Ediția de anul acesta a tradiționalei expoziții din domeniul jocurilor de noroc a fost, cu siguranță, una deosebită, dar pentru a vedea ce a făcut-o deosebită i-am intervievat pe câțiva dintre participanți, astfel…

Valentin Adrian Georgescu, CEO al NOVOMATIC Romania
Ce a adus nou această ediție a E-Arena?
NOVOMATIC participă la Entertainment Arena Expo încă din anul 2007. Și anul acesta, am fost plăcut surprinși de numărul mare al vizitatorilor și de interesul acestora față de produsele și serviciile NOVOMATIC.

Sunteți mulțumit de participarea companiei dumneavoastră la acest eveniment?
Acest eveniment anual devenit tradiție pentru NOVOMATIC, este un alt mijloc prin intermediul căruia ne dorim să le rămânem aproape atât actualilor cât și viitorilor colaboratori. La ediția din acest an, NOVOMATIC a venit în întâmpinarea solicitărilor clienților săi cu oferte personalizate dar și cu prezentarea ultimelor noutăți – echipamentele de joc VIP II si VIP III, ruleta Panther și terminalele de pariuri sportive TIP&CASH. Până în acest moment, feedback-ul primit este unul pozitiv.

Cum vedeți evoluția industriei de gambling din țara noastră de acum încolo?
Domeniul jocurilor de noroc s-a dezvoltat foarte mult față de momentul la care acest segment și-a făcut apariția pe piață, în sensul îmbunătățirii calității echipamentelor, intrării pe piață a din ce în ce mai multor operatori în domeniu și bineînțeles, a reglementărilor continue și îmbunătățirii continue a sistemului legislativ în acest context. Pentru anii următori considerăm că piața jocurilor de noroc va beneficia de o și mai bună dezvoltare și funcționare, menținând același trend ascendent al rezultatelor obținute.

Dan Iliovici, Director Executiv ROMBET
Ce a adus nou această ediție a E-Arena?
În primul rând, foarte mulți vizitatori străini. Am remarcat că au fost prezente numeroase companii internaționale din domeniul jocurilor online, foarte interesate de recenta deschidere a pieței din România.
Ne-am bucurat să primim numeroase vizite la stand și să stăm de vorbă cu invitații noștri din Italia, Austria, SUA, Marea Britanie, Germania. Și au fost companii de prestigiu: de exemplu, Scientific Games, care a susținut prima prezentare la o asemenea manifestare în cadrul conferinței ”Ora Exactă în Gambling”, eveniment la care Rombet a fost partener și co-organizator. Mulți dintre cei care au fost pentru prima dată prezenți în România ne-au declarat că nu și-au închipuit că avem o industrie atât de vibrantă a gamblingului și evenimente de asemenea amploare.

Am remarcat, la această ediție, și suprafața, semnificativ extinsă, pusă la dispoziția expozanților, , semn că industria de gambling beneficiază de o nouă etapă dinamică, ca urmare a recentelor regementări din acest domeniu. .

Sunteți mulțumit de participarea companiei dumneavoastră la acest eveniment?
Pentru noi a fost o nouă reușită.
Am fost bucuroși să constatăm că interesul pentru asociațiile de profil este în creștere: am răspuns cât mai detaliat întrebărilor unor potențiali membri, și am pus în legătură investitori din domeniu, cu firme de profil din țară și străinătate.
În cadrul conferinței ”Ora Exactă în Gambling”, ROMBET, prin Dan Iliovici, director executiv, și Anchidim Zăgrean, vicepreședinte, a avut două prezentări, și a participat la dezbateri extreme de constructive, legate de noua legislație și jocul responsabil.
Le mulțumim pentru prezență doamnei Odeta Nestor, președinte ONJN, domnilor Daniel Florea, deputat și membru în Comisia Juridică a Parlamentului, precum și d-lui Marian Ivan, inspector pe concurență la Direcția Servicii – Consiliului Concurenței. Domniile lor au încurajat industria de jocuri de noroc la mai multă transparență, dialog solid cu autoritățile, și au felicitat oamenii de afaceri pentru trendul pozitiv pe care au așezat acest domeniu în România.
Suntem, deasemena, mândri de toți membrii Rombet care au participat la E-Arena cu standuri interesante și prezentări captivante – DGL Pro, Newton, Armin Bet, Mario Star. Felicitări, tuturor! Totodată menționăm și succesul avut de reprezentanții companiei americane Scientifc Games – un gigant al domeniului, cu peste 8.500 de angajați și încasări de 3 mld.$, care au susținut, la invitația ROMBET, o prezentare tehnică, în vederea introducerii pe piața din România a unor sisteme de monitorizare a sloturilor.

