Revista Casino a împlinit un an. La mulţi ani! Mulţumim! Şi, ca orice revistă de ţinută, care se respectă, a suflat în lumânări, simţindu-se bine laolaltă cu cei mai buni prieteni, într-o atmosferă initimă şi elegantă. Oameni deosebiţi, cu suflete mari, au fost alături de noi în clinchetul paharelor cu şampanie.

N-o să zugrăvim aici, cu pensule rigide şi n-o să repovestim cu limbă de lemn timpul scurs. N-o să spunem că „a fost greu ca orice început“, că „am avut nevoie de curaj“, că „ne-am apucat de muncă mânaţi de pasiune“, că „am redescoperit roata“, că „vrem să facem cunoscut…“, că „ne-am lovit de…“, că „ne-am luptat cu idei preconcepute“. Ce rost să aibă, acum, toate acestea?! Iertat să ne fie aplombul, dar noi vom spune că am decis, am început şi am performat. Vom mai spune că, indiferent ce zonă defineşte, presa se face cu fermitate şi fără jumătăţi de măsură. Dacă e necesar să fie făcut ceva serios, e în regulă! Dacă nu, nicio problemă! Există multe alte domenii de abordat. Am redescoperit, aici, o lume – la propriu şi la figurat -, cu bune şi cu rele. Cu elementele ei de spectacol, de inefabil, de magie. Dar şi cu nuanţele ei de disperare şi de neîmplinire. Am abordat industria de gambling din perspectiva ei economică dar şi din cea socială, din perspectivă legislativă dar şi din aceea a legalităţii. Am adus în paginile revistei gânduri, idei şi personalităţi din toate domeniile care, într-un fel sau altul, interacţionează cu zona jocurilor de noroc, cu divertismentul, cu show-biz-ul, cu sportul.

Am dat o importanţă deosebită calităţii editoriale şi grafice. Un om de succes trebuie să se regăsească, cu plăcere, în paginile unei reviste elegante. Un om elegant trebuie să se identifice cu atmosfera din jurul său. Iar revista Casino Life & Business Magazine a dorit, şi a reuşit, să creeze decorul adecvat, atât în print, cât şi în realul imediat. Adică acela al Galei de decernare a premiilor anuale ale revistei Casino, organizată la Hotel Hilton din Bucureşti.

Pentru că, nu-i aşa, dacă vorbim de un context în care orice vis poate deveni realitate, atunci noi suntem primii care vrem să materializăm visele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.