Odată cu aniversarea unui an de la apariţia pe piaţa editorială din România, revista Casino Life & Business Magazine şi-a decernat, în cadrul unei ceremonii găzduite de Hotelul Athenee Palace Hilton din Capitală, premiile pentru anul 2008.

Spectacolul, prezentat de actriţ a Crina Matei, a reunit persoane importante de pe scena politică, artistică şi din industria jocurilor de noroc, şi a ocazionat câteva momente artistice speciale. Gala inaugurală Casino a fost deschisă de un recital al trupei Amadeus, iar în cuprinsul spectacolului, pe scenă au fost invitaţi şi trupa Distinto, dar şi actorul Andrei Teaşcă.

Premianţii serii au fost George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, premiat pentru Primul Teatru de Proiecte; Adrian Georgescu, administratorul Novo Invest Co, reprezentantă a Novomatic în România, premiată ca fiind compania producătoare a celor mai de succes aparate electronice de joc de pe piaţă; Lucian Bute, desemnat cel mai bun boxer român al tuturor timpurilor; primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, premiat pentru curaj, sub deviza „A treia oară e cu noroc!“; Adrian Artene, redactor şef al revistei Can-can, pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume şi apoi de a ieşi pe stradă.

La categoria perseverenţă în introducerea transmiterii programelor de radio şi televiziune digitale terestre, premiat al revistei Casino a fost Mircea Cazan, pre- şedintele Companiei Naţionale de Radiocomunicaţii. Un premiu deosebit, pentru eleganţa cu care a făcut cel mai mare pariu cu Europa ñ Hotelul Rin Grand din Bucureşti – a revenit lui Robert Negoiţă. Preşedintele AOCR, Sorin Constantinescu, a fost premiat pentru anduran- ţă şi cea mai mare vechime în domeniu, 18 ani. Cea mai mare reţea de cazinouri electronice din Româ nia, reţeaua Million, a fost premiată şi ea, prin directorul general al companiei Ritzio, Alexander Ginsburg, iar premiul a fost înmâ nat lui Sergiu Furdui, directorul executiv al companiei. Premiul Special al serii a revenit preşedintelui Loteriei Naţionale, Liliana Minca, pentru cel mai mare premiu acordat vreodată în România. Casino Life and Business Magazine a acordat, la Gala aniversară, diplome de excelenţă colaboratorilor săi, astfel: Preşedintei Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, preşedintelui Federaţ iei Române de Box, Rudel Obreja, Adinei Buzatu de la Trends by Adina Buzatu, Alinei Ciul de la „Ciul&Asociaţii“, lui Liviu Poenaru de la „Poenaru şi Poenaru“.

Un moment de culoare a fost acordarea premiului Casino Girl, Roxanei Creţoiu, ea fiind cea care a adunat cele mai multe voturi pe site dintre toate frumuseţile prezente de-a lungul acestui prim an în pictorialele revistei Casino.

La finalul Galei, cei prezenţi au avut amabilitatea să ne dea câteva declaraţii:

CARMEN TOCALĂ – diplomă de excelenţă

Diploma este o urmare a parteneriatului. Până la urmă şi jocurile de cazino şi baschetul sunt jocuri de noroc. Dacă ai o zi norocoasă la baschet poţi câştiga; la fel şi la ruletă. Marius Răileanu a făcut o promisiune că îşi va urmări premianţii în anul care vine, pentru a-i putea premia din nou.

ADINA BUZATU – diplomă de excelenţă

Este un premiu foarte important, pentru că vine în urma unei colaborări care, sper eu, a fost de succes şi care mie mi-a făcut o deosebită plăcere. Întotdeauna îmi place să lucrez cu profesionişti, cu oameni care sunt interesaţi să fie totul perfect, să facă lucrurile aşa cum trebuie. Ceremonia a fost foarte, foarte elegantă.

ALINA CIUL – diplomă de excelenţă

Sunt foarte încântată. Nu mă aşteptam să primesc această diplomă. Probabil sunt roadele muncii pe un an de zile alături de revistă, un an în care societatea a scris număr de număr articole şi a fost alături de o revista de lux precum Casino.

