Grupul de companii NOVOMATIC din România a activat cu succes pe piața românească în ultimii 27 de ani iar astăzi operează aproximativ 2.500 de posturi de joc la echipamente electronice și 340 terminale de pariuri, în mai mult de 200 de săli de jocuri de noroc ADMIRAL sau partenere și agentii de pariuri TIP&CASH, din întreaga țară. De asemenea, grupul închiriază mai mult de 2.600 de echipamente de jocuri de noroc pentru terți și operează în parteneriat cu Compania Națională Loteria Română S.A. în jur de 5.100 de terminale de videoloterie (VLT), in aproximativ 1400 de locații. Incepând cu acest an, NOVOMATIC România este de asemenea distribuitor unic la nivel național pentru echipamentele de joc APEX.
Cifra de afaceri realizată în anul 2016 este de aproximativ 57 mil. Euro, în creștere cu 7% față de anul precedent, în timp ce 15 mil. Euro reprezintă taxele plătite pentru această perioadă. Investițiile din anul 2016 se ridică la 34 mil. Euro.
Grupul de companii NOVOMATIC din România, intenționează să crească numărul de echipamente de joc și a dedicat în bugetul pe 2017 11 mil. Euro pentru acest scop. Astfel, se estimează creșterea numărului de posturi de joc exploatate la 3.000, iar a celor închiriate tot la 3.000.
De asemenea, se intenționează creșterea numărului de terminale de pariuri la peste 500 și numărul de echipamente VLT exploatate la peste 6.000.
Totodată, NOVOMATIC România, este cunoscută pentru colaboararea sa de lungă durată cu autoritățile competențe în lupta împotriva contrafacerii și încălcării drepturilor de proprietate intelectuală în domeniul jocurilor de noroc.
Este de menționat și faptul că a fost prima companie care a introdus conceptul de Joc Responsabil în România, urmând ca proiectul să fie extins la nivelul întregii industrii, prin intermediul Romslot.
Valentin Adrian Georgescu, CEO NOVOMATIC Group în România, a declarat:
„Privind în urmă la anii in care m-am alăturat NOVOMATIC Group, am realizat că industria jocurilor de noroc consolidează arta, tehnologia și inovatia, pentru a oferi entuziasm, divertisment și satisfacție oamenilor. Am observat de asemenea necesitatea ca aceste elemente, care la acel moment au fost interpretate greșit, să fie abordate și prezentate publicului într-un mod corect.
Doresc în continuare să schimbăm percepția românilor asupra jocurilor de noroc, într-o viziune modernă prin care facilităm nevoia de a socializa și de a angaja tehnologia, adrenalina,și emoția oferite de divertisment în timpul lor liber.
Calea pe care am ales-o a fost plină de provocări și schimbări dinamice în situația economică și politică, însă consider că cel mai important aspect rămâne respectul față de oameni și nevoile lor, atât la nivelul consumatorului cât și la nivel de management.
Acestea fiind spuse, cred că rețeta succesului este în primul rând de a recruta, educa și motiva cei mai buni candidați pentru anumite poziții, în al doilea rând de a implica echipa de la cel mai mic la cel mai înalt nivel ierarhic în îndeplinirea obiectivelor companiei și în al treilea rând – de a nu îți pierde valorile morale. Pe scurt, aș încuraja comunicarea constructivă cu oamenii din companie dar și cu clienții, pentru stimularea gândirii creative și pentru obținerea unui feedback corect, esențial în identificarea și rezolvarea situațiilor dificile.
Astăzi, pot spune că sunt bucuros să fac parte din această industrie interesantă care continuă să se dezvolte.
Să nu uităm faptul că ne aflăm în luna martie, luna dedicată doamnelor și domnișoarelor, iar cu această ocazie doresc să amintesc faptul că 75% din cei peste 1200 de angajați ai Grupului de Companii NOVOMATIC din România, este reprezentat de segmentul feminin. Acest lucru nu poate decât să sublinieze aprecierea și respectul ce îl port pentru aceste doamne și domnișoare, cărora doresc să le mulțumesc pentru efortul și devotamentul de care dau dovadă și să le urez „La mulți ani!”
Laura Boșneag, Sales Manager, NOVOMATIC Group în România:
“M-am alăturat echipei NOVOMATIC România în urmă cu aproximativ nouă ani, timp în care am acumulat experiență atât în domeniul operativ cât și în cel al vânzărilor.
Atât pentru mine cât și pentru clienții noștri, NOVOMATIC înseamnă stabilitate, inovație și garanția de a livra tehnologie câștigătoare. Consider că loialitatea și satisfacția clienților ne oferă motivația necesară pentru a îmbunătăți zilnic calitatea serviciilor oferite”.
Georgiana Diaconu, Marketing Manager, NOVOMATIC Group în România:
“Sunt mândră de a face parte din echipa NOVOMATIC România, unul dintre cei mai importanți lideri din domeniul jocurilor de noroc. Provocarea și responsabilitatea cea mai mare constă în transformarea inspirației și dedicării mele în realizări concrete pentru cele trei brand-uri pe care le reprezentăm: NOVOMATIC, ADMIRAL și TIP&CASH.
Cele mai importante elemente în cadrul echipei consider că sunt comunicarea, libertatea de expresie, stabilitatea, susținerea și motivația din partea managementului.
Chiar dacă ar putea părea că jocurile de noroc reprezintă un domeniu destinat exclusiv bărbaților, acest concept nu mai este de actualitate iar aspectele care contează de fapt sunt implicarea, respectul și devotamentul fiecăruia dintre noi, indiferent dacă este bărbat sau femeie.”
Octavia Marincovici, Financial Manager, NOVOMATIC Group în România:
“In urmă cu șaisprezece ani când m-am alăturat grupului NOVOMATIC, domeniul jocurilor de noroc era nou pentru mine.
Aceasta a reprezentat pentru mine o șansă, o provocare și mai ales o oportunitate de a fi parte dintr-o echipă cu experiență și viziune internațională în acest domeniu. Mă bucur să fac parte din această echipă, fiecare zi este diferită.
Consider că cel mai important este respectul pentru munca pe care o desfășurăm fiecare dintre noi.”
Mioara Cocea, Legal Manager, NOVOMATIC Group în România:
Sunt în echipa NOVOMATIC România de nouă ani iar pentru mine, cele mai importante aspecte în toată această perioadă au fost stilul de lucru caracterizat de seriozitate și grija lucrului bine făcut, verticalitatea și hotărârea în decizii dar și sprijinul primit din partea managementului pentru a evolua din punct de vedere profesional, pentru a învăța cât mai multe și pentru a crește împreună cu echipa NOVOMATIC România.
Prin faptul că tot timpul sunt dezvoltate proiecte noi, în care și eu sunt implicată, entuziasmul pe care l-am avut la începutul colaborării este în continuare la fel de mare și aștept cu interes noi provocări și experiențe în acest frumos capitol din viața mea alături de echipa NOVOMATIC.”