Producătorii de maşini sfidează criza. Cei mai importanţi dintre ei lansează modelele viitorului, mereu mai performante şi mai „curate”.
NOUL RANGE ROVER EVOQUE – SUV PREMIUM COMPACT
Marcând împlinirea a 40 de ani de existenţă, constructorul britanic de automobile Land Rover, a lansat în prima zi a lunii iulie noul său autovehicul: Range Rover Evoque. Materializare a conceptului Land Rover LRX, anunţat în 2008 de britanici, Evoque este un SUV compact premium, şi se anunţă a fi cel mai eficient dar şi cel mai stilat din gamă. Noul model este construit pe platorma Freelander şi are un motor de bază de 2.2 TD4, cu 185 cai putere. Modelul va fi disponibil atât cu tracţiune 4WD cât şi 2WD, iar versiunea 2×4 a lui Evoque va emite sub 130 de grame CO2/km, fiind pentru prima dată când britanicii reuşesc o asemenea performanţă.
„Astăzi este o ocazie foarte specială pentru Range Rover, nu doar pentru că celebrăm 40 de ani de existenţă a brandului, ci pentru că, în acest context, prezentăm o parte a viitorului prin dezvăluirea noului prezent, din vara lui 2011, în toate cele 160 de ţări în care este prezentă marca britanică.
NOUL VOLVO S60 – HI-TECH
„Cel mai hi-tech Volvo din istorie”, aşa cum îl laudă constructorul Volvo, noul S60 se anunţă a fi cel mai luxos produs pe care suedezii îl au pe piaţă în acest moment, şi un adevărat adversar pentru Mercedes C-Klass, Audi A4 şi noul BMW seria 3.
Prezentat oficial în martie 2010 la Salonul Auto de la Geneva, noul Volvo S60 şi-a făcut intrarea pe piaţa din România încă din luna iulie, fiind disponibil celor interesaţi la preţuri între 30.345 de euro şi 43.911 euro.
Noul autovehicul al suedezilor este disponibil pentru români în patru variante de echipare: Standard, Kinetic, Momentum şi Summum, cu două motorizări diesel (de 2 litri şi 163 Cp, respectiv 2.4 litri şi 205 CP) şi două pe benzină (2 litri şi 203 CP, respectiv 3 litri şi 304 CP). Dotările standard ale noului Volvo S60 includ elemente de siguranţă avansată, precum extrem de utilul sistem City Safety de generaţia a doua şi primul sistem din lume pentru detectarea pietonilor, ambele extrem de impresionante ca performanţe în evitarea accidentelor. Tot în dotarea standard sunt incluse climatizarea automată, radio CD cu şase difuzoare, oglinzi şi geamuri electrice.
Designul caroseriei respectă noul trend de la Volvo, cu linii moderne, dar păstrând în acelaşi timp foarte mult din conceptul S60 prezentat la finele lui 2008. La interior, constructorul anunţă un plus de spaţiu în spate şi acces la portbagaj mai mare cu aproximativ 10 cm. De asemenea, materialele şi finisările de la interior se anunţă a fi mai bune faţă de prima generaţie şi chiar faţă de facelift-ul lui S60.