Paddy Power a devenit primul operator din lume care a introdus un ChatBot ce permite jucătorilor să parieze direct prin aplicația Facebook Messenger.
Probabil una dintre cele mai transformative inovații din industrie care a ”lovit” universul online în ultimii ani, ChatBox a fost dezvoltat de către platforma online de mesagerie, Onionsack. Acesta le permite clienților să se logheze în contul lor de pariuri, să verifice soldurile și să plaseze pariuri, totul prin Facebook Messenger.
Odată conectați la Facebook Messengerul Paddy Power, clienții pot compune mesaje în care să detalieze pariul pe care vor să-l plaseze, iar platforma Onionsack poate să înțeleagă și să execute tranzacțiile dorite.
Clienții pot primi de asemenea noutăți personalizate din domeniul sportiv prin notificări imediate destinate să asigure utilizatorului o experiență adaptată.
Clipurile Paddy Power, blogurile și podcasturile pot fi, de asemenea, vizualizate prin intermediul aplicației.
Michael Healy, directorul diviziei de produse de la Paddy Power, a declarat: ”Clienții noștri adoră aplicațiile mobile de mesagerie, știm asta, așadar ChatBot pe FacebookMessenger este primul pas evident pe piața ChatBox. Suntem încântați să fim prima casă de pariuri care să introducă pe piață o idee atât de interesantă. ”Aproape toți clienții Paddy Power au conturi pe Facebook și acum pot plasa cu ușurință un pariu pe aplicația Facebook Messenger.
”Clienții noștri vor putea să ceară cote și să primească notificări imediat adaptate intereselor lor în ceea ce privește pariurile, și în plus, vor putea să se bucure de o porție zilnică de năzdrăvănii și distracție marca Paddy Power”.
Johnathan Power, CEO-ul Onionsack, ”Având în vedere că aproape întreaga lume e conectată la Facebook, pasul logic este să le permitem clienților să plaseze un pariu prin aplicația de messenger a gigantului social media.
”Robotul nostru tranzacțional inovativ permite exact asta, furnizarea unei căi și mai ușoare pentru pariori de a plasa pariurile prin mesageria instant”.
Ne așteptăm ca și mai multe case de pariuri să-și lanseze Chatbot în viitorul apropiat, deoarece asigură o cale mai simplă și mai personalizată de a paria”.

Articolul precedentSummitul inaugural Prague Gaming depășește toate așteptările și devine un succes imens pentru EEGEvents
Articolul următorNEWTON SLOTS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.