SORIN CONSTANTINESCU – premiul pentru anduranţă şi cea mai mare vechime în domeniu, 18 ani

Da, un premiu deosebit care, pe bună dreptate, se numeşte „de anduranţă“. Lucrez în domeniu de 18 ani şi, făcând o medie între bune şi rele, rămân cu mult mai multe satisfacţii decât neîmpliniri. Un premiu care îmi dă satisfacţie deplină.

GEORGE IVAŞCU – premiul pentru primul Teatru de Proiecte din România

Premiul acesta înseamnă, în primul rând, o şansă imensă de a vedea că Teatrul Metropolis, la mai puţin de un an, pentru că abia la 1 ianuarie 2009 vom face un an de la înfiinţare, este recunoscut de nişte oameni care ştiu ce înseamnă a investi, ştiu ce înseamnă capital.

ROBERT NEGOIŢĂ – premiul pentru eleganţa cu care a făcut cel mai mare hotel din Europa – Hotelul Rin Grand, Bucureşti

Suntem foarte onoraţi. Consider că premiul acesta dovedeşte că am dus un proiect la bun sfârşit, fapt remarcat şi, iată, recunoscut.

MIRCEA CAZAN – premiul pentru Perseverenţă în introducerea transmiterii programelor de radio şi televiziune digitale terestre

Este un eveniment deosebit, o premieră. Sperăm ca această premieră să se repete şi cu celelalte reviste şi cu tot ceea ce faceţi. Cum am spus, e mare lucru să ai prieteni să să-i preţuieşti. Eu am fă- cut un efort deosebit ca să fiu aici, dar nici un efort nu este prea mare când eşti alături de prieteni.

ADRIAN GEORGESCU – premiul pentru Compania Producătoare a celor mai de succes aparate electronice de joc de pe piaţă

Este ceva inedit, este ceva nou, ceva foarte frumos. Mă bucur foarte mult pentru acest premiu. Cum am spus şi mai devreme, el se datorează unei munci asidue a grupului nostru şi sunt onorat că lam primit.

LIVIU POENARU – diplomă de excelenţă

Mă bucur foarte mult, în primul rând, că mă aflu aici, alături de personalităţi distinse din viaţa publică, din domenii foarte importante. Îi mulţumesc lui Marius Răileanu că mi-a oferit această plăcere deosebită.

ADRIAN ARTENE – premiul pentru Curajul de a spune lucrurilor pe nume şi de a ieşi apoi pe stradă

E cu atât mai important premiul acesta, cu cât vine din partea unor colegi de breaslă. Să recunoşti meritele unui coleg, astăzi, este un adevărat chin pentru mulţi. În realitate, dacă recunoş ti meritele cuiva, înseamnă că ştii să joci demn pe piaţă şi că nu ai decât să creşti în valoare, iar evoluţia ulterioară va fi una ascendentă.

RUDEL OBREJA – diplomă de excelenţă

În puţine cuvinte trebuie să spun că am participat la o gală de o eleganţă deosebită, într-o companie deosebită. Casino nu se dezminte. Mulţumesc pentru diplomă, o consider un gest de prietenie şi apreciere.

SERGIU FURDUI – premiul pentru Cea mai mare reţea de cazinouri electronice din România, Million

Acest premiu înseamnă foarte mult pentru noi, întrucât vine ca o răsplată. Chiar a fost un merit, pentru că mi-am propus ceva şi am reuşit. Bănuiesc că din acest motiv am şi luat premiul şi o să facem tot posibilul să fim aici şi la anul.

DIRECŢIA GENERALĂ ANTICORUPŢIE

A fost o seară deosebit de elegantă, iar pentru noi este o surpriză extraordinară în primul rînd faptul că ne regăsim în această revistă. E un început, domnul director vorbea foarte frumos de faptul că trebuie încurajate şi instituţiile statului să îşi promoveze mesajul, alături de partenerii noştri din societatea civilă. Cred că genul acesta de parteneriat poate părea noncoformist, şi inedit, în primă instanţă, dar cred că are o utilitate extraordinară.

Articolul precedentCasino, de la vis la realitate
Articolul următorDE PE COVORUL ROŞU LA MASA DE POKER

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.