Cum vedeți evoluția industriei de gambling din țara noastră de acum încolo?
Odată cu definitivarea noului cadrul legislativ, preconizăm o dezvoltare solidă a industriei noastre, în special pe partea jocurilor online, a mașinilor cu risc limitat – AWP, dar nu numai. Ne așteptăm, și sperăm, ca proiectul fundației de interes public dedicată jocului responsabil să pornească, în sfârșit, la drum, Rombet fiind unul dintre promotorii acestui program.

Anton Lakatos, Director General INNOGATE
Ce a adus nou această ediție a E-Arena?
Sunteți mulțumit de participarea companiei dumneavoastră la acest eveniment?
Ediţia recent încheiată a Entertainment Arena Expo a fost o nouă oportunitate de a ne reîntâlni cu clienţii şi partenerii noştri şi de a le prezenta în premieră portofoliul lărgit de produse disponibil odată cu finalizarea procedurilor de fuzionare a GTECH şi IGT având ca rezultantă crearea unei companii lider. Am reţinut interesul şi apetenţa vizitatorilor standului INNOGATE pentru produsele de calitate pe care le-am expus şi pe care le avem in distribuţie, in tentativa fiecaruia de a se diferenţia pe o piaţă puternic concurenţială. Am fost încântaţi să constatăm deosebita apreciere de care s-au bucurat noile modele de maşini de joc prezentate . Revoluţionarul cabinet AXXIS introducând în exclusivitate tehnologia TRUE 3DTM, multigame-ul CrystalDualTM cu reputaţia de a fi setat noi standarde în industrie şi legendarul S3000TM au stârnit interesul vizitatorilor standului.

Ȋn esenţa, INNOGATE oferă valoare pentru bani dar şi acces în condiţii de flexibilitate mărită la produse premium care să satisfacă nevoile reale şi importante pentru client. Diversitatea mix-ului de maşini de joc puse la dispoziţie are potenţialul de a crea diferenţierea mult dorită prin oferta unică de vânzare, iar noi exact asta propunem clienţilor noştri.

Cum vedeți evoluția industriei de gambling din țara noastră de acum încolo?
Ȋn contextul recentelor reglementări legislative, a căror desăvârşire este încă amânată de publicarea aşteptatelor norme de aplicare ale legii #124, se pot observa încercări de repoziţionare şi regândire a modelelor de business în tentativa identificării unor cât mai bune adecvări la noile condiţii . Ȋn viitorul imediat şi în cel nu foarte îndepărtat vor continua să se producă schimbări importante în structura pieţei, iar cei care vor lua deciziile strategice cele mai potrivite vor avea şansa să-şi consolideze poziţiile şi totodată să-şi dezvolte perspective şi planuri de business cât mai rezistente la alte potenţiale schimbări de mediu ce nu vor întârzia să apară .

David Coldea, Manager de Vânzări BAUM GAMES
Ce a adus nou această ediție a E-Arena?
Ȋn primul rând cred că a adus cel mai mare număr de vizitatori din ultimii ani. Ȋn altă ordine de idei, nouă, BAUM GAMES, ne-a adus un număr record de vizitatori şi mai ales de noi clienţi.

Sunteți mulțumit de participarea companiei dumneavoastră la acest eveniment?
De fiecare dată am fost mulţumiţi, însă, pe an ce trece, gradul de satisfacţie e mai mare. Asta si datorită succesului pe care Dracula’s Games îl au la E-Arena.

Cum vedeți evoluția industriei de gambling din țara noastră de acum încolo?
Acum, că lucrurile, din punct de vedere legislativ, s-au mai aşezat, sperăm la o perioadă mai predictibilă.

Gyula Csortan, Director General ALFASTREET
Ce a adus nou această ediție a E-Arena?
Am remarcat o serie de noutăți atât în ceea ce priveşte organizarea cât şi în ofertele expozanților. Suprafața de expunere a fost mai mare decât în anii precedenți, înregistrarea şi monitorizarea vizitatorilor mai riguroasă iar la intrare a fost instalat un ecran video de mari dimensiuni. O altă noutate a fost conferința organizată de Romslot pe tema programului Joc Responsabil.

Sunteți mulțumit de participarea companiei dumneavoastră la acest eveniment?
Cu siguranță! Alfastreet a participat la toate edițiile EAE de până acum, acest eveniment fiind pentru noi un reper important în calendarul anual. Este cea mai bună ocazie să relaționăm cu clienții actuali, să identificăm clienți potențiali şi să aflăm noutățile şi trendurile din domeniu.

Cum vedeți evoluția industriei de gambling din țara noastră de acum încolo?
Perioada actuală arată o dinamică a pieței, generată în mare măsura de recentele schimbări legislative şi de legalizarea pariurilor online. Sunt optimist că aceste schimbări vor avea efecte pozitive şi că adaptarea la noile condiții va aduce şi noi oportunități. Pot spune că EAE 2015 a fost un exemplu în acest sens.

Marius Stoi, Director General DGL PRO
Ce a adus nou această ediție a E-Arena?
Cred că această ediţie a E-Arena a fost la un nivel mult peste celelate ediţii, ca număr şi calitate a expozanţilor, ca prezentare a standurilor şi nu în ultimul rând ca şi calitate a vizitatorilor. Noutăţile aduse au fost bineînţeles echipamentele. De această dată, toate companiile implicate au venit cu produsele lor de top.

Sunteți mulțumit de participarea companiei dumneavoastră la acest eveniment?
Eu personal sunt foarte mulţumit de participarea DGL PRO la acest eveniment. Pe lângă faptul că am strâns legaturile cu clienţii vechi şi le-am confirmat încrederea în evoluţia produselor noastre, am reuşit să atragem şi clienţi noi, atât din ţară cât şi din afara ei.

Cum vedeți evoluția industriei de gambling din țara noastră de acum încolo?
Evoluţia industriei de gambling stă sub semnul legislativului. Încă nu avem un cadru legislativ complet, după cum ştim ne lipsesc normele de aplicare. Oricum condiţiile de intrare în zona gamblingului au devenit destul de dure aşa că trierea celor implicaţi va duce la ridicarea nivelului acestei industrii, fapt dovedit şi de aceată ediţie a E-Arena.

Dragoș Buriu, General Manager NEWTON Slots
Ce a adus nou această ediție a E-Arena?
Sincer? Multe sisteme, dar experiența își spune cuvântul. Bineînțeles, pe lângă experiență, intervine și capacitatea de a dezvolta sistemul pentru a îndeplini cerințele fiecărui organizator în parte.Nu e ușor, lucrăm de 2 ani la acest sistem și stim bine că de la a produce un sistem și până la a produce unul bun, e cale lungă ce necesită multă muncă. Spun asta având echipă proprie de dezvoltare, formată din 10 programatori și o echipă tehnică formată din 14 tehniciei.

Sunteți mulțumit de participarea companiei dumneavoastră la acest eveniment?
Pot spune că sunt mai mult decât mulțumit. Participarea la această ediție a demonstrat încă odată puterea cu care existăm pe piață și faptul că nimic nu ne poate detrona de pe poziția de lider. Avem cum probabil deja știți, cel mai bun sistem de monitorizare și jackpot existent la ora actuală în România. Contractul de exclusivitate semnat cu firma Amatic, a adus și el o mărire a portofoliului de clienți si discutăm aici de nume ca Maxbet, Metropolis, Gameworld, Eldorado si multi alții. Acestia sunt doar o parte din clientii ce s-au arătat mai mult decât dornici să exploateze noile modele ale producătorului austriac.

Cum vedeți evoluția industriei de gambling din țara noastră de acum încolo?
Cred că cel mai bun cuvânt pentru asta, ar fi „diversitate”. Clienții vor din ce în ce mai mult să vadă și altceva. Nu mai merge să ai o sală cu un singur tip de joc, se cere diversitate, clienții vor să vadă că operatorii pun la dispoziție o gamă largă de sloturi din care pot alege.
Noile standarde într-o sală de joc sunt jackpot și bineînțeles un control total. Nu te mai poți aștepta ca în anul 2015 încă să operezi fără a avea un sistem ce-ți oferă toate datele în timp real pe telefon, laptop sau alte gadget-uri.

Edgar Isaakyan, Partener STORM Group
Ce a adus nou această ediție a E-Arena?
Entertainment Arena Expo este pentru compania noastrǎ un proiect sigur și stabil, anul acesta fiind cea de a patra ediție la care am participat. Storm Group este un brand ȋn spatele cǎruia se aflǎ patru departamente de servicii corespunzǎtoare industriei de gambling și nu numai. Dincolo de auspiciile legislative, am constatat o impresionantǎ evoluție și dorintǎ de schimbare din partea operatorilor economici, cu referire la criterii, strategii de creștere a profitului, de imbunǎtǎțire a designului sǎlilor de joc, sporirea confortul clienților, etc.

Prin urmare, produsele prezente la expoziție ȋndeplinesc ȋn totalitate cerințele actuale cu privire la dezvoltarea oricǎrui business, fie cǎ ne referim la domeniul jocurilor de noroc sau alte domenii. Cu prilejul acesta, am adus din nou ȋn atenția vizitatorilor sistemele de management systems (CMS), adaptate rigorilor ONJN, dar pliabile și pe nevoile jucǎtorilor. În plus, am dezvoltat colaborarea cu Spintec d.o.o pentru ruleta Karma™, ȋn sensul cǎ avem activǎ opțiunea de Rent pentru acest produs. New entry ȋn sȃnul companiei Storm Group este proiectul audio&video marketing, un concept destul de nou ȋn tara noastrǎ, dar determinabil pentru promovarea și cresterea profitului oricǎrei afacerii. Şi nu ȋn ultimul rȃnd, sistemele de aromatizare, deja cunoscute ȋn rȃndul consumatorilor de gen, care ȋntr-un timp foarte scurt au demonstrat cǎ sunt indispensabile atunci cȃnd se doresc servicii de calitate superioarǎ.

Sunteți mulțumit de participarea companiei dumneavoastră la acest eveniment?
Urmarea participǎrii la Entertainment Arena Expo a fost beneficǎ pentru promovarea produselor companiei noastre, ȋn sensul cǎ feedback-urile pozitive au apǎrut imediat, ducȃnd la stabilirea de noi relații comerciale și dezvoltarea celor existente.

Cum vedeți evoluția industriei de gambling din țara noastră de acum încolo?
În strânsǎ legǎturǎ cu reglementǎrile legale ȋn domeniul jocurilor de noroc, cu siguranța vom asista la comasarea operatorilor economici medii și mici, dar și la noi intrǎri de operatori economici pe segmentul jocurilor de noroc online. De maximǎ importanțǎ este stabilizarea legislativǎ, astfel incȃt ȋntreaga industrie sǎ ȋși recapete echilibrul și sǎ-și urmeze cursul firesc.

Articolul precedentOra Exactă în Gambling, o audienţă record si un success imens
Articolul următorO săptămână până la deschiderea târgului G&A 2015 din China

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.