că nu era doar o salopetă de muncă. La urma urmei, el a fost avocatul lui Vito Genovese.
Și mafioții din familia Genovese Tommy Eboli, Michael Miranda și Gerardo „Jerry” Catena. (Catena va fi ulterior legat de un producător important de aparate de sloturi și de directori ai Caesars Palace, unde se spunea că ar avea acțiuni ca proprietar ascuns.)
Ziarul Las Vegas Sun al lui Hank Greenspun a intrat imediat în acșiune pentru a-l prezenta pe Davis și încercarea s-a de organizare. Un titlu strălucitor și un kicker din ediția din 1 mai: „Mafia Behind Drive for Dealer’s Union” și „Mob Lawyer to Call the Shots”.
Ceea ce a urmat a fost un editorial deghizat ca o știre care l-a descris pe Davis și nu a lăsat nicio îndoială în mintea cititorilor despre cine ar conduce dealerilor dacă s-ar sindicaliza. Greenspun și reporterii săi au lovit zi de zi, dar nu a durat mult să atragă atenția lui O’Callaghan. Industria jocurilor din Nevada a fost rareori departe de scandal în acele zile, iar O’Callaghan l-a trimis rapid pe președintele Consiliului de Control al Jocurilor, Phil Hannifin, pentru a desluși întreaga tentativă de organizare. În câteva ore, Hannifin a anunțat că ia în considerare recomandarea ca Davis să fie inclus pe Lista statală a Persoanelor Excluse, mai cunoscută sub numele de Cartea Neagră. La acea vreme, Cartea Neagră conținea 22 de nume, dintre care 11 făceau parte din clasa de personaje prezente la inaugurarea din 1960.
Problema lui Hannifin a fost simplă: o mare parte din reglementările statului privind jocurile în general și utilizarea unei liste de excludere nu fuseseră testate prea mult în instanțe. Scandalul organizării sindicatului a avut loc la un moment dat, când nu era clar dacă Consiliul de Control ar putea plasa, în mod legal, troșorii la sloturi sau la cărți precum și alte categorii care încălcau legea, în Cartea Neagră, cu atât mai puțin un avocat din New York, care, în calitate de avocat al al sindicatului său, M.C. Pashos i-a asigurat pe sceptici, nu a fost niciodată „arestat, condamnat pentru o infracțiune sau acuzat de abatere neetică de către vreun barou de avocați”. Și în acele zile, trișorii la sloturi au furat anual cazinourilor aproximativ 10 milioane de dolari, conform estimărilor Consiliului de Control. Funcționarii au fost nevoiți să admită că mai întâi vor trebui să stabilească reglementări înainte de a le oferi înșelătorilor „86”.
Greenspun nu a avut niciodată nevoie de prea mult ajutor pentru a-și exprima ideea, dar O’Callaghan a sporit îngrijorarea editorului cu propriile sale comentarii concise. Între timp, organizatorii sindicatelor și-au exprimat surprinderea, având în vedere rolul muncii organizate în victoria grea a lui O’Callaghan asupra guvernatorului Ed Fike în campania penrtu guvernator din 1970.
Davis nu avea unde să se ascundă. Numele său apărea peste tot în investigațiile congresului asupra influenței mafiei din New York, familia Genovese având o puternică influentă acolo la acea vreme. Își vizitase deseori clientul, regretatul Genovese, în închisoarea federală. Mai mult de două decenii mai târziu, Davis va continua să țină capul de afiș pentru conexiunile sale complexe cu eșalonul superior al familiei Genovese, dintre care unii membri erau vizitatori obișnuiți în Las Vegas.
Pashos, președintele și organizatorul local al sindicatului, a reușit cu mai multe cazinouri să deschidă calea spre vot. El a încercat să minimizeze amenințarea statului cu Cartea Neagră, aducând în discuție o direcție care va fi folosită, fără succes, de alții asociați chiar și periferic, în industria cazinourilor.
„Credem că nu au jurisdicție asupra noastră”, a spus el. „Nu suntem proprietari ai niciunei licențe de jocuri.” Apoi, aruncând o privire către O’Callaghan: „Sunt surprins că ar permite acest lucru. Munca l-a pus în funcție”.
Acest lucru nu i-a împiedicat pe Guvernator și pe luptătorul editor de ziare să continue criticile lor față de încercarea de organizare făcută de mafie. Până la sfârșitul verii, amenințarea Carții Negre nu mai era necesară. Voturile de organizare nu reușiseră și astfel încercarea de a organiza un sindicat al dealerilor s-a stins.
La urma urmei, 711 Gaming Union nu a fost atât de norocos!
Sursa: cdcgamingreports.com
Articolele din seria Lecturi de Duminică sunt AICI.