Dan Iliovici about self-exclusion

Despre autoexcludere în jocurile de noroc

De Dan Iliovici, Vicepreședinte, ROMBET

În majoritatea statelor cu tradiție în dezvoltarea de programe generic numite ”Joc Responsabil”, dar și în țări care au legalizat mai recent jocurile de noroc există scheme de autoexcludere a jucătorilor. Astfel de programe sunt desemnea oferite de cei mai mulți operatori de jocuri de noroc, chiar în lipsa unui cadrul legal, acestea fiind concepute pentru a limita accesul la oportunități de joc și pentru a oferi ajutor jucătorilor cu probleme.
În cele ce urmează voi prezenta cele mai importante modalitățI de punere în practică a programelor de autoexcludere, însă trebuie menționat faptul că nu există un model care să poată fi preluat automat de fiecare stat, mai ales în condițiile în care legislația din domeniul jocurilor de noroc nu este deloc unitară, nici măcar la nivel european.
Simplu spus, autoexcluderea este un instrument pentru cei care doresc să înceteze sau să-și (auto) limiteze accessul la jocurile de noroc un anumit timp. Acest interval de ”pauză” poate fi de la câteva luni la cinci ani, cele mai des întâlnite intervale fiind cele de 3 luni, 6 luni, un an, doi, trei sau cinci ani. Sunt cazuri (jurisdicții) în care se poate cere autoexcluderea permanentă, dar probabil că dificultățile de urmărire a respectării și a eficienței acestei măsuri extreme o fac greu, dacă nu chiar imposibil de pus în practică.
Cred că ar trebui de la început să subliniem faptul că fără inițiativa și dorința jucătorului de a respecta acest angajament, autoexcluderea este în cea mai mare măsură ineficace.
Nu este cazul să intrăm în jocul de pasare a responsabilităților dar, poate mai mult decât în alte cazuri, pentru ca autoexcluderea să aibă efectul dorit este esențială colaborarea jucătorului.
Asta nu înseamnă însă o diminuare a răspunderii tuturor celorlalte părți: operatori, autorități, chiar și familia sau prietenii. Cu toții pot contribui la succesul eforturilor comune de revenire la normal a jucătorilor cu probleme grave de joc.

rombet

Și fiindcă am amintit de pus în practică, orice program de autoexcludere prevede cine ține evidența persoanelor autoexcluse și cine verifică respectarea acestui ”angajament”. Am regăsit în practică trei modalități de întocmire/ținere a unui registru al persoanelor autoexcluse:
• fiecare operator ține propria evidență, jucătorul fiind astfel ”obligat” să repete procedura de autoexcludere cu toți operatorii la care vrea să fie oprit să joace;
• există o entitate independentă (cel mai des fiind un ONG) care ține evidența jucătorilor și a operatorilor la care persoana în cauză a decis că vrea să fie autoexclus. Această organizație primește cererile de autoexcludere de la jucători și diseminează lista acestor jucători către operatorii înrolați în sistem;
• evidența jucătorilor autoexcluși și comunicarea cu operatorii este asigurată de către autoritatea responsabilă cu domeniul jocurilor de noroc.
În oricare dintre cazuri este în sarcina operatorilor să ia cele mai rezonabile măsuri pentru a opri accesul jucătorilor la platformele sau locațiile pentru care persoana respectivă s-a autoexclus.
Fiecare dintre cele trei modele are avantaje și dezavantaje, dar consider că în decizia de implementare a unui sistem, cel mai important criteriu ar trebui să fie grija față de jucător.
El trebuie să se fie ajutat în decizia de autoexcludere prin ușurința procedurilor, prin explicarea opțiunilor și a pașilor necesari, iar apoi prin îmbinarea acestui instrument cu celelalte modalități de ajutor, consiliere și terapie. În același scop operatorii, dar și autoritățile, fac publicitate serviciului de autoexcludere, pentru a-l face cunoscut și cât mai ușor accesibil.
Dacă pentru jocurile online este relativ simplu să se verifice la începutul fiecărei logări pe platforma de joc dacă jucătorul este sau nu autoexclus (dacă este pe lista/baza de date a celor autoexcluși) și, în funcție de aceasta, să i se permită sau nu accesul la joc, în cazul jocurilor de noroc tradiționale, unde în marea majoritate a statelor jucătorul nu este identificat la intrarea în locațiile de joc, acest fapt duce la creșterea ”răspunderii” operatorului. Revine în sarcina acestuia să instituie un sistem care să oprească pe cei autoexcluși să joace. În acest sens, un rol important are instruirea personalului din locații și punerea la punct a unui sistem de monitorizare eficient.
Pentru a sublinia din nou rolul jucătorului în respectarea propriului său angajament, autoritățile încurajează jucătorii care, în pofida cererii de autoexcludere, au reușit să joace la un operator, să sesizeze această ”breșă de securitate” managementului acelui operator, sau chiar autorității, pentru a se putea imbunatăți sistemul de verificare și punere în practică a schemei de autoexcludere.

dan iliovici rombet

Este deasemenea o practică comună ca operatorii de la care un jucător s-a autoexclus, să-l elimine pe acesta din toate programele de marketing – transmiterea de mesaje promoționale, invitații la evenimente etc., precum și returnarea tuturor banilor aflați în cont, în cazul jocurilor online. Jucătorul n-ar mai trebui să fie ”îmbiat” să joace după ce s-a autoexclus.
Ca argument pentru instituirea unui sistem de autoexcludere performant, vom cita concluziile studiului ”Self-Exclusion Program: A Longitudinal Evaluation Study”, publicat de Patrick Gosselin în Journal of Gambling Behavior 23(1):85-94:
”Programul de autoexcludere are multe efecte pozitive. În timpul evaluărilor dorința de a paria (juca la jocurile de noroc) a fost redusă semnificativ, în timp ce a crescut percepția asupra autocontrolului pentru toți participanții. Intensitatea consecințelor negative a jocurilor de noroc a fost semnificativă redusă pentru activitățile zilnice, viața socială, munca și starea de spirit. Scorul DSM a fost semnificativ redus în timp.
(…)
În concluzie, programul de autoexcludere are nevoie de monitorizare și o evaluare continuă a rezultatului. Pentru a face acest lucru, operatorii ar trebui să coopereze cu evaluatori independenți, care să verifice în mod periodic și aleatoriu aderarea la program. Această măsură finală ar duce la creșterea înțelegerii procesului și ar motiva industria jocurilor de noroc să-și mențină angajamentul.”

Un ultim aspect ce trebuie menționat în legătură cu autoexcluderea este subiectul sensibil al protecției datelor cu caracter personal. Dar lăsăm acest subiect spre analiză specialiștilor în domeniul GDPR.