Hard Rock International a semnat un acord cu EuroVegas Hungary Ltd. pentru a construi un resort hotel şi cazino în Ungaria. Această investiţ ie face parte din planul de extindere anunţat de acţionarii companiei în 2007 şi care presupune ca aceştia să atace agresiv pieţe din Europa de Est, America Latină şi zona Pacific a Asiei. Reprezentanţii companiei spun că plănuiesc să deschidă între 25 şi 30 de astfel de complexuri. Planurile de acum doi ani au fost încetinite de eşecul înregistrat de parcul tematic din Statele Unite ale Americii, care a fost închis şi a intrat în procedurile de faliment. Hotelul de peste 600 de camere din Ungaria va fi situat în apropiere de graniţa cu Slovacia şi Austria, iar deschiderea este programată să aibă loc cel mai devreme în anul 2012.