Game World la 20 de ani de recorduri în România

0
Game World

Extinderea celei mai mari săli de jocuri din România, Game World București Mall Vitan, după o investiție de un milion de euro, dar și cifrele la care a ajuns astăzi compania o plasează printre liderii industriei de entertainment.
Indicatorii arată un parcurs clar ascendent: de la 50 de posturi de joc, în 1999, la peste 800 astăzi și de la 35 de angajați, în urmă cu 20 de ani, la peste 400 anul acesta.
Calendarul pe 2019 cuprinde peste 200 de petreceri și evenimente, cu un record de participare la petrecerea aniversară de 20 de ani – circa 2000 de participanți.

Game World, unul dintre liderii pieței locale a jocurilor de noroc, care operează cea mai mare sală de jocuri de tip slot machines din țară, a aniversat 20 de ani de activitate în România, fiind una dintre puținele companii din acest sector cu o continuitate atât de îndelungată.

Compania marchează două decenii pe piață prin inaugurarea, la 1 octombrie, a celei mai moderne zone a unei săli de jocuri din România, la Game World București Mall Vitan, rezultat al unor lucrări de modernizare fără precedent. Cea mai mare sală de jocuri din România și, probabil, din Europa de Est este și prima de la care a pornit compania în urmă cu 20 de ani, iar transformările prin care a trecut ilustrează clar întreaga istorie Game World în România. În această perioadă suprafața sălii a crescut de peste 8 ori, de la 300 de metri pătrați la circa 2500, peste 330 de posturi de joc fiind azi la dispoziția clienților.

Cea mai mare sală de joc din România devine și mai mare. În urma investiției de un milion de euro de la Game World București Mall Vitan, punem la dispoziția clienților o nouă zonă a sălii, cu o ambianță deosebită, dotată cu cele mai moderne echipamente de joc și conexe cum sunt cele două video wall-uri cu o suprafață de 20 de metri pătrați”, explică Attila Török, Director de Strategie Game World.

Cele mai importante momente din istoria companiei:
1999 Inaugurarea Game World București Mall Vitan
2005 Inaugurarea Game World Calea Moșilor București
2007 Inaugurarea Game World Alba Iulia
2008 Inaugurări Game World Constanța, Game World Brașov, Game World București Liberty Center
2010 Inaugurarea Game World Sun Plaza București
2014 Extinderea Game World București Mall Vitan, care devine cea mai mare sală de jocuri din România
2017 Relocarea și extinderea Game World Constanța, care devine cea mai mare sală de jocuri din afara Bucureștiului
2019 Extinderea Game World București Mall Vitan cu o investiție de 1 milion de euro

În ultimii ani, Game World și-a ajustat strategia de business prin diversificarea ofertelor și a serviciilor. Suntem un furnizor de experiențe de entertainment și le oferim clienților noștri ambianța, facilitățile și o paletă largă de opțiuni de socializare și divertisment. Spre exemplu, calendarul pe 2019 cuprinde peste 200 de petreceri și evenimente cu tematici și atracții diferite pentru clienții noștri. Pe 20 septembrie am aniversat cei 20 de ani de activitate în România prin petreceri appreciate de un număr record de participanți, circa 2.000, la București, și peste 800, la Constanța. Terasele pentru fumători, barurile șI zonele de relaxare și socializare din sălile de jocuri, serviciul de valet parking sau lifturile pentru acces mai confortabil sunt alte câteva elemente prin care răspundem preferințelor clienților”, mai spune Attila Török.

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de existență a Game World România, compania va oferi și primele 20 de burse private de studii pentru studenții la Psihologie, în cadrul unui program intitulat „Bursele Game World”.

Acest program, o inițiativă unică pe piața de profil din România, se află la prima sa ediție anuală și se adaugă setului de acțiuni de Responsabilitate Socială Corporativă desfășurate de companie. Bursele completează susținerea pe care Game World o acordă campaniei de educare a tinerilor «Antrenat de Majorat», precum și programului «Joc Responsabil», ce vizează sprijinirea persoanelor ce se confruntă cu probleme de joc și promovarea unei atitudini responsabile față de jocurile de noroc. Compania este și unul dintre partenerii tradiționali ai Hospice Casa Speranței”, a declarat Andrei Frimescu, Director de Marketing și PR al Game World.

Game World pășește astfel în cel de-al treilea deceniu de existență ca o companie pregătită pentru provocările secolului XXI, oferindu-le clienților o experiență bogată și diversă de entertainment într-un mediu sigur, plăcut și relaxant.

Game World România se numără printre companiile representative pe piața centrelor de divertisment din România, având ca domeniu de activitate organizarea și exploatarea sălilor de jocuri de noroc electronice. Brandul Game World este prezent în București și în alte trei orașe importante din țară, Constanța, Brașov și Alba Iulia, iar la nivel internațional în România, Slovacia, Republica Moldova și Croația. În România, compania și-a început activitatea în septembrie 1999, cu prima sală de jocuri Game World, în București Mall Vitan, care este în prezent cea mai mare din țară.