Românii au arătat, încă o dată, că au declanşat invazia în boxul profesionist mondial. Gala de la Ploieşti a constituit un nou prilej de a-i vedea la lucru pe unii dintre cei mai promiţători reprezentanţ i ai actualei generaţii.

Ion Ionuţ, pe numele său de „ring“ Jo Jo Dan, dovedeşte, cu fiecare meci, că e gata să devină cel de-al cincilea campion mondial român, în boxul profesionist. Ultima sa victorie, cea asupra mexicanului Miguel Casillas – Ploieşti, 19 decembrie 2008 -, i-a adus titlul WBC Intercontinental la categoria super-uşoară şi l-a propulsat între primii şapte sportivi la această versiune.

Jo Jo a obţinut victoria împotriva mexicanului prin KO în repriza a 11-a, după un meci de mare angajament, în care l-a mai trimis de două ori la podea pe adversar. „M-am simţit excelent, pentru că am fost bine pregătit din punct de vedere fizic. Casillas a fost, şi el, foarte rezistent la pumni, dar am dovedit că sunt mai bun ca el, mai antrenat şi mai în formă“, a declarat, în exclusivitate pentru revista Casino, Ion Ionuţ. El a reuşit astfel cea de-a 23-a victorie la profesionişti, din tot atâtea meciuri (13 prin KO).

Ionuţ s-a născut la 9 august 1981, la Giurgiu, şi s-a format ca boxer la clubul Dinamo Bucureşti. Cele mai importante partide susţinute la profesioniş ti au fost contra lui Paul Delgado (KO în repriza a 12-a) şi a fostului campion mondial Raul Balbi (KO în repriza a 3-a). Românul este antrenat de Pierre Bouchard, la clubul canadian Interbox, din Montreal.

Pe lângă partida dintre Jo Jo Dan şi Miguel Casillas pentru titlul WBC Intercontinental – categoria superuşoară, gala de la Ploieşti, intitulată „Invincibilii 3’’, a mai programat alte patru meciuri foarte importante. Pentru titlul mediteranean WBS, la categoria super-pană, românul Viorel Simion l-a învins pe ungurul Zolt Nagy. Bogdan Dinu l-a învins prin KO pe James Oscar Pratt Jr., la categoria grea, Sorin „Pantera“ Tănăsie l-a învins pe spaniolul Juan Garcia Martin, la categoria pană, iar Lucian Bot l-a făcut KO pe ungurul Viktor Szalai, la categoria grea.

La gală au asistat câteva VIP-uri din lumea sportului, printre care campionul mondial la categoria super-mijlocie (IBF), Lucian Bute, fostul campion mondial la categoria semi-uşoară (WBA), Leonard Doroftei, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, şi Viorel Păunescu, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie.

Revista CASINO LIFE & BUSINESS MAGAZINE a fost, şi de această dată, partener media în cadrul galei „Invincibilii 3“, în calitatea sa de partener oficial al Federaţiei Române de Box.

Articolul precedentTRUMP TAJ MAHAL – MAI MULT DECÂT LUX
Articolul următorLUXURY SHOW – LUXUL LA SUPERLATIV